Eu Sunt Ceea Ce Sunt...

Sfaturi pentru o viata mai buna

2012-01-29T12:54:00.000+02:00

http://www.marcandangel.com/2011/12/11/30-things-to-stop-doing-to-yourself/

Motto: "Cand te opresti sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi"
Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu.

Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii - sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.

Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine.Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.

Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.

Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti intr-o lumea care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.

Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul.

Nu iti mai fie frica sa gresesti. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut.

Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.

Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia... Completati voi lista mai departe.

Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata inainte de a o impartasi cu altcineva.

Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insufiecient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?

Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.

Nu mai respinge relatii noi doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.

Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.
Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: "Ce am eu si toata lumea isi doreste?".

Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi.

Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna "Ceea ce mi-ai facut este in regula", ci iertarea inseamna " Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna". Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.

Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.

Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.

Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.

Nu mai alege calea usoara. Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar.

Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti - plangi, daca simti nevoia - este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.

Nu ii mai invinui pe altii pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.

Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: "Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?" Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate.
Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora.

Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?

Poveste de Craciun

2011-12-24T23:40:00.000+02:00

Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.
O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.
-E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?
Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:
-Cati bani ai?
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazura cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
-Ajung? intreba ea cu mandrie. Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.
Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.
-Ia-o, spuse el fetitei. Si du-o cu grija!
Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu. O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse:
-Colierul acesta a fost cumparat de aici?
-Da, domnisoara.
-Si cat a costat?
-Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale, nu privesc decat pe client si pe mine.
-Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!
Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.
-Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce avea.

Preluata de pe http://www.acumsiaici.ro/2011/poveste-de-craciun/#more-1312

Fericirea eterna

2011-12-01T09:10:00.000+02:00

- Va sa zica ai venit pentru fericirea eterna? intreba Judecatorul.

- Da - ii raspunse spiritul proaspat dezintrupat.

- Ai gresit adresa - continua Judecatorul, cu un zambet ambiguu in jurul gurii.

- Stati… nu-i aici raiul? - intreba omul nostru, proaspat trecut prin granita mortii.

- Ba da - ii raspunse Judecatorul.

- Jos pe Pamant mi s-a promis ca aici voi primi in dar fericirea eterna.

- Ne pare rau, ai fost informat gresit.

- Am fost informat gresit?! Dar preotul imi zisese ca daca ma rog regulat, daca indeplinesc cele zece porunci, voi ajunge in rai si voi fi fericit etern!

- Esti in rai, esti binevenit, dar trebuie sa mananci din merindele tale: sa traiesti fericirea pe care ai adus-o de pe Pamant.

- Nu este corect: pe Pamant n-as putea zice ca am fost fericit…

- Ne pare rau…

- Si nu se poate sa primesc aici fericirea?

- Ne pare rau: nu.

- De ce nu?

- Fiindca asa e regula.

- Care regula?

- Cea instituita de Tatal.

- Nu pot sa cred ca Tatal este atat de crud!

- Pai nu e crud.

- Nu e?

- Nu.

- Dar cum asa?

- Tatal a instituit urmatoarea regula: fiecare trebuie sa-si construiasca propria sa fericire.

- Cum adica?

- Simplu: asa cum un culturist isi cladeste muschii, tot asa cel care cauta fericirea, trebuie s-o construiasca singur.

- Nu mi se pare corect!

- Treaba ta.

- Totusi, ce pot face acum?

- Poti sa te duci inapoi, deoarece corpul tau se afla inca in stadiul mortii clinice.

- Bine, si ce fac daca merg inapoi?

- Exersezi fericirea.

- Exersez fericirea? Si cum fac asta?

- Trebuie sa gasesti propriile tale metode. Cei mai multi incearca prin iubire. Poti sa-ti indrepti iubirea spre Tatal. Sau spre o fiinta draga tie. Dar poti sa exersezi si iubirea de sine.

- Iubirea de sine… n-am inteles-o niciodata…
- Iti pot explica prin functionarea inimii biologice. Iti amintesti probabil ca inima pompeaza sange in trei directii: are un circuit care alimenteaza partea corpului care se afla mai jos de inima, un alt circuit care iriga tot ce se afla mai sus decat inima, si un al treilea circuit prin care trimite sange in propriile sale tesuturi.

Vezi, functionarea inimii este simbolul modului in care este indicat sa-ti administrezi energia si iubirea.
Circuitul de jos nu este altceva decat iubirea directionata spre oameni. Circuitul de sus este simbolul iubirii prin care poti comunica cu fiintele mai evoluate decat tine, incluzand Tatal Ceresc. Iar cel de-al treilea circuit, cel prin care inima asigura energia necesara propriei sale functionari, este iubirea de sine.

Cand ajungi sa constientizezi razele iubirii care ies din inima ta, poti sa redirectionezi o parte din ele spre tine insuti. Este indicat sa pastrezi proportiile definite de inima ta biologica. Prin circuitul mare, cel care porneste spre partea de jos a corpului, trimiti energie si iubire spre toti ceilalti. Prin circuitul mic, cel care porneste in sus, comunici cu fiintele mai evoluate decat tine - cu ingeri, arhangheli, heruvimi, serafimi, si asa mai departe.

Fii sigur ca vei primi de la ei mai mult decat reusesti sa le oferi tu lor.
Si ai dreptul si la cel de-al treilea circuit, ca sa poti functiona si tu…

- Oh, ce simplu e!

- Da, e simplu ca buna ziua!

- Si ce-mi mai recomandati, ce sa fac cand ajung jos?

- Cauta sa identifici ce anume iti produce bucurii reale. Cauta sa largesti aceasta lista. Bine, iti recomand sa te mentii in limita bunului simt. Daca o depasesti, risti sa-ti strici fericirea. Si exerseaza cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii.

Si inca un lucru: spune “Te iubesc” cat mai des, dar intotdeauna din toata inima.

- Deja ma simt fericit!

- Ma bucur pentru tine! Insa totusi m-as bucura daca te-ai duce inapoi si ai exersa acolo jos, ca sa vii fortificat aici sus, cand iti vine randul.

- Va multumesc - ma simt atat de fericit!

- Fericirea ta e si fericirea mea si iti multumesc pentru ca mi-o dai - incheie Judecatorul.

Spiritul dezintrupat se umplu de incredere in viitor si plonja inapoi in corpul sau aflat pe cearsaful alb al clinicii de reanimare.

Aparatele electrice conectate la corpul sau incepusera sa semnalizeze reaparitia vietii. Incet, se auzi un oftat, ca o adiere de vant. Tiptil-tiptil, inima incepea sa bata. Electrocardiograma desena o curba tot mai armonioasa. Ochii pacientului inca nu se deschisesera inca, dar pe fata lui se asternu o liniste divina.

Doctorii rasuflasera usurati. Se gandisera la marea minune: viata. Un pacient reintors din inalt valora pentru ei cat un nou-nascut.

- Tipul, mai mult ca sigur a invatat ceva, acolo Sus - zise unul dintre doctori.

- Pai da… nu cred ca s-a intors datorita electrosocului, ca imi pierdusem increderea in el, la un moment dat - adauga un altul in halat alb.

Puterea de a-ti asuma propria poveste

2011-11-20T21:21:00.002+02:00

Debbie Ford :“Secretul Umbrei"

http://leokamarius.blogspot.com/

Frica noastră de schimbare, de a păşi în sfera unor noi realităţi, este atât de adâncă, încât ne agăţăm cu disperare de lumea pe care o cunoaştem. Adeseori confundăm familiaritatea cu siguranţa. Confortul perceput a ceea ce este familiar ne face să trăim iluzia propriilor poveşti. Însă întrebarea asupra căreia ar trebui să meditam este: Suntem cu adevărat în siguranţă, în cadrul acestor poveşti? În loc să riscăm, ne agăţăm de ceea ce avem şi ne opunem incertitudinii necunoscutului.

Am citit cândva o poveste despre o femeie care a înotat de-a lungul unui lac, ţinând o piatră în mână. Când această femeie s-a apropiat de mijlocul lacului, a început să se scufunde din cauza greutăţii pietrei. “Aruncă piatra!”, i-au strigat nişte oameni care priveau de pe mal. Însă femeia a continuat să înoate, dispărând din când în când sub apă. “Aruncă piatra!”, strigau mai puternic cei care priveau. Femeia a ajuns în centrul lacului şi părea că nu mai are putere. Din nou, oamenii o îndemnau: “Aruncă piatra!” În clipa în care femeia a dispărut sub apă pentru ultima oară, au auzit-o spunând: “Nu pot. Este a mea.”

Majoritatea dintre noi am petrecut prea mult timp împotrivindu-ne dramelor şi nu am căutat înţelepciunea din fiecare dintre aspectele, credinţele şi circumstanţele nedorite.

Împotrivirea ne închide în interiorul durerii emoţionale a unei situaţii, în realitatea pe care vrem cel mai mult să o schimbăm. Rezistenţa apare din dorinţa ca situaţia şi circumstanţele din prezent să fie diferite. Până şi cea mai mică năzuinţă ca lucrurile să se schimbe poate crea stări multiple de împotrivire interioară. Fie că ne opunem întregii poveşti sau doar unei anumite părţi, această rezistenţă ne creează dezechilibre lăuntrice. Actionează pe post de lipici, ataşându-ne chiar de sentimentele şi credinţele de care vrem cel mai mult să scăpam. Deşi pare o acţiune inversă, primul lucru pe care trebuie să-l facem pentru a ne vindeca este să acceptăm tot ce am respins. Persistă ceea ce respingeţi. Dacă interpretaţi această frază cu inima, veţi avea puterea de a face schimbări permanente şi sănătoase în toate domeniile existenţiale. Chiar dacă îi învăţ mereu pe ceilalţi să se accepte în totalitate, majoritatea oamenilor continuă să-şi urască unele aspecte din viaţă. Nu contează ipostazele despre care este vorba – relaţiile, părinţii, felul în care arată trupul sau veniturile – deoarece împotrivirea şi vindecarea nu se împacă. Aşadar, în cazul în care alegeţi să respingeţi ceva în viaţă – dacă judecaţi, urâţi sau dispreţuiţi acel aspect – vă garantez că problema va persista.

Împotrivirea ne neagă linistea interioară şi finalul fericit pe care ni-l dorim. Este motivul pentru care rămânem mereu la fel. A ne opune în a păşi mai departe şi în a ne înfrunta problemele reprezintă cauza comportamentelor noastre repetitive. Respingerea a ceea ce este ne goleşte de energie vitală şi ne blochează fluxul natural al evoluţiei.

Împotrivirea noastră este declanşată ori de câte ori considerăm că ceva nu este în regulă cu noi înşine, cu ceilalţi şi cu lumea în care trăim. Credinţa interioară care ne fixează împotrivirea spune: N-ar trebui ca lucrurile să arate aşa. Ne cheltuim apoi toată energia străduindu-ne să ne modificăm realitatea circumstanţelor. Vă pot spune cu siguranţă un singur lucru: respingerea a ceea ce este nu va face ca problemele să dispară. Pentru a ne transcende suferinţa, trebuie să ne depăşim instinctul de a ţine strâns şi, totodată, să ne predăm alternativei de a nu mai opune rezistenţă. Orice dorim să schimbăm, lucrurile de care ne este frică, care ne supără sau refuzăm să le acceptăm, ne vor menţine legaţi de trecut, ataşaţi de poveştile noastre şi de credinţele umbrei care le conduc.

Abandonarea în faţa a ceea ce este ne cere să ne înmuiem inimile, să renunţăm la aşteptările care subzistă în poveştile noastre şi să acceptăm orice ne prezintă viaţa. Renunţarea în faţa tuturor ingredientelor care ne alcătuiesc viaţa ne invită să ne ascultăm cu urechi sincere mesajul mai adânc al durerii, fără să fim opriţi de concluziile obişnuite emise de Cutia Umbrei. Numai atunci când vom accepta faptul că ne agăţăm de confortul poveştilor noastre, vom putea renunţa la a mai opune rezistenţă şi vom dobândi înţelepciunea provenită din experienţele de viaţă.

Doar prin luarea unei noi decizii de a ne folosi poveştile ca să ne iubim pe noi înşine, mai degrabă decât să ne pedepsim prin intermediul lor, vom reuşi să ne eliberăm pentru a le utiliza în scopul în care au fost create. Vă promit că, dacă nu mai opuneti rezistenţă, dacă vă daţi demisia din poziţia de Director General al Universului şi renunţaţi la rolul principal al dramei voastre, viaţa vi se va simplifica şi veţi reuşi să vă auziţi chemarea profundă a sufletului.

Revendicarea propriei puteri

Dacă aş putea schimba doar una dintre problemele omeneşti, aş izbăvi toată lumea de suferinţa de nesuportat de a fi victimă. Problema la această dorinţă este că nu am puterea de a elibera pe nimeni de nimic, inclusiv de starea de a fi o victimă. Numai voi vă puteţi elibera pe voi înşivă. Orice persoană pe care am întâlnit-o are o poveste despre cum a fost cândva victimizată. Mulţi dăm vina pe părinţii noştri, în timp ce alţii îi învinuiesc pe profesori, pe foştii parteneri, pe liderii religioşi, pe prieteni sau pe bunici. Mulţi considerăm că am fost trataţi rău la serviciu, că familia a profitat de noi, că am fost abandonaţi de către Dumnezeu, sau victimizati de viaţă în general. Povestea de a fi victimă ne spune că undeva pe parcursul drumului ni s-a făcut un rău şi că aceasta este cauza durerii. Iată un scenariu care ne va limita şi ne va lipsi de puterea personală, atât timp cât vom continua să credem în el.

Mulţi am adunat dovezi serioase pentru a ne valida percepţia că suntem o victimă a vieţii. Iar aceasta este, cu siguranţă, una dintre modalităţile prin care ne putem privi existenţa. Dacă o privim din perspectiva că nu suntem co-creatorii propriei realităţi, atunci ni s-a creat o nedreptate. Însă, dacă ne schimbăm viziunea, descoperim o realitate mai puternică şi mai amplă care ne spune că suntem co-creatorii existenţei noastre. Prin această nouă perspectivă, putem accepta tot ce ni s-a întâmplat ca fiind exact ceea ce am avut nevoie pentru a înflori la adevăratul nostru potenţial şi a merge mai departe în viaţă. Atâta timp cât vom dori să obţinem ceva de la poveştile noastre, nu vom reuşi vreodată să ieşim din sfera lor. Fără să ne dăm seama măcar, majoritatea dintre noi ne simţim foarte bine atunci când dăm vina pe ceilalţi. Există o satisfacţie interioară ce provine din arătarea cu degetul şi din atribuirea vinei. Facem orice pentru a evita să ne asumăm responsabilitatea rolului din drama noastră.

Dar a considera că ceilalţi greşesc şi a nu renunţa la durerea din trecut ne fac să ne condamnăm la o viaţă de limitări şi de nefericire. Şi, atâta vreme cât dăm vina pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplă, nu avem libertate, deoarece resentimentele ne ţin legaţi de acei oameni şi de acele circumstanţe care nu ne plac. Atâta timp cât vom purta acea sămânţă a resentimentului în inimă, va trebui să ne creăm un fel de durere, dramă sau nemulţumire în viaţă pentru a menţine jocul vinei. Mulţi dintre noi şi-au luat un adevărat angajament interior de a spune: “Uite ce mi-ai facut…” Indiferent cât de mult ne luptăm în lumea exterioară pentru a ne face vieţile minunate, acest angajament interior de a-i face pe ceilalţi vinovaţi va învinge, în cele din urmă. Ne va dirija comportamentul şi ne va crea experienţa care să ne demonstreze că avem dreptate: că ni s-a creat o nedreptate şi că, într-un fel, acea inechitate ne-a deteriorat capacitatea de a ne manifesta rezultatele dorite. Atâta vreme cât suntem hotărâţi să fim victimele altei persoane, va trebui să găsim o cale de a ne autosabota, pentru a ne justifica resentimentele.

Singura ieşire din această capcană este să vă asumaţi responsabilitatea. La un nivel mai profund, evităm să ne luăm întreaga răspundere pentru întâmplările din viaţă. Facem acest lucru deoarece, prin asumarea responsabilităţii, simţim adesea că absolvim de vină pe cineva care ne-a rănit. Însă, în realitate, asumarea responsabilităţii este unica modalitate prin care ne putem absolvi noi înşine de acea vină. De fapt, vom constata că aptitudinile pe care ni le-am dezvoltat, ca şi durerea acută, au fost părţi necesare ale procesului prin care am trecut. Asumarea adevăratei responsabilităţi constituie un proces şi e unica modalitate de a ieşi din postura de victimă. Presupune să recunoaştem că suntem co-creatorii dramelor pe care le-am trăit. Asumarea responsabilităţii ne cere să extragem înţelepciunea din experienţele de viaţă şi să descoperim darurile pe care le au de oferit şi să învăţăm lecţiile dureroase din fiecare experienţă.

Responsabilitatea este destinaţia supremă, însă dacă avem resentimente profunde, trebuie să le găsim şi să le tratam. Altfel, vor continua să ne otrăvească psihicul, să ne saboteze valoarea de sine şi să ne distugă viaţa visurilor noastre. Vom rămâne în sfera poveştii proprii până când vom extrage lecţiile şi înţelepciunea de care avem nevoie, astfel încât să oferim lumii contribuţia noastră unică. Este important să înţelegem că noi suntem cei care ne-am creat dramele – cu toată măreţia şi disperarea lor – în scopul de a învăţa lecţiile necesare. Poveştile conţin întreaga înţelepciune de care avem nevoie, pentru a deveni oamenii care dorim să fim.

Lecţiile fiecăruia diferă. Fiecare a înregistrat alte succese şi eşecuri şi a avut lecţii distincte de învăţat. Însă călăuzirea Divină ne-a folosit în fiecare existenţă a vieţii, arătându-ne mai clar cine suntem şi oferindu-ne exact ce avem nevoie pentru a ne îndeplini scopul unic. Poveştile din viaţa fiecăruia ne-au echipat cu un anumit set de aptitudini şi cu o anume înţelepciune pe care trebuie să o aducem în lume.

Pentru a trăi în afara poveştilor personale, trebuie să trecem cu îndrăzneală prin vieţile noastre pline de drame şi să începem procesul de acceptare şi de iubire a tot ceea ce suntem şi a ceea ce nu suntem. Trebuie să ne facem timp pentru a ne analiza fiecare capitol din viaţă, dezvăluind locurile în care suntem încă blocaţi, răniţi sau incompleti. Trebuie să ne luăm angajamentul de a renunţa la resentimente şi la învinuirea celorlalţi pentru starea în care se află viaţa noastră. Trebuie să fim dispuşi să ne asumăm responsabilitatea pentru circumstanţele curente şi să dăm drumul la tot bagajul pe care încă îl mai purtăm din trecut. Trebuie să ne luăm angajamentul de a păşi pe calea dramelor personale şi de a ne împăca pentru totdeauna cu poveştile noastre!

BELAGINELE – LEGILE FIRII (LEGILE NATURALE)

2011-11-17T21:49:00.002+02:00

Codul dupa care traiau, in urma cu mii de ani, pelasgii, inaintasii daco-romanilor…

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.

2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.

3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si in josul sau, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet ca si pamantul cel neted.

4. Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate si prea multa apa ii stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt, cu atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.

6. Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.

7. Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, iar impreuna puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu sta in calea sa . Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.

9. Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa se duca precum a venit, caci te-ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevar; sunt ca pulberea campului ce-ti acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamna la trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia,boala, amaraciunea si moartea.

10. Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea? Duce un om mai mult decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere, daca ea nu este lamurita de vreme.

11. Fierul inrosit a fost rece si se va raci iarasi; Vasul a fost pamant si va fi iarasi pamant; Pamantul ce-a fost sterp acum este pamant roditor si se va starpi iarasi peste vremi. Ravna omului face schimbatoare toate acestea. Dar ravna ii intoarce bucuria in tristete si linistea in neliniste. Fierul si focul ajuta omul, dar il si vatama. Si aceeasi ravna il indeamna a merge pe carari nestiute si nebatute de ceilalti dinaintea lui. Tot ravna il indeamna la strangere de averi, la marirea puterii si a se masura cu altii. Fereste-te de a te masura cu altul, caci trufia de aici se naste; ea te va cobori mai jos de dobitoace si te va desparti de fratele si de vlastarul tau.

12. Neinteleptul este manat de ravna, dar inteleptul incaleca ravna. Neinteleptul sufera cand ravna il duce la pierdere si la cadere, dar inteleptul intotdeauna gaseste castigul in pierdere si inaltarea in cadere.

13. Trufia raceste iubirea inimii si o face in dusmanie si nu exista dobitoc mai josnic decat omul care nu mai are iubire in inima sa. Caci iubirea este cea dintai putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gandul tau sa se impresoare cu trufia, caci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gandul bun si vorba inteleapta iti pot potoli necazul, iti pot racori inima, dar nu te vindeca, pentru ca omul sufera dupa cum trufia a crescut in el, caci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si noaptea si dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se intorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramane pururi, iar aceasta are nenumarate si nesfarsite ramuri si, asemenea izvoarelor mintii si sufletului tau, ele nu se arata la vedere. Caci o suflare si un foc fac sa creasca toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatra vin si catre aceeasi vatra se intorc si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste langa cel mic, fara a-i face rau, asa sa fiti intre voi, cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine. Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar toate acestea le vei gasi mai tarziu, inflorite in inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu este al tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grabi nici o lucrare caci trasul de ramuri loveste inapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce este inainte de vreme, caci iti va amari sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si ispita.

19. Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama si nu a locuit dintru inceput in inima ta; Daca nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. Intelepciunea este mai pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme.

20. Nu-ti amari sufletul cand simti durerea si neputinta, ci mai degraba cauta sa te folosesti de ele pentru indreptare, caci in rod ai si samanta. Nu se poate ca o samanta buna sa dea rod rau. Lacomia intotdeauna duce la pierdere, furtul intotdeauna duce la boala, gandurile sterpe intotdeauna duc spre ratacire, mania intotdeauna loveste inapoi, rautatea si neadevarul intotdeauna aduc neputinta, trufia intotdeauna aduce suferinta.

21. Mergi la izvor cand sufletul ti-e aprins, scormoneste in apa limpede si asteapta pana ce devine iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea sufletului tau, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gandul tau, si cum samanta nu se poate fara coaja, asa este si gandul cel rodnic al omului. Coaja gandului rodnic este vointa, iar fara vointa,gandul se usuca si nu foloseste la nimic. Dar puterea este in rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata pamantul tare.

23. In vremea lucrului tau, inveseleste-ti inima la vederea lucrarii tale, inainte de terminarea ei, caci precum fructul isi anunta venirea cu o floare, tot asa fapta omului este vazuta de cel cu mintea si simtirea limpede, inainte de a fi terminata.

24. Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza omului grabnic avut, caci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are multe ganduri desarte si le schimba de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a invelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si inselator, ori vede mai bine necazul altuia si cauta a-l amagi, iar de acolo isi trage grabnica avutie.

25. Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care se vede prin ochii tai.

26. Unde este taria omului acolo ii este si slabiciunea, ceea ce-l ridica il si coboara; ramai in limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel bland este deasupra celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia seama de toate acestea.

27. Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa, stanca ii este numai invelitoare. Dar taria lui este incercata de vant, de apa cea lina. Ia-ti puterea din rabdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gandului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stanca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga si taria ei este asemeni unei revarsari de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afara, dar este chemata de teama lor, insa teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevar, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul lor slabit si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea intelepciunii.

30. Multumeste-i pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste-i cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste-i soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau, multumeste-i lunii pentru linistea somnului tau, multumeste-le stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste-i muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste-i padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste-i izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste-i copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste-i omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.

31. Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din teama si neputinte, iar trufia este invelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu cauta a-i indrepta din vorbe si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca. Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara pantecului tau? Asa este si cu omul, de vei vrea sa-l indrepti, adu-i pentru inceput gandul si simtirea la ce este placut atat omului bun, cat si omului rau. Unul vede roata plecand, iar altul vede aceeasi roata venind. Cine vede mai bine ?

32. Doar cel inteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, caci cel inteleptit a fost odata si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au facut sa tina seama de alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare in varful muntelui si acolo nu a scapat de ele, a fugit in mijlocul padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit inlauntrul sau si iata ca roadele sale amare aveau radacini in mintea si simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasa decat cealalta? Este un izvor mai limpede decat altul? Este un fir de iarba mai presus decat altul? Fiecare are taria, frumusetea si priceperea lui. Este in firea lucrurilor ca padurea sa aiba felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la aceeasi mana, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este marul mai intelept decat prunul sau parul ? Este mana stanga mai buna ca dreapta ? Altfel vede ochiul stang de cel drept? Cele de sus isi au rostul lor si cele de jos isi au rostul lor, cele mari isi au rostul lor si cele mici isi au rostul lor, cele repezi isi au rostul lor si cele incete isi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin isi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al celui de langa tine are aceeasi vatra si ramane fara umbra. Vezi ce tulbura necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tau. Adu-i linistea in suflet si limpezimea in minte si batranetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei intoarce de unde ai venit, satul de caldura urmasilor tai.

35. Intotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si intotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu iubire si nu cu trufie caci acolo iti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce alcatuiesc lumea si toate acestea le gasesti in om si toate alcatuiesc un intreg. Nu este nimic care sa fie afara si sa nu fie si inauntru. Ia seama la toate acestea cand iti apleci privirea inauntrul tau si vei gasi toata intelepciunea zeilor ascunsa in nevazutul fiintei tale. Zeii au luat seama inaintea omului de aceasta intelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

37. Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sangelui prin vine, vindecarea ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii trupului sunt facute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este in fiecare si al carui chip se arata in lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farama din putinul care se vede…

38. Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pun doar putin mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica, nici o duioasa atingere, nici un gust placut, nici o mireasma imbatatoare si nici o bucurie a ochilor. Caci unde este caldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este ras, si plansul pandeste.

39. Iata dar calea de inceput: cumpatarea in toate cele ce faci, ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele, ziua sa le porti mereu in minte, seara sa le ai cu tine in somn si astfel supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta, boala si rautatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea, modestia si ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde este vointa poate aparea si delasarea, unde este curajul poate aparea si frica, unde este rabdarea, poate aparea si graba si unde este modestia poate aparea si trufia. Caci miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gandeste si acesta este cel ce vede miscarea in nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfata in cunoasterea si linistea ce intrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras de una si fuge de cealalta, dar inteleptul vede si frumosul si uratul, simte si frigul si caldura si finetea si asprimea, aude si placutul si neplacutul, gusta si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecata intre ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este in toate, caci frumosul din urat se trage si uratul din frumos, dulcele a fost amar la inceput si se va face iarasi amar, placutul se naste din neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza sufletul inteleptului pentru ca cele bune si placute hranesc si bucura trupul si simturile sale, iar cele neplacute neinteleptului hranesc mintea si intelepciunea sa, caci vede innoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.

43. Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita nici o clipa ca omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa, caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesubt, usorul se intinde mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare printre intelepti este cel ce o pricepe.

45. Inteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gandeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neinteleptul ii desparte. Deschide-ti bine ochii, caci cel ce face, cel ce simte si cel ce gandeste sunt asemeni norilor care vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra. El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urat, dincolo de curgerea timpului.

Niveluri de constiinta

2011-11-13T11:51:00.001+02:00

Un material foarte interesant despre nivelurile constiintei asa cum apare in cartea lui David R. Hawkins “Power vs Force”. O clasificare care ne ajuta sa vedem unde ne aflam fiecare dintre noi cat si la nivel de grup, tara, omenire
“De la minim la maxim, nivelurile constiintei sunt: rusinea, vina, apatia, durerea, frica, dorinta, mania, mandria, curajul, neutralitatea, bunavointa, acceptarea, ratiunea, iubirea, bucuria, pacea, iluminarea.
Desi putem atinge pentru scurt timp anumite niveluri, de obicei este un nivel care defineste starea noastra normala. O crestere de la un nivel la altul are ca rezultat o schimbare enorma in viata ta.

Nivelurile distructive 1. Nivelul rusinii.
La nivelul asta, esti dominat de nevroza. Esti timid, retras, introvertit. Devii paranoic, crezand ca toata lumea te judeca si incepi sa ai halucinatii. Cand ti-e rusine, incepi sa compensezi prin perfectionism, prin rigiditate, si incepi sa devii un extremist moral.
2. Nivelul vinovatiei.
La nivelul asta, ori esti manipulat si pedepsit, ori pedepsesti manipuland. Cel mai mare lucru care te preocupa este pacatul, incepi sa actionezi din vinovatie si s-o proiectezi asupra altora.
3. Nivelul apatiei.
La nivelul asta domina disperarea, lipsa sperantei. Viata pare fara rost, viitorul pare fara rost. Traiesti intr-o stare generala de neajutorare. Esti dependent de ceilalti iar altii te percep ca pe o povara de care trebuie sa aiba grija.
4. Nivelul doliului.
La nivelul asta, traiesti predominant intr-o continua melancolie, fiind trist pentru ce ai pierdut. Incepi sa vezi tristete peste tot in jurul tau. Tristete pentru conditiile vietii, incepi sa privesti viata in sine ca fiind trista. Crezi ca nu poti inlocui ceea ce ai pierdut sau ce a simbolizat pentru tine.
5. Nivelul fricii.
Aici, frica iti limiteaza cresterea ca persoana si duce la inhibitii. In acel moment, cauti lideri puternici care par ca si-au cucerit fricile si crezi ca ei vor fi cei care te vor scoate din culmile disperarii si te vor elibera din “sclavie”.
6. Nivelul dorintei.
Cand esti in “dorinta”, lucrul asta te poate motiva sa participi intr-o gama larga de activitati “umane”. Insasi economia se afla la nivelul dorintei. Dorinta face sa investim efort, sa atingem obiective si sa obtinem premii. Insa dorinta este si nivelul dependentei: de alcool, de tutun, de droguri. Este nivelul acumularii si al lacomiei. De ce nu functioneaza? Pentru ca satisfacerea unei dorinte este inlocuita de alta dorinta, nesatisfacuta. La nivelul asta, ramai obsedat sa acumulezi din ce in ce mai multi bani, mai ales fara un scop final pentru ei.
7. Nivelul furiei.
Dorinta duce la frustrare, iar frustrarea duce la furie. Aceasta poate duce, mai departe, la actiune distructiva sau la actiune constructiva. Furia te poate catapulta spre independenta sau te poate schimba in rau. Poate duce la ura si poate avea un efect coroziv in toate ariile vietii tale.
8. Nivelul mandriei.
Nivelul la care ajungi in momentul in care ai autoritate in domeniul tau. Nivelul la care majoritatea vor sa ajunga. Mandria pare frumoasa, insa e frumoasa doar in comparatie cu nivelurile anterioare. In societate, mandria are o reputatie buna si e incurajata frecvent, insa e vulnerabila, deoarece e dependenta de conditiile exterioare. Daca acele conditii exterioare nu mai sunt implinite, te poate catapulta inapoi in cele mai de jos niveluri ale constiintei. Partile negative ale mandriei sunt aroganta si negarea lucrurilor care nu se incadreaza “in tipar”, blocand cresterea ta ca persoana.

Nivelurile constructive 9. Nivelul curajului.
De-abia acum incepi sa devii cu adevarat puternic. Incepi sa explorezi si sa experimentezi lucruri noi, si devii stimulat de lucrurile pe care le faci. In “curaj”, ai energia sa inveti lucruri noi, iar cresterea si educatia nu mai sunt lucruri asa de mari pentru tine. In “curaj”, ai capacitatea de a-ti privi frica in ochi si de a creste, in pofida faptului ca ea inca exista acolo.
10. Nivelul neutralitatii.
In momentul asta, incetezi sa mai privesti lucrurile in alb sau negru. Incepi sa nu mai fii rigid in lucrurile pe care le faci, devii flexibil si incetezi sa mai judeci in general. Cand lucrurile nu iti ies asa cum vrei, nu te mai simti infrant, nu te mai simti speriat, nu te mai simti frustrat. In “neutralitate”, poti sa spui cu usurinta “daca nu obtin lucrul asta, nu e nici o problema, o sa-l obtin pe altul”. E nivelul la care nu mai esti intimidat cu usurinta. Nu incerci sa demonstrezi nimic, nu esti interesat de conflict sau competitie, nu vrei sa controlezi comportamentul altor persoane. Incepi sa detii cu adevarat stabilitate emotionala.
11. Nivelul dispozitiei.
Nivelul la care vei avea parte de cea mai rapida crestere. E nivelul la care ti-ai depasit problemele din viata ta si esti dispus sa participi la tot ce inseamna VIATA. De-abia acum devii cu adevarat prietenos, succesul aparand automat. Incepi sa lucrezi pe orice tip de post e nevoie, si nu te simti inferior atunci cand te ocupi de “munca de jos”. Incepi sa fii empatic la nevoile celorlalti, sa-i ajuti pe ceilalti si sa contribui la bunastarea societatii.
12. Nivelul acceptarii.
In “acceptare”, incetezi sa mai obtii bucurie din lucrurile exterioare tie. Nimic din ceea ce exista in afara persoanei tale nu are capacitatea sa te faca cu adevarat fericit. Iubirea nu mai e oferita sau luata inapoi de catre altcineva, ci este generata din interior. Devii activ in viata, fara sa ai vreo intentie ascunsa. Nu mai esti interesat doar sa determini “ce e bine” si “ce e rau”, ci esti dedicat sa rezolvi problemele reale pe care le au restul oamenilor. Muncile grele nu te mai sperie, ba chiar iti creeaza placere. Incetezi sa mai discriminezi si sa fii intolerant. Obiectivele pe termen lung devin prioritare in fata celor pe termen scurt.
13. Nivelul ratiunii.
Este nivelul stiintei, al medicinei. Este nivelul laureatilor premiilor Nobel. Insa ratiunea, ca lucru intrinsec, nu constituie un ghid spre adevar. Ratiunea este cel mai eficient lucru intr-o lume tehnologica, insa, in acelasi timp, reprezinta un blocaj major in a obtine niveluri superioare de constiinta.
14. Nivelul iubirii.
In general, dragostea, in societate, reprezinta o combinatie ale urmatoarelor elemente: atractie fizica, posesivitate, control, dependenta, eroticism si noutate. La baza, toate lucrurile astea ascund defapt sentimentul de furie si dependenta pentru persoana sau lucrul pe care-l iubesti. Dragostea adevarata este dragostea neconditionata, neschimbatoare, permanenta. Nu fluctueaza, deoarece nu este influentata de nici un factor extern. Dragostea adevarata e un mod de a interactiona cu lumea: iertand, ingrijind si suportand. Acesta e nivelul adevaratei fericiri.
15. Nivelul bucuriei.
Este nivelul vindecarii, nivelul compasiunii si al spiritualitatii. Nivelul la care ai o atitudine pozitiva in fata oricaror necazuri din viata ta, oricat de grave ar fi ele.
16. Nivelul pacii.
Nivelul la care totul este viu si radiaza energie. Nivelul marilor invatatori spirituali ai istoriei. Este nivelul la care religia formala este inlocuita de spiritualitate pura, facand-o astfel inutila.
17. Nivelul iluminarii.
- Cel mai inalt nivel al constiintei umane, unde umanitatea se amesteca cu divinitatea. Extrem de rar. Nivelul lui Krishna, Buddha, Iisus. Chiar si numai a te gandi la persoane de la nivelul acesta iti poate ridica constiinta. Este identificarea sinelui cu intreg universul, reprezentat prin transcendenta ego-ului.

Totul din mediul tau va avea un efect aspupra nivelului de constiinta. TV-ul. Filmele. Cartile. Paginile de internet. Oamenii. Locurile. Obiectele. Mancarea. Daca esti la nivelul ratiunii a te uita la stirile de la TV (care sunt predominant la nivelul fricii si al dorintei) iti va cobora temporar constiinta. Daca esti la nivelul de vina, stirile TV de fapt iti vor ridica nivelul.
Sa urci chiar si un singur nivel poate fi extrem de dificil; marea majoritate a oamenilor nu reusesc sa faca asta intr-o viata intreaga. O schimbare de doar un nivel poate sa schimbe totul in viata ta. De aceasta este putin probabil ca persoanele sub nivelul curajului sa progresese fara ajutor extern. Curajul este necesar ca sa lucrezi constient; se reduce la a-ti pune realitatea la bataie intr-un pariu pentru sansa de a deveni mult mai constient, mai pregatit. Dar cand ajungi la acel urmator nivel, iti dai seama clar ca a fost un pariu bun. De exemplu, cand ajungi la nivelul curajului, toate fricile tale vechi si falsa mandrie iti vor parea caraghioase acum. Cand ajungi la nivelul acceptarii (fixarii si atingerii de tinte), te vei uita inapoi la nivelul de binevointa si te vei vedea ca un soarece intr-o roata – erai un alergator bun, dar nu alesesei o directie.
Cred ca cel mai important lucru pe care noi ca fiinte umane il putem face este sa ne ridicam nivelul individual al constiintei. Cand facem aceasta, noi raspandim nivele mai ridicate de constiinta celor din jurul nostru. Imagineaza-ti ce lume incredibila ar fi daca am reusi sa aducem pe toata lumea la nivelul ce acceptare. Confrom lui Hawkins 85% din oamenii de pe pamant traiesc sub nivelul curajului.
Cand experimentezi temporar nivelele superioare poti vedea unde trebuie sa ajungi in etapa urmatoare. Ai unul din acele momente de claritate in care intelegi ca lucrurile trebuie sa se schimbe. Dar cand te scufunzi in nivelele inferioare aceea amintire devine incetosata.
Priveste aceasta ierarhie cu mintea deschisa si vezi daca-ti ofera idei noi care te pot ajuta sa faci urmatorul salt in viata ta. Nici un nivel nu e mai corect sau mai gresit decat celelalte. Incearca sa nu-ti lasi ego-ul umflat de ideea ca esti la un anumit nivel, decat desigur daca esti momentan la nivelul mandriei.

Sursa: http://www.acumsiaici.ro/2011/niveluri-de-constiinta/#more-1229

Posibila conversatie cu o femeie inteligenta

2011-11-13T11:05:00.007+02:00

Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie:

- Ce tip de barbat cauti?

Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:

- Vrei sa stii intr-adevar?

El raspuse: Da!

Atunci ea incepu sa zica:

- Fiind femeie sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?

Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.

Ea, stiind ce gandeste el, spuse:

- Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.

El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu.

Ea zise:

- Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit. Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar ... dar numai o ora! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore !

Cand termina, se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.

El ii zise:

- Ceri mult.

Ea raspunse:

- Valorez mult.

Oriunde exista iubire, exista si dezordine

2011-11-12T14:19:00.000+02:00

Un barbat i-a oferit fetitei sale in varsta de 12 ani o anumita sums de bani daca accepta sa tunda iarba. Fetita s-a apucat cu malt sarg de treaba si pana seara intreaga peluza era perfect tunsa, cu exceptia unui petic de iarba ramas intr-un colt.

Cand tatal i-a spas ca nu-i poate da banii, caci nu a respectat intelegerea, fetita i-a raspuns ca prefers sa uite de bani, dar nu este dispusa sa tunda ai iarba din acel petic.

Curios sa afle de ce, tatal s-a dus sa verifice portiunea de gazon netunsa. Chiar in mijlocul ierbii se afla o broasca raioasa mare. Fetitei i se facuse mila de ea si a refuzat sa o striveasca cu masina de tuns iarba.

Oriunde exista iubire, exista si dezordine. Ordinea perfecta ar face din aceasta lume un cimitir.

http://www.angel.org.ro/mod_articole-45-282--Oriunde-exista-iubire-exista-si-dezordine

Samanta - ce plantezi azi, vei culege maine

2011-11-11T20:08:00.000+02:00

Samanta

Un bogat om de afaceri crestin a decis ca este timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul din directorii firmei sau copiii sai, el a decis sa incerce ceva deosebit.

Într-o zi si-a convocat tot executivul care era format din tineri si le-a spus:

- Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general (CEO). Asa ca decizia mea este ca unul din voi sa ocupe acest post.

Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:

- Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta, o samanta speciala. Vreau ca sa luati samanta aceasta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi exact peste un an sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecaruia si dupa un criteriu personal voi alege viitorul manager general.

Un tanar, pe nume Jim a fost prezent la intalnire si asemenea fiecaruia a primit si el o samanta. A plecat acasa si cu entuziasm a impartasit sotiei planul sefului. Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta. In fiecare zi Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o mica planta si-a facut aparitia. Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta, dar nimic nu se intampla.Trei, patru, cinci saptamani au trecut dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim se simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta. Au trecut sase luni si nimic insa nu se intamplase in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau Jim si-a dat seama ca omorase samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotarat sa nu spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. El a hotarat insa sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant, cine stie? Poate intr-o zi samanta va incolti.

Dupa exact un an, fiecare din cei ce primisera o samanta de la sef, si-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat. Desi a simtit un gol in stomac gandindu-se la experienta pe care o va avea si poate cea mai jenanta experienta din viata lui si a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei.

Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei. Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras si altii l-au compatimit sincer.

Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat pentru a se ascunde.

- Wau! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! a spus seful. Astazi unul din voi va fi numit managerul general al companiei.

Deodata, seful l-a descoperit pe Jim in coltul cel mai indepartat al salii cu vasul sau gol. A rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat! El a inceput sa gandeasca cam asa : Seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze.

Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa. Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc. Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus,

- Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.

Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim falimentase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec?

Apoi seful a continuat:

- Cu un an in urma, am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi. Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte si toate au fost seminte moarte care nu aveau cum sa incolteasca. Toti cu exceptia lui Jim mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta procurata de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.

http://www.angel.org.ro/?modul=mod_articole&CID=45&id=369&lang=ro

VORBESTE-NE DESPRE IUBIRE cu Kahlil Gibran

2011-10-30T12:27:00.001+02:00

VORBESTE-NE DESPRE IUBIRE

cu KAHLIL GIBRAN

Or, eu nu sunt decat un cautator de taceri si ce comoara am gasit in tacerile mele, pe care sa o impart cu incredere?

Cand Iubirea va face semn, urmati-i indemnul,

Chiar daca drumurile-i sunt grele si prapastioase,Si cand aripile-i va cuprind, supuneti-va ei,

Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,

Iar daca vocea-i va vorbeste, dati-i crezare,

Chiar daca vocea-i ar putea sa va sfarme visurile, asemenea vantului din miazanoapte care va pustieste gradinile.

Fiindca, precum iubirea va incununa, ea trebuie sa va si crucifice. Precum va face sa cresteti, ea trebuie sa va si reteze uscaciunile.

Precum ea se ridica pana la inaltimea voastra, alintandu-va ramurile cele mai fragile care freamata in lumina Soarelui,

Tot la fel va razbate pana in adancul radacinilor voastre, zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.

Asemeni snopilor de grau, ea va secera.

Va treiera pentru a va descoji.

Va vantura spre a va curata de pleava.

Va macina pana la inalbirea fainii.

Va framanta pana ajungeti foarte supusi,

Ca apoi sa va harazeasca focului sau si sa puteti deveni painea sfanta la ospatul divin.

Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste tainele inimii si astfel sa deveniti o parte din inima Vietii.

Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia decat de la sine.

Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita,

Fiindca Iubirii ii este de ajuns Iubirea.

Cand iubiti, nu trebuie sa spuneti: „Creatorul e in inima mea”, ci mai degraba: „Eu sunt in inima Creatorului”

Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini.

Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca ele acestea sa fie:

Sa te topesti si sa devii izvor ce susura in noapte-si canta,

Sa cunosti durerea prea marii duiosii,

Sa fii ranit de intelegerea Iubirii,

Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te,

Sa te trezesti in zori cu inima intraripata si sa inalti multumire pentru inca o zi de Iubire,

Sa te odihnesti la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul Iubirii,

Sa te intorci impacat acasa la ora amurgului,

Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru cel iubit, iar pe buze un cantec de lauda.

Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul Iubirii, fiindca Iubirea, daca o meritati, va va arata drumul ea insasi.

Floarea de lotus

2011-10-16T15:31:00.000+03:00

"Ştii că floarea de lotus este şi floarea paradisului şi că atunci când s-a născut Buddha aceasta i-a arătat calea pe unde să păşească, nu?"

Povestiri despre viaţă şi moarte - Emil Iliescu

- Dă-mi mâna, Hua, îi spuse Minyong fetei ce abia avea curajul să privească spre prăpastia ce se întindea la câţiva paşi de ei. Nu-ţi fie teamă, eşti cu mine, cascada asta mă cunoaşte de când eram de-o şchioapă! Poteca este într-adevăr strâmtă şi foarte abruptă dar nu mai avem mult până la baza cascadei şi, crede-mă, nu o să-ţi pară rău că ai acceptat să cobori cu mine spre trupul ei limpede de ape!
- Nu faptul că este strâmtă, mă înfricoşează, şopti palid Hua, potrivindu-şi câţiva zulufi cu care vânticelul acela stârnit din senin se juca cum se joacă un copil cu zmeul lui multicolor. Prăpastia...prăpastia mă înspăimântă şi nu mă gândesc decât la un pas făcut greşit, la talpa care poate aluneca precum o corabie pe furtună înghiţită de ape...!
- Să nu te mai gândeşti la nimic decât la noi doi, la ceea ce vom simţi peste câteva clipe, când deasupra noastră dragonul din cascadă se va azvârli în braţele argintii ale lacului de la poalele stâncii...la sentimentul că noi doi vom fi părţi ale căderii de apă, ca şi cum ne-am fi născut din ea...uite, mai avem câţiva metri doar...
Poteca şerpuia tainic ca un semn de foc spre baza stâncii iar zgomotul apei în cădere amplifica şi mai mult măreţia cascadei care parcă se rotea în aer asemenea unui vultur codat ce se coboară asupra pradei, fără scăpare. Brazii înspicaţi modelau trupul de piatră al stâncii, zăgăzuind cu rădăcinile lor ancestrale orice încercare a muntelui de a scăpa din chingile puternice şi străvechi ale pământului. Pe acest pământ, în cantonul Sichuan se petrecuseră sub lumina blândă a soarelui toate generaţiile neamului lui Minyong şi tot ca şi el, perechi-perechi, căutaseră să aducă sub torentul de ape al cascadei puritatea feminină cu care fiecare fusese hărăzit să-şi trăiască viaţa. Era o datină străveche a neamului lor, aceea de a-şi aduce aleasa inimii pentru jurământul-de-lacrimi, cum îl numeau ei, aici, lângă Stânca-şobolanului-cu-miros-de-mosc.
Ajunseseră la capătul potecii şi Hua rămăsese pironită locului, nemaiîndrăznind să mai facă un pas. Puterea formidabilă a cascadei se spărgea în mii de puncte strălucitoare de lacul ce aştepta ca un prinţ leneş şi întins la soare sărutul apei proaspete coborâtă din munte ca un dragon de foc, sărut amestecat cu aburul moale al aerului care mirosea a răşini de brad, smarald de piatră tocită de şfichiul neiertător al apei, flori de mosc, trup de vâsc îmbrobonit de picurii de apă ce săreau prin aer ca nişte fluturi transparenţi.
- Vino, Hua, o prinse timid de mână Minyong, vino, dar fii atentă! Calcă doar pe urma paşilor mei, nici un centimetru la stânga sau la dreapta, da?
- Bine, aşa voi face! Numai zgomotul ăsta asurzitor al apei îmi dă fiori reci pe şira spinării şi inima mi se furnică precum o libelulă aruncată într-un ocean de aer fierbinte...
- Trebuie să ne lipim cu spatele de peretele stâncii...aşa...simţi răcoarea umedă a pietrei? Aşa, să stai strâns lipită de stâncă, hai vino, încet, încet...aşa...Ştiam eu că vom reuşi...împreună...numai împreună...aşa cum au reuşit toţi ai neamului meu...! Acum suntem feriţi de privirile universului sub perdeaua cascadei...
Hua parcă nici nu mai respira, simţind pielea tare de piatră a stâncii cum i se mula pe spatele-i arcuit de spaimă şi de concentrarea de a nu ieşi din cuvântul lui Minyong. El cunoştea mai bine decât oricine din cantonul lor muntele şi niciodată ei nu-i fusese teamă să-l însoţească în cele mai misterioase locuri din împrejurimi. Acum însă presiunea fantastică pe care apa i-o inducea în timpanele golite de orice alte sunete, perdeaua de fum albăstrui născută din contactul apei ce zbura rotund prin aer cu apa ce aştepta sub stâncă, totul îi dădea o senzaţie de teamă dulceagă.
- Aşa...aproape că am ajuns la mijlocul cascadei...Priveşte acum înspre Muntele-de-Aur...de unde răsare soarele...îl vezi?
- Da, parcă apa ar fi tăiat felii mari de galben copt din el, pe care apoi milioanele de picături îl ţes într-o pânză purpurie, aşa cum ţesem noi pânza aurită pentru costumele de ceremonie agrară...
- Acum ai înţeles de ce strămoşii noştri au botezat această cascadă Cascada-lacrimilor-purpurii?
- Da! De acolo, de sus, de pe tăpşanul plin cu flori al stâncii nu-ţi poţi da seama de taina acestei cascade...
- Tocmai de aceea am vrut să vii cu mine aici...Vreau să rostim împreună jurământul-de-lacrimi...Vrei?
- Da, îi răspunse Hua, roşindu-se precum bujorul imperial, care zi de zi luminează dimineţile oamenilor săraci din Sichuan.
- Dă-mi mâna, Hua...aşa...şi închide ochii...Auzi, suntem numai noi, auzi bătaia sacadată a inimilor noastre şi inima măreaţă a dragonului din cascadă? Dacă într-o bună zi unul dintre noi va pieri...nu numai fizic, ci şi spiritual... dacă amintirea lui nu va mai fi decât o picătură de apă fosforescentă, ca asta pe care am prins-o în palme...dacă iubirea dintre noi se va veşteji, precum coama bradului taiwanez la sosirea iernii, atunci cel rămas în lumină trebuie să vină aici sub cascadă. Să simtă iar piatra cum i se topeşte pe vertebrele îndurerate şi să facă trei paşi înainte. Atât trei paşi! Atunci dragonul stâncii va simţi că un om i se dăruieşte necondiţionat şi va lua durerea lui. Cascada imensă îl ba boteza cu milioanele lui de picături argintii şi-l va cufunda pentru todeauna în Lacul-care-aşteaptă. Vei face aşa cum spune jurământul, dacă mi se va întâmpla vreodată ceva?
- Ştii bine că aşa voi face! Dar tu?
- Jurământul este al nostru, al amândurora, Hua! Îl voi respecta cu sfinţenie! Hai, acum! Ne aşteaptă bunica! De multe ori i-am vorbit de tine şi acum a venit vremea să o cunoşti!
Urcuşul până pe tăpşanul acoperit de iarbă crudă nu a mai fost greu pentru Hua şi Minyong. Parcă dragonul din cascadă le împrumutase ceva din puterea lui legendară. Ajunşi pe culme priviră spre depărtare, acolo unde Muntele-de Aur îşi ridica fruntea căruntă de sub zăpezile lungi ale iernii ce abia trecuse. De mic, Minyong se rugase să fie asemenea acelui munte al copilăriei sale, să stea toată viaţa cu fruntea în lumină.

***

Hua trebuia să facă faţă în aceiaşi zi unei alte emoţii. Bunica lui Minyong era recunoscută în acele locuri pentru nişte întâmplări trecute, care se transmiseseră din om în om, precum polenul purtat de harnicele albine din floare în floare. Se spune că pe vremea dinastiei Huang-Ji, un soldat rănit bătuse la uşa colibei sale. Bătrâna Yangling îl primise, îl îngrijise cu puterile de leac ale tradiţiei cantonului lor şi îl sfătuise cum să ajungă pe poteci ascunse înapoi la Palatul-Maimuţei-de Jad, acolo unde împăratul Huang-Li credea că şeful gărzii sale fusese răpus în ultima incursiune asupra unor triburi nomade din munţi, triburi care jefuiau Împărăţia. Îl condusese pe potecile tăcute, scufundate în cântec de păsăret multicolor, până la ieşirea din canton. Peste ani la uşa colibei bătrânei Yangling se oprise un pâlc de soldaţi conduşi de şeful Gărzii Imperiale, nimeni altul decât soldatul rănit îngrijit de bunica lui Minyong. Venise să-i mulţumească binefăcătoarei lui şi să-i aducă daruri. De atunci toată lumea o respecta şi mai mult pe bătrână, convinşi că protecţia imperială îi vor ajuta şi pe ei să scape de birurile mari impuse de împărat. De aceea, Hua era emoţionată şi se strecură timid pe uşa colibei bătrânei.
- Bunico, azi ai s-o cunoşti pe logodnica mea, Hua. Hai, vino, Hua, vino mai aproape, nu te ruşina...bunica mea este blândă ca o turturică...!
- Vino, copilă, stărui bătrâna cu o voce scăzută, vino aproape! De văzut nu te pot vedea, căci am obosit să văd lumea asta nedreaptă şi grea din jur cu ochii mei naturali. Am renunţat la lumina lor. Acum sunt ca un liliac bătrân, dar cunosc lumea cu celelalte simţuri...
Bătrâna pipăi cu mâinilele-i ciolănoase şi reci petalele de trandafir ce se culcaseră pe pomeţii fetei. Apoi se opri peste sprâncene, pe genele-i aripi de fluture, pe părul de abanos, strâns într-o coadă strălucitoare.
- Minyong...când ziceai că faceţi nunta?
- Când Muntele-de Aur va dezbrăca cojocul de nea şi iarba va îmbrăca cămaşa de rouă...De ce întrebi?
- Fetele din Sichuan sunt recunoscute pentru gingăşia lor dar eu am pipăit cu simţurile mele oarbe acum o floare de lotus... Ştii că floarea de lotus este şi floarea paradisului şi că atunci când s-a născut Buddha aceasta i-a arătat calea pe unde să păşească, nu?
- Da, bunico, ştiu!
- Dar să ştii, ai grije de iubirea acestei fete! Poza ei să o ţii întotdeauna lângă o floare de lotus în partea de sud-vest a camerei în care dormi. Căci sud-vestul este colţul iubirii! Dacă nu vei face aşa, cineva o va culege şi o va sădi în pământ străin, peste ape multe. Acolo ea va bucura ochii şi inimile oamenilor...
- Bunico, ştii foarte bine că nici o fată din Sichuan nu a pus piciorul mai departe de Muntele-de Aur...nimeni nu a plecat mai departe de cantonul ăsta prăpădit...nicicând...!
- Da, ştiu, dar la fel de bine ştiu că destinul unei flori de lotus nu este destinul unei simple fete din Sichuan. Pământul nostru a fost binecuvântat de mii de ani cu flori şi fete la fel de gingaşe...dar numai una este floarea de lotus...floarea sădită de Eon-ul primordial...
- Eon-un primordial? a întrebat Hua, cu ochii aţintiţi spre Minyong, ca şi cum l-ar fi implorat ca bătrâna să-i dezvăluie şi ei această taină pe care nimeni nu i-o spusese până acum.
- Ei, bine, simt nerăbdarea logodnicei tale cum se împrăştie în aerul molcom al înserării...aşa că va trebui să afle şi ea legenda acestui canton... Se spune că atunci când pe locurile noastre nu existau decât Muntele-de Aur şi Lacul-care-aşteaptă un eon, un uriaş peste puterea noastră de imaginaţie, o fiinţă emanată din duh divin a poposit pe meleagurile noastre. Şi atât de mult a fost impresionat de dârzenia muntelui şi de calmul lacului năpădit de norii ce se cufundau în ferestrele valurilor că s-a spălat cu apa neâncepută a lacului, apoi a întins mâna şi a cules de pe Muntele-de-aur muguri de bambus pentru a-şi astâmpăra foamea. Spre seară, a întins mâna urieşească şi a cules de pe cer o floare pe care a botezat-o Floarea-din-căuşul-lunii şi pe care a răsădit-o în lacul tainic. După plecarea lui spre alte zări, floarea a prins rădăcini adânci şi puternice în Lacul-care-aşteaptă şi a început să se înalţe, să se înalţe, până ce a umbrit cu petalele ei chipul lacului, şi a întrecut în înălţime brazii muntelui, munte care ameninţa să rămână ca un pitic în faţa măreţiei ei. Atunci lacul s-a răzvrătit şi într-o noapte a chemat vânturile din munte. O furtună nemaiîntâlnită a început să bântuie locurile cu valuri mari, aproape cât brâul muntelui şi floarea a fost smulsă din cheagul ei de pământ, dusă la vale de torentele primejdioase. Peste un anotimp, eon-ul s-a întors ca să admire şi să miroasă Floarea-din-căuşul-lunii dar văzând că ea a dispărut a început s-o plângă. Lacrimile lui au format de atunci Casada-lacrimilor-purpurii. Înainte să părăsească locurile acestea a blestemat pământul ca ori de câte ori din el va răsări o floare de lotus aceasta să fie smulsă de destin şi dusă departe de Sichuan. De aceea ţi-am spus să ai grije de floarea ta de lotus! De mult nu a mai răsărit printre fetele din Sichuan o astfel de floare ...
Minyong a privit-o pe furiş, cu subânţeles pe logodnica lui, ca şi cum ar fi vrut să-i spună: “Bunica e bătrână, visează mult la vremurile trecute! N-ai grije, nimeni nu te va smulge de lângă mine, niciodată! În ceea ce priveşte plecarea ta peste ape, ăsta este un lucru care nu se va putea întâmpla nicicând!”

***

Trecuse sabia de flori a primăverii prin trupul plăpând al cantonului, se legănase corabia verii pe apele albastre ale lacului şi toamna se strecura din cotloanele pădurii ca o coadă stufoasă de vulpe şireată pentru a prinde oamenii nepregătiţi, cu recoltele nestrânse la timp, pradă ploilor şi vânturilor potrivnice. În Sichuan cutreiera însă o veste care însufleţise aerul amorţit respirat de oameni. Din capitală va sosi o echipă de experţi în wushu, pentru a selecţiona talente native pentru lotul Chinei, ce urma să se deplaseze în SUA pentru Campionatul mondial de arte marţiale. În Sichuan toţi ştiau că talentul lui Minyong în ceea ce priveşte Quan Shu - arta pumnului - nu avea rival în canton, aşa încât atunci când experţii îl văzură la lucru el fu singurul convocat pentru a începe antrenamentele ce vor avea loc în templul Shaolin din Henan. Atunci se gândise Minyong cât de înşelătoare este viaţa şi că în privinţa plecării logodnicei sale, Hua, din fruntariile cantonului, bunica lui se înşelase amarnic. Iată că nu ea, ci el va pleca, pentru timp îndelungat dincolo de Sichuan spre lumea pe care nu o cunoştea, dar pe care era atât de avid să o cântărească în forţa pumnului, în şuieratul nei-jin-ului său şi în loviturile formidabile de picior, care încă din copilărie frângeau puieţii de bambus ca pe nişte flori de păpădie în vânt. Când lovea prin coordonarea diafragmei şi a muşchilor abdominali, forţa extraordinară a contracţiei lor se transfera în forţa loviturii asemănătoare cu Kiai-ul japonez şi toţi cei de faţă simţeau cum prin aer calcă moartea...
Când îşi luase la revedere de la bunica, spunându-i pe un ton oarecum plin de mândrie că oracolul ei nu se va adeveri niciodată, că doar el va fi cel care va părăsi cantonul şi sărăcia de acolo, aceasta îi spusese cu o voce hotărâtă, şi tristă: “O să te întorci mai repede decât îţi închipui...şi o să suferi...şi Hua nu o să fie lângă tine...!”
Dar cuvintele bătrânei nu-l mai interesau câtuşi de puţin pe Minyong. Mirajul unei noi vieţi, chiar şi departe de Hua, începuse să-şi ţeasă pânza lui înşelătoare pe sufletul său.
Plecarea lui Minyong a însemnat începutul calvarului pentru Hua. Pe zi ce trecea veştile despre el se răreau, scrisorile de la el deveneau o amintire şi Hua ştia că acesta deja poate o şi uitase.
Când a sosit vestea că Minyong devenise campion mondial, că fusese invitat la mai multe turnee internaţionale şi mai apoi se stabilise în SUA, Hua a simţit că trebuie să-l caute pe unchiul Jianjun, care trăia cu familia de mulţi ani în America, unde-şi deschisese un restaurant.
Cu ajutorul lui ajunsese la sala de antrenament a lui Minyong dar de acolo i se spusese că acesta este plecat într-un turneu. Cea care le dăduse vestea era o tânără, Cyndi, care se recomandase prietena lui Minyong. Peste câteva săptămâni, când Hua îl văzuse pe logodnicul ei într-o maşină decapotabilă împreună cu Cyndi, ea realizase că între ea şi Minyong nu mai exista nimic decât iarba neagră a uitării.
Se afla în restaurantul unchiului ei când un domn între două vârste o abordase întrebând-o dacă nu vrea să pozeze pentru nişte reviste importante. I se păruse bărbatului că Hua avea o privire nemaiîntâlnită de el, regizor de ani buni şi prin faţa ochilor căruia se perindaseră mii de femei poate. Unchiul Jiangiang o încurajase şi pentru că suferinţa pentru ruptura dintre ea şi Minyong ameninţa să o zdrobească psihic, ea acceptă. Într-o jumătate de an, Hua era pe prima pagină a revistelor “Vanity Fair” şi “Vogue”. Surâsul ei trist, care parcă amintea de lacrimile purpurii ale cascadei iubirii ei, lumina aceea stinsă din priviri, ca un asfinţit duios de soare pe muntele-de-aur, întrega ei fiinţă captiva prin densitatea sentimentelor pe care le provoca privitorului american plictisit şi suprasaturat de divele care se perindaseră pe prima pagină ale acelor reviste de stil. Când Minyong îşi dădu seama că Hua a lui este cea la picioarele căreia stăteau toţi fotografii şi regizorii, încercă disperat o reconciliere. O căutase la restaurantul lui Jiangiang şi întâlnirea cu ea îi strecurase în suflet, de cum o zărise, acel fior ce străbătea crestele muntelui lui drag.
- Hua, nu credeam că destinul ne va pune faţă în faţă, după atâta vreme şi atât de departe...
- Destinul ni-l facem noi, Minyong, aşa încât putem fi oriunde şi oricând sufletul ne şopteşte, îi răspunse Hua privindu-l duios.
- Mie sufletul mi-a şoptit că trebuie să mai văd o dată floarea de lotus...
- Ai venit singur sau cu logodnica ta...?
- Hua, trebuie să uiţi ce a însemnat viaţa mea până acum...o să mă schimb, ai să vezi... nu vreau ca dragonul să-mi apară în vreun vis şi să mă împingă sub torentul cascadei noastre minunate...
- Ai să te schimbi, fiindcă aşa simţi că trebuie să facă sau fiindcă mai însemnăm ceva unul pentru altul?
- O să mă schimb! Raţiunile hotărârii mele nu mai contează acum...Vreau să fiu alt om...
- Atunci, Minyong , să vii şi să mă cauţi, atunci când te vei schimba cu adevărat...!
Minyong a plecat cu inima pâlpâind de speranţa că Hua l-a iertat şi poate vor fi iar împreună. Dar inima lui Hua rămăsese acolo printre ghearele cu care dragonul cascadei voia să înhaţe oglinda argintie a lacului. Inima şi iubirea ei erau cele care aşteptau supuse spiritului Muntelui-de-aur. Nu îi mai răspunse vreme îndelungată şi dureroasă lui Minyong la telefon. Îl evita cu acea mândrie proprie vedetei ce se ştie adulată de un public furibund şi nu voia să-i arate că inima ei încă mai bătea pentru el. Voia să simtă că s-a schimbat şi aştepta acest lucru cu emoţie ori de câte ori citea ştiri despre turnenele lui prin mass-media vremii.
Minyong suferi însă enorm, văzându-se respins. Viaţa lui, de altfel foarte ordonată şi sportivă, se transformase într-un calvar, cutreierând barurile şi locurile rău famate new-yorkeze. Atras de bani şi distrus psihic acceptă în cele din urmă să dea curs unei provocări cu care fusese momit chiar la venirea în State: să se lupte în circuitul de lupte ilegale organizat clandestin în locaţii conspirate. Într-un final, oracolul bătrânei Yangling se realiză: Minyong fu accidentat grav la coloană. Cum sponsorii lui, antrenorii şi puţinii prieteni, cu atât mai mult Cyndi, nu mai puteau profita de pe urma lui, fu nevoit să se întoarcă în Sichuan. Vestea accidentării lui ajunse şi la Hua, în ciuda încercărilor unchiului ei de a o ţine departe de această dramă.
Inima unei flori de lotus nu putea să bată însă decât în pământul care o plămădise. Hua se întoarse acasă şi primul drum fu la bunica Yangling.
- Aţi avut dreptate, îi spuse ea, îmbrăţişând-o, am plecat peste ape, am încântat oamenii, dar locul meu este tot aici...
- Floarea de lotus nu-şi va părăsi nicicând pământul din care a răsărit... îi spuse bătrâna cu multă afecţiune în glas, semn că nu o uitase, aşa cum făcuse nepotul ei.
- Vreau să-l ajut pe Mingyong...am bani...vreau să urmeze un tratament, căci am înţeles că nu este totul pierdut...
- Ştiam că o vei face dar niciodată nu am vrut să-l încurajez, spunându-i că într-o bună zi te vei întoarce...Trebuia să sufere pentru aroganţa şi prostia lui!
- Acum unde este?
- De dimineaţă până seara stă pe tăpşanul înflorit al cascadei. Îl duce acolo în căruciorul cu rotile vărul său, Jianjun. Stă acolo toată ziulica cu ochii aţintiţi în zare. Îi spune vărului său că atunci când se va însănătoşi va coborî poteca. Se va aşeza sub cascadă şi va aştepta ca dragonul să-l înhaţe în gheare şi să-l coboare în adâncuri, căci viaţa fără tine nu mai înseamnă nimic pentru el.
Hua alergase într-un suflet la cascadă, acolo unde Mingyong stătea nemişcat cu capul cuprins între palme. Îl mângâie uşor pe părul negru, apoi îl cuprinse cu mâinile amândouă spunându-i doat atât: “Sunt aici...şi nu voi mai pleca niciodată!”.
Mingyong ştia că vorbele acelea nu sunt ale vântului înşelător, simţise parfumul lor şi mângâierea la care renunţase atât de nechibzuit. O trase spre el şi o privi în ochi. Apoi îi sărută pe rând mâinile şi îi mulţumi fără glas, doar printr-o privire ce strânsese în ea parcă toate răsăriturile şi apusurile Muntelui-de-aur. Privi spre zare. Muntele-de-Aur tresărea în somnul mineral de veacuri, în timp ce pe povârnişurile lui lumina soarelui se prelingea ca o miere de piatră. Ştia că acum principiile vitale, ying şi yang, s-au reunit pentru totdeauna prin sufletele lor. I se păru că dragonul cascadei le surâde, că liniştea din lucruri atinsese şi sufletele lor şi că lacrimile purpurii se vor şterge de pe faţa necăjită a lunii.
- Diseară...diseară, Hua, îi spuse el blând, va trebui să privim amândoi cerul. Când floarea de lotus, care se spune că este atât de râvnită de călugării shaolini, fiindcă dă celui ce o posedă puterea universală, când ea se întoarce la origini, mai strălucitoare ca niciodată, se pot întâmpla minuni! Ştiu de la bunica mea că cerul este un covor ţesut din două bucăţi mari, viaţa şi moartea, care în astfel de momente tainice se desfac şi se deschid din ţesătura Căii Lactee. Va trebui să privim acest miracol, unul lângă altul...nedespărţiţi...pentru totdeauna...!

Iubirea neconditionata a unei femei - eliberarea de povara asteptarii

2011-09-26T18:51:00.000+03:00

http://www.horoscoptv.ro/blog/2009/09/iubirea-neconditionata-a-unei-femei/

O femeie invata greu sa iubeasca fara sa sufoce si fara sa-si faca sperante. Daca ar fi dupa ea s-ar coase de barbatul iubit pentru a fi sigura ca ia parte la viata lui, ca devine viata lui. Dar nu e dupa ea. Si intelege repede ca intrebarile ei, supozitiile, tristetile, pretentiile, rugamintile ei nu fac decat sa indeparteze persoana adorata. Intelege ca daca vrea sa il inspire sa ramana langa ea trebuie sa invete sa iubeasca neconditionat. Fara asteptari, fara pretentii, fara ultimatumuri, fara reprosuri, fara impuneri. Greu! Dar invata.

In primul rand invata sa nu-l mai schimbe pe omul de langa ea. Sa-l accepte asa cum este. Sa-l inteleaga, sa constate neutru diferentele de gusturi si comportamente dintre ea si el dar sa nu incerce sa-l schimbe. Cel mult sa-i sugereze, daca e intrebata, anumite variante, mai constructive pentru cuplu. Dar doar daca vrea el.

In al doilea rand invata sa-i accepte obiceiurile de viata, programul, ocupatiile, prietenii, habitudinile, aspiratiile. Si cum prima axioma spune ca nimeni nu trebuie schimbat, va trebui sa accepte partenerul cu intregul sau univers, asa cum e. Cu prietenii (parca prea multi), familia, sotia (uneori „inca”) si copiii lui.
Apoi, invata sa se bucure, de dragul lui, de realizarile lui. Sa-i sustina sperantele si viziunile, sa-i aline esecurile,sa-i inteleaga amanarile, ezitarile si retractarile. Sa-i ierte lasitatile si lipsa de coerenta, sa-i sustinaexpansivitatile, sa-i creada promisiunile.
Apoi va trebui sa invete sa nu se gandeasca la viitor, stiut fiind ca femeile, prevazatoare, vor sa se asigure certificand relatia de iubire. Va trebui sa renunte la a mai conditiona iubirea printr-o declaratie-angajament luata barbatului ei. Si ridicand aceasta obligatie de pe umerii lui sa scuteasca iubirea de inca o limitare si pe el de inca o responsabilitate impunatoare de conditii.
Apoi va trebui sa isi traiasca viata in asa fel incat aceste de-conditionari sa faca parte armonios din viata ei, iubind firesc, spontan, din toata inima, barbatul cu care:
- nu vrea sa se marite, nici sa-i faca copii, nici sa locuiasca cu el impreuna
- nu vrea sa se afiseze tot timpul,
- nu stie daca va petrece weekendul pentru ca e posibil ca el sa fie cu prietenii
- nu stie daca va merge la nunta prietenului lui sau va prefera sa fie insotit de verisoara sa
- nu vrea sa petreaca concediul decat daca el doreste sa fie cu ea

Si abia dupa aceea femeia poate spune ca a invatat sa iubeasca in deplina libertate un barbat caruia nu-i cere nimic. Nici macar sa fie cu ea. Il poate iubi chiar si fara sa fie cu ea.
Pentru ca acesta este marele dar pe care il face iubirea neconditioanta: te invata sa iubesti atat de mult persoana draga incat ii vrei tot binele, nedorind sa o posezi, sa o iei in proprietate. O poti iubi eliberand-o de tine, de relatie, de orice obligatie. Si acest gen de iubire, desi iti ocupa inima, ti-o lasa in acelasi timp libera pentru propria viata, pentru alte iubiri. Pentru ca neavand un angajament limitativ nu tradezi nimic, nu inseli nici o pretentie sau asteptare. Iubirea neconditioanta poate supravietui in paralel cu alte afectiuni si sentimente. Pentru ca iubirea neconditioanta este total libera si omnipotenta – ca iubirea fata de Dumnezeu care ne lasa loc (ba chiar ne antreneaza) pentru alte iubiri. Dragostea generoasa, total deschisa spre persoana iubita, te face sa-l accepti pe celalalt exact asa cum este, dorindu-i tot binele din lume, respectand binele pe care si-l doreste pentru el. Fara sa judeci acest bine. Iubirea neconditioanta supravietuieste cataclismului altor iubiri si dezamagiri, devine un status-quo al inimii tale.

****** Cand cerem cuiva sa ne iubeasca neconditioanat trebuie sa stim ce ii cerem – sa poata trai, daca este necesar sau ii impunem, fara noi. Sa ne iubeasca fara sa fie legata de noi prin asteptari, pretentii, aspiratii, cereri, planuri. Si persoana draga invata asta, in timp ce este in relatie cu noi. Iar inima sa, pe masura ce se dechide tot mai mult, devine tot mai calda, cuprinzatoare, intelegatoare si inteleapta. O inima care iubeste neconditionat iese din limitarile cultural-religioase, rasiale, geografice, temporal-spatiale. Inima aceea se poate darui intregii omenirii, intelegand ca la nivelul miezului inimii toti suntem o singura fiinta. In acest spatiu al libertatii absolute si al tuturor posibilitatilor create nu iti apartine nimic, nu apartii nimanui, aici nu exista infidelitate sau pacat, juraminte de credinta, amanari sau pasuiri. Aici este pur si simplu IUBIRE. Pentru tot si pentru toate.

Cand o femeie este condusa in acest punct al constiintei sale, invata sa iubeasca fara sa fie cu persoana iubita, invata sa se detaseze fizic de ea, chiar daca in inima o poarta in continuare. Invata sa inteleaga si alte iubiri ale persoanei dragi, sa nu pretinda o alegere finala, o asumare a relatiei, o promisiune pentru viitor, o viziune a relatiei in viitor. Cel ce iubeste neconditionat a uitat toate astea. Si accepta persoana draga asa cum este. Dar aceasta acceptare, posibila doar prin conectarea inimii la spirit, desi te apropie sufleteste de omul iubit te si elibereaza de el. Iti reda demnitatea si libertatea.

Eliberandu-te de posesivitate, de scenariile culturale create in jurul conjugalitatii, lasi iubirea sa te cuprinda. Si ea te va insufleti si inspira sa vezi oamenii prin lentila iubirii neconditionate. Sa-ti trezesti puterea de a iubi sufleteste toti oamenii. Chiar daca sesizezi foarte clar diferentele dintre tine si ei (de forma si nu de fond), iubirea spirituala face sa te conectezi la elementul cel mai profund si subtil din fiinta lor – spiritul. A carui sursa fiind divinul, face ca toti oamenii sa se simta in adancul lor, una si aceeasi fiinta.

Femeia care se obisnuieste sa iubeasca dincolo de asteptari si sperante, dincolo de scenariile culturale privind relatia parteneriala, capata un fel de detasare inteleapta, o liniste profunda (ce poate parea resemnare necunoscatorilor).Aceasta predare in fata iubirii conecteaza fiinta la divinitate si permite schimbarea destinului – schimbarea contextului dramatic intr-unul plin de satisfactii, schimbarea rolului ei in relatie si al felului in care este perceputa de partener.

Cand iubesti astfel esti liber de orice (nu sa faci ce vrei ci liber de prejudecati, de frici, de conditionari, de limitari si nemultumiri sau rusini). Esti eliberat inclusiv de credinta ca iubirea neconditionata abroga angajamentul. Dimpotriva. Iubirea neconditionata, spirituala, iti da toata libertatea de a alege cum vrei sa iubesti (cu acte sau fara, cu coabitare sau cu locuire separata, carnal sau doar sufleteste etc.). Si asigura conditii ca alegerea cadrului iubirii sa fie cu adevarat eliberata de prejudecati si false proiectii.
De aceea o astfel persoana, eliberata de disperarea pasiunii si a fricii de a pierde omul drag, dobandeste capacitatea de a vedea si alti oameni, de a se atasa si de alte persoane, de a se conecta la sufletul semenilor. O astfel de persoana radiaza si atrage prin rezonanta oamenii capabili s-o iubeasca total. Atat de total incat nimic nu este interzis sau vinovat, nici macar a-ti dori un angajament (liber consimtit si matur acceptat) de amor legiferat. Pentru ca si persoana iubita doreste acelasi lucru: fara ambiguitati sau lasitati, fara pretentii si asteptari.

Femeia a carei inima a invatat iubirea neconditionata se va bucura de aceasta derogare si se va elibera de vinovatia de a fi dorit candva o relatie limitatoare. Stie acum ca dragostea poate alege liber conditiile in care vrea sa se manifeste, sa se traiasca. Si daca altora li se par constrangeri, ei, IUBIRII, i se par jocuri si contexte perfecte in care isi poate experimenta pasiunea si generozitata. Fidelitatea, prezenta, programul comun cu fiinta iubita, fac absolut normale zecile de telefoane cand intarzii, vigilentele interogari cu privire la petrecerea de la firma, dorinta permanenta de a-ti fi in preajma. Tratand toate aceste excese cu iubire spirituala, le vei alina si vindeca, inspirand omul de langa tine sa se conecteze la sufletul tau, deschizandu-se astfel si el spre iubirea neconditionata.

Femeia care invata sa iubeasca neconditionat poate spune: Te iubesc, adio! Esti liber sa-ti traiesti inima asa cum vrei. Sunt libera sa-mi traiesc inima asa cum vreau.
A iubi neconditioant nu inseamana a aproba/incuraja totate excesele sau viciile celuilalt ci a intelege sufletul omului de langa tine, dandu-i libertatea de a fi el insusi. Te poti retrage oricand ti se pare prezenta sa daunatoare, dar asta nu inseamna suspendarea iubirii tale. Ci doar o sanatoasa si logica desprindere fizica de omul care iti face rau.

Barbatii trebuie sa stie ca eliminand asteptarile, nazuintele, visele, pretentiile si sperantele femeilor, le invata sa traiasca desprinse de ei, capabile sa isi asume puterea si independenta propriilor lor inimi.

Femeile trebuie sa stie ca obligand barbatii sa le accepte mofturile, prejudecatile si constrangerile ii forteaza sa faca un salt de constiinta care duce la iubirea dincolo de conditii, iubirea care poate trai si fara persoana draga alaturi.

Pentru ca iubirea neconditioanta nu te leaga si mai mult de partener, dimpotriva. Te leaga de intreaga umanitate. Si cand ai perspectiva umanitatii de care devii legat afectiv, pierderea iubirii omului de langa tine nu mai pare o tragedie.Pentru ca iubirea neconditioanta este atat de puternica incat se poate exprima liber chiar si intr-un cadru dramatic sau limitat de conventii si traditii, de prejudecatii si conformism cultural – daca ea doreste acest lucru.

Dar cati dintre noi suntem gata sa ne lasam iubiti asa, simtind ca o astfel de relatie elibereaza partenerul de indeciziile, ambiguitatile, lasitatile si neasumarile noastre? Cati dintre noi acceptam sa ne scada puterea de influenta si control asupra partenerului? Cati ne-am bucura sa vedem persoana draga, pana acum obsedata de noi si total la cheremul nostru, eliberata de dorinta devoratoare de a ne avea in preajma si capabila sa se deschida spre viata si tot ce poate oferi viata mai bun?Cati dintre noi vrem, de fapt, sa fim iubiti neconditionat?

de Camelia Patrascanu

Iubirea neconditionata a unei femei - eliberarea de povara asteptarii

2011-09-26T18:28:00.000+03:00

http://www.horoscoptv.ro/blog/2009/09/iubirea-neconditionata-

stanga - particula de apa poluata; dreapta - aceeasi apa, dupa cea fost incarcata cu energia bunavointei si binecuvantarii

de Camelia Patrascanu

Eu sunt Brahma, tu esti Brahma

2011-09-06T11:53:00.000+03:00

Un discipol a invatat de la maestrul sau urmatoarea sutra: "Eu sunt Brahma, tu esti Brahma, totul este Brahma". Maestrul i-a spus sa mediteze cat mai des la aceasta sutra si el era foarte sarguincios.

Intr-o zi, in timp ce mergea prin oras, discipolul vede ca toti oamenii alergau speriati in directia opusa celei in care mergea el. "De ce alergi?", il intreaba pe unul dintre ei. "Cum, nu stii? Elefantul alb a evadat de la circ si acum calca totul in picioare", ii raspunde omul si fuge mai departe. "Aaaa, eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?" se intreaba discipolul si merge mai departe.

Ajunge pe strada unde se afla elefantul alb. La capatul ei se vedea un nor de praf si oameni care fugeau ingroziti. Isi da seama ca acolo e elefantul si merge linistit mai departe, zicandu-si in
continuare: "eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?".

Elefantul alb era deja aproape de el. Dintr-un tufis apropiat se aude o voce: "ascunde-te, vine elefantul alb si calca totul in picioare!". "Nuuu, ce pot sa patesc?" raspunde discipolul. "Eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma". Elefantul ajunge la el, il calca fara ezitare si pleaca mai departe. Cand isi revine, se duce mai mult tarandu-se direct la maestru, ii povesteste ce a patit si il intreaba inca socat: "Maestre, nu mi-ai spus tu ca totul este Brahma? Ca el e Brahma, eu sunt Brahma?". Maestrul il priveste cu compasiune si ii raspunde: "da, dar si vocea din tufis e tot Brahma".

Ce lup hranim?

2011-09-05T19:51:00.002+03:00

Exista o veche istorisire a indienilor Cherokee despre capetenia unui mare sat. Intr-o zi, acest conducator se hotaraste ca venise ziua sa-l invete pe nepotul sa preferat ce inseamna viata. Il duce la padure, il aseaza sub un arbore batran si ii explica: “Fiule, in mintea si in inima fiecarui om s-a dus o lupta – o lupta care dainuie si astazi. Chiar daca eu sunt conducatorul batran si intelept, capetenia poporului nostru, aceasta lupta se poarta si in interiorul meu.

Daca nu stii ca ea are loc, te va aduce in pragul nebuniei. Nu vei sti niciodata in ce directie sa te indrepti. Uneori, vei castiga in viata, dar mai apoi, fara sa intelegi de ce, vei descoperi ca te-ai ratacit, ca esti derutat si ti-e teama ca poti pierde toate lucrurile pentru care ai muncit din greu. Adeseori vei crede ca faci ceea ce trebuie, iar apoi vei descoperi ca faceai alegerile gresite. Daca nu intelegi fortele binelui si ale raului, ale vietii colective si ale celei individuale, ale sinelui adevarat si ale celui fals, vei trai mereu o viata lipsita de liniste.

Esta ca si cum in mine ar trai doi lupi imensi: unul alb si unul negru. Lupul alb este bun, bland si inofensiv. El traieste in armonie cu tot ceea ce se gaseste in jurul lui si nu se simte atacat atunci cand nimeni n-a avut aceasta intentie. Lupul bun - stabil si puternic datorita faptului ca intelege cine este si de ceea ce este capabil – lupta doar daca e corect sa o faca si cand trebuie, pentru a se proteja pe el sau pentru a-si apara familia (si chiar si atunci o face cu masura). Are grija de toti ceilalti lupi din haita sa si nu se comporta niciodata altfel decat este.

Dar in interiorul meu traieste si un lup negru, iar acesta este foarte diferit. El este agitat, manios, nemultumit, invidios si temator. Pana si cel mai neinsemnat lucru il face sa izbucneasca intr-o criza de furie. Se lupta cu toata lumea, tot timpul, fara niciun motiv. Nu poate gandi limpede, pentru ca lacomia de a avea mai mult, mania si ura il coplesesc. Dar este o manie inutila, fiule, deoarece aceasta manie nu va schimba nimic. El cauta cearta oriunde merge si de aceea o gaseste cu mare usurinta. Nu are incredere in nimeni si nu are prieteni adevarati.”

Batranul intelept a ramas in tacere pentru cateva clipe, lasand povestea celor doi lupi sa patrunda in mintea tanarului sau nepot. Apoi, s-a plecat usor in fata, a privit adanc in ochii nepotului si i-a marturisit: “Uneori, mi-e greu sa traiesc cu cei doi lupi in mine, fiindca ambii se lupta cu inversunare, pentru a pune stapanire pe spiritul meu.”

Pironit locului de povestea bunicului, baiatul se agata de hainele lui si il intreba pe nerasuflate: “Care dintre cei doi lupi va invinge, bunicule?” Cu un zambet cunoscator si o voce ferma, puternica, batranul ii spune: “Amandoi inving, fiule. Vezi tu, daca aleg sa-l hranesc doar pe lupul alb, cel negru va astepta mereu in umbra, ca sa vada cand ma dezechilibrez sau cand sunt neatent, pentru a-l ataca pe celalalt si, astfel sa creeze multe probleme – si mie, si tribului nostru. Va fi mereu furios si va face totul pentru a primi atentia de care are nevoie. Daca ii ofer atentie acestui lup negru, fiindca ii inteleg firea, daca il recunosc drept forta puternica ce este si ii dau de inteles ca il respect si ma voi folosi de ajutorul sau, atunci cand tribul nostru se va afla la necaz, va fi multumit si amandoi lupii au de castigat. Toti avem de castigat.”

Derutat, baiatul l-a intrebat: “Nu inteleg, Bunicule. Cum e poate ca ambii lupi sa castige?”Capetenia a continuat: “Vezi tu, fiule, lupul negru are multe calitati importante de care s-ar putea sa am nevoie candva. Este aprig, are vointa puternica si nu se da batut niciodata. Este destept, iscusit si poate concepe cele mai complicate strategii, de care ai mare nevoie in vremuri de razboi. Are multe simturi fine, pe care numai cel ce priveste prin ochii intunericului le poate aprecia. In mijlocul unui atac, ar putea fi cel mai mare aliat al nostru.”

Apoi, batranul scoate din desaga lui doua bucati de vanat si le pune pe jos, una la dreapta si una la stanga sa. Arata cu degetul spre ele si spune: “Aici, in stanga, am hrana pentru lupul alb, iar in dreapta am hrana pentru lupul negru. Daca aleg sa-i hranesc pe amandoi, nu se vor mai lupta intre ei ca sa-mi castige atentia si ma pot folosi de fiecare dupa trebuinta. Si pentru ca intre ei nu mai e razboi, imi pot asculta vocea cunoasterii profunde si pot alege pe care trebuie sa-l folosesc atunci cand am nevoie.

Daca bunica ta are nevoie de mancare pentru a pregati o masa mai deosebita, iar eu nu am avut grija de asta asa cum ar fi trebuit, il pot ruga pe lupul alb sa-mi imprumute farmecele sale, pentru a-l consola pe lupul ei negru, care e infometat si furios. Lupul alb stie intotdeauna ce sa spuna si ma va ajuta sa fiu mult mai atent la nevoile ei.

Vezi tu, fiule, daca intelegi ca in interiorul tau exista doua mari forte si daca le oferi amandorura acelasi respect, toti vom avea de castigat si va fi pace. Pacea, fiul meu, este misiunea unui indian Cherokee-scopul suprem al vietii. Omul care poarta inauntrul sau pacea are totul. Cel care este dezbinat in razboiul interior nu are nimic.
Tu esti un tanar care trebuie sa aleaga cum va interactiona cu fortele launtrice opuse. Ceea ce vei alege va hotari cum iti vei trai restul vietii. Iar atunci cand unul dintre lupi va avea nevoie de o atentie deosebita – ceea ce se intampla uneori – nu trebuie sa te rusinezi; poti recunoaste asta in fata inteleptilor si sa primesti ajutorul de care ai nevoie. Daca vorbesti deschis, cei care au trecut deja prin aceasta lupta iti pot ofei din intelepciunea lor.”
Extras din "De ce oamenii buni fac lucruri rele?", Debbie Ford, Editura For You

Rugaciune - Ph. ILARION ARGATU

2011-09-01T08:29:00.000+03:00

"Iarta-ma, Doamne:
-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am
indraznit sa
pasesc!
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta
Doamne si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila
si Iubirea infinita,Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire
si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand
din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
-pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata
mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda
Imparatiei Tale divine!

Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile
şi va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus,
Amin !

O inima frumoasa

2011-08-21T15:36:00.000+03:00

Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oras si a început sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu dupa multa vreme, în jurul lui s-a strâns o mare multime de oameni si toti îi admirau inima care era într-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tânarul era foarte mândru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.

Când deodata, de multime s-a apropiat un batrânel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.

Oamenii din multimea strânsa în jurul tânarului au început sa-si întoarca privirile spre inima batrânelului. Pâna si tânarul a fost curios sa vada inima ce îndraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pâna departe. Dar era plina de cicatrice,locuri unde bucati din ea fusesera înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batrânului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri.Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucati întregi din inima concurenta, rani larg deschise, înca sângerânde.

"Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", îsi sopteau uimiti oamenii.
Tânarul, dupa ce examinase atent inima batrânelului, si-a ridicat privirea si i-a spus râzând:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe când a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu,fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de lânga mine, care adesea îmi da în schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, ramân margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartasit-o cu cel de lânga mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica întotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sângereaza înca si ma dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pâna si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi sa se întoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Întelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a încheiat cu glas domol si zâmbet cald batrânelul.

Tânarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a întins-o cu mâini tremurânde. Batrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus inima tânarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tânarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca în inima cândva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbratisat, si-au zâmbit si au pornit împreuna la drum.

Cât de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima întreaga în piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete...

Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

Ghinion, noroc, cine poate sti...

2011-08-21T15:29:00.000+03:00

A fost o data un om foarte sarac care avea in schimb un cal foarte
frumos, pe care dorea sa-l cumpere stapanul castelului. Dar de fiecare data,
batranul il refuza.

"Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot
sa-mi vand prietenul?"
Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit ca disparuse calul.

Toti satenii au zis,

"Ti-am spus doar! Ar fi trebuit sa vinzi calul. Acum a fost furat. Ce
ghinion teribil.

"Ghinion sau noroc?" a spus batranul. "Cine poate spune?"

Toata lumea a ras de el. Dar peste 15 zile calul s-a intors, urmat de o
intreaga herghelie de cai salbatici. A scapat din grajd, a curtat o iapa
tanara si s-a
intors cu intreg alaiul dupa el.

"Ce noroc!" au strigat satenii.Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze
caii salbatici. Dar, o saptamana mai tarziu fiul sau si-a rupt piciorul
incercand sa antreneze un cal salbatic.

"Ghinion," i-au spus prietenii. "Ce-ai sa te faci acum fara ajutorul fiului
tau? Esti si asa vai de capul tau."

"Ghinion, noroc, cine poate spune?" A replicat batranul.

Cateva zile mai tarziu armata stapanului pamantului a fortat toti tinerii
din sat sa devina soldati. Toti in afara de unul.....fiul batranului, care
avea piciorul rupt.

"Cat de norocos poti sa fii," au urlat satenii.

"Toti copii nostri merg la razboi, dar tu poti sa-ti pastrezi fiul acasa.
Fii nostri probabil vor fi ucisi......"

Batranul a replicat,

"Ghinion, noroc, cine poate sti?"

Tine minte, "fericirea nu depinde de ceea ce esti sau de ceea ce detii ci
doar de ceea ce gandesti" - Dale Carnegie

"Multumirea aduce fericire chiar si in saracie. Nemultumirea aduce saracie,
chiar si in bogatie." - Confucius

POVESTEA CELOR DOUA BOABE

2011-08-14T20:24:00.001+03:00

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:
- Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.
Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.

Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre - diavolul.
"Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har".

Sarmizegetusa

2011-08-13T10:40:00.000+03:00

Miracolele nu există pentru oamenii ai căror ochi nu vor să vadă

2011-07-31T12:14:00.000+03:00

Un om pasionat de vânătoare şi-a cumpărat un câine foarte deştept. Era atât de inteligent încât era singurul câine din lume care putea să meargă pe apă. Nici lui nu i-a venit să creadă când a reuşit să-l dreseze să facă asta.

Se gândea mereu ce încantaţi vor fi prietenii lui când vor vedea câinele acesta fantastic. Aşa că într-o zi şi-a invitat un prieten să meargă la vânătoare de raţe. Dupa ce au stat la pânda, au tras în nişte raţe şi omul a ordonat câinelui să alerge şi să agite raţele de pe lac ca să le poată împuşca.

Câinele a sărit imediat, a alergat pe suprafaţa apei cu talentul unui balerin, toată ziua s-a mişcat încoace şi încolo fără să se scufunde. Stăpânul era atât de încântat de câinele lui, încât se uita mereu la prietenul cu care venise aşteptând un comentariu, dar acesta nu scotea o vorba. Pe drumul spre casă n-a mai avut răbdare şi l-a intrebat dacă a observat ceva ciudat la câinele lui. Răspunsul prietenului a fost: “Da, nu ştie să înoate!”

Socrate si zvonurile

2011-07-27T19:17:00.000+03:00

In Grecia antica Socrate(469-399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: "Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?"
"Stai o clipa," ii replica Socrate. "Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei."
"Trei?"
"Asa este," a continuat Socrate. "Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?"
"Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit despre el."
"E-n regula," zise Socrate. "Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui.
Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?"
"Nu, dimpotriva..."
"Deci," a continuat Socrate, "vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?"
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat. "Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba - filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?"
"Nu, nu chiar..."
"Ei bine," a conchis Socrate, "daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici
Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?"
Omul era invins si s-a rusinat.
Si astfel Socrate nu a aflat niciodata ca nevasta-sa il insela cu studentul respectiv.

Esti ceea ce privesti....

2011-07-05T09:26:00.002+03:00

Esti ceea ce privesti

de MARIA TIMUC jurnalul National, 30 iunie 2011

http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/esti-ceea-ce-privesti-583206.html

Unul dintre cele mai tainice principii initiatice spune ca "energia urmeaza atentia". In consecinta, acolo unde iti este atentia, iti este si... energia. Daca privim fiinta umana din acest unghi, din unghiul fascinant al "atentiei", o putem vedea ca pe un investitor. Constient sau inconstient, fiinta umana investeste energia sa in orice lucru caruia ii da atentie. Se intampla de la sine, este un dat, este un har sau o nefericire, este ceva ce se intampla, fie ca vrei sau nu, fie ca stii sau nu, fie ca esti constient sau inconstient. Natura ne-a conceput investitori, dar – pentru ca nu intelegem prea bine harul nostru – se intampla sa-l folosim distructiv.

O femeie ii da mare atentie frumusetii sale exterioare. Are in minte trusa de machiaj, manichiurista, coaforul, rochiile, parfumurile, bijuteriile si, peste toate, banii. Ea investeste energie in actiunea de infrumusetare exterioara pe masura ce investeste atentie si invers. Ce se intampla in acest timp, in Eul femeii? Ce se intampla in mintea sa, in sentimentele sale, in trairi, in preocupari, in comportamente, in viata de zi cu zi? Energia investita prinde viata, pana acolo unde toate resorturile psihologice imprumuta vibratia preocuparii pentru frumusetea exterioara. Preocuparea predominanta a femeii devine ea insasi, devine Eul sau. Daca intr-o zi femeia ar incepe sa fie atenta la filozofie, de exemplu si filozofia ar intra in centrul atentiei sale, atunci si activitatile de zi cu zi si gandurile si sentimentele si toata fiinta sa ar suferi o schimbare radicala. Mai mult, s-ar modifica anturajul in viata de zi cu zi, preocuparile sociale si, inainte de toate, structura Eului acestei persoane. Ceea ce vreau sa spun este faptul ca noi devenim ceea ce ne intereseaza in mod esential. Eul nostru se transforma de la sine, sub puterea atentiei, a dorintei, a convingerii, a preferintei pentru ceva anume.

Daca energia urmeaza atentia noastra, ce si cine devenim noi atunci cand privim intens si cu patima raul din lume? Cine si ce devine omul care priveste doar starea conturilor, doar ineficienta oranduirilor sociale, doar vremea rea si doar nefericita experienta omeneasca? Pe de alta parte, daca ne transformam profund si inconstient in ceea ce privim, ce am simti daca intr-o buna zi ne-ar preocupa stelele si frumusetea universului? Ce Eu s-ar crea in noi daca am face din propriile minti niste faruri capabile sa vada departe, in adancurile fiintei, si nu doar la un centimetru de scara blocului sau de poarta casei? Daca "ce sunt eu" depinde de "ce privesc profund, ce ma intereseaza in mod special, ce vad in existenta", atunci cand ma simt rau, cand sunt deprimat, cand pare ca alunec si imi pierd echilibrul, cand actionez impotriva existentei si, poate, chiar impotriva firii sau a vietii mele n-as putea sa ma vindec incepand sa privesc in alta directie? Sa-mi dau seama ca privesc un tsunami si, prin aceasta, investesc energie in existenta lui? N-as putea sa aduc schimbari in Eul meu, in ceea ce am crezut ca sunt Eu, cautand o preocupare de suflet, dar atat de puternica, atat de atractiva si de fenomenala, incat sa ma poata extrage, pur si simplu, din vechile metehne, sa pot evada din vechiul Eu, din vechiul fel de a fi si, mai ales, din suferinta care l-a acompaniat?

S-ar putea raspunde "da" acestor intrebari! O sincopa existentiala se poate anunta printr-o deprimare persistenta, printr-un blocaj sau perceptia unui blocaj. Se poate ca nimic sa nu te mai multumeasca. Se poate sa devii din cale afara de suspicios si conflictual in tine insuti. Se poate ca ceea ce vezi in lume sa te deranjeze continuu. Ar fi doar semnul distinct al faptului ca ai fost atent in mod constant, mult timp, poate si ani, intr-o directie care te-a transformat in nemultumitul, depresivul, suspiciosul sau derutatul ce esti. Ai investit energie in aceste stari, iar acum – in loc sa lupti cu ele, in loc sa doresti uciderea lor, ar trebui doar sa-ti indrepti atentia catre altceva. Daca te atrag stelele, daca iubesti muzica, daca o lectura anume te poate acapara, daca ceva iti rasuceste bucuria inlauntru ca pe-un bisturiu vindecator, atunci fii atent acolo. Cauta tot mai mult si mai mult sa fii prins, sa fii captivat, sa te inchizi in aceasta noua lume a predominantei tale preocupari, caci pe masura ce preocuparea te absoarbe, tu devii lucrul de care esti preocupat. Eul tau capata substanta, robustetea si lumina oricarui subiect care-ti atrage atentia. Gandurile, sentimentele, emotiile se infrumuseteaza pe masura ce privesti lucruri, situatii, subiecte si fiinte care-ti plac. De aceea se poate spune ca "Esti ceea ce privesti (aici «a privi» nu inseamna doar a vedea cu ochii fizici, cat mai degraba a percepe)"!

Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.

2011-05-28T22:23:00.005+03:00

”Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa.

De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud.

Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea.

“Ce faci?” a strigat vantul. “Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala, unde sunt uimitori munti si arbori!”

Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si, incet, a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip.

Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea.

El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu.

“Buna dimineata”, zise el. “Cum e viata acolo jos?”

“Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?”

“Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri.”

“Pentru mine”, zise duna, “viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea.”

“Si asta te intristeaza?”

“Ma face sa simt ca nu am un rost in viata.”

“Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu.”

Duna a ezitat un moment, apoi a spus:

“Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?”

“Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important”, zise mandru norul.

“Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar.”

A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis:

“Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna.”

“Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine’, zise duna. “Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri.”

“Dragostea nu moare niciodata, zise norul. “Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul.”

Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu.

In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie.

Douazeci de ani mai tarziu, duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai.

Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.”

Paulo Coelho

Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mâine.

2011-05-20T09:33:00.000+03:00

Poveste preluata de pe http://quotationsfreak.wordpress.com/2011/03/04/batranul-tamplar-si-casa-sufletului/

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii.
Era înca în putere de aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa.

Cu toate acestea batrânul era hotarât sa se retraga,
pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie.
Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.

Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa.

Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare.

Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada.

Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:
- Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!
Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine!
Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.

Asa e si cu noi.
Ne construim vietile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim în casa care tocmai ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita.
Însa nu ne putem întoarce înapoi.

Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scândura sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o cladesti.

Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mâine.

Franghia atasamentului

2011-05-19T11:00:00.001+03:00

Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru.Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.
Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul.Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie.
Urma un moment de tacere absoluta, atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte fu : "Ajuta-ma Doamne".
Deodata auzi o voce venita din departari: "Ce doresti fiule?" "Salveaza-ma, Doamne!" striga alpinistul cuprins de frica mortii.
"Chiar crezi ca eu te pot salva?"
"Da Doamne, cred in Tine"
"Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni"spuse Dumnezeu
Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata...asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.

Cat de atasat de franghia ta esti tu? :)

...poveste preluata de pe Editura for you

Darul

2011-04-26T08:56:00.002+03:00

Se povesteste cã un tânãr, singur la pãrinti, urma sã-si încheie cu
brio studiile academice. De luni de zile admirase o masinã expusã în
vitrina unui
magazin auto. Stia cã tatãl lui îsi poate permite sã cumpere o astfel
de masinã, asa cã si-a exprimat dorinta sã o primeascã în dar la
absolvire.

Ziua mult asteptatã se apropia, însã fãrã ca tânãrul sã poatã depista
vreun semn cã masina mult visatã va intra în posesia sa. O usoarã
dezamãgire începuse sã i
se cuibãreascã în inimã.

În seara dinaintea festivitãtii de absolvire, tatãl si-a chemat fiul în birou.
L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cât de mândru este de
el si cât de mult îl iubeste. Apoi i-a întins o cutie frumos
împachetatã, rostind emotionat: "Felicitãri, fiule!"

Fiul a deschis cutia, sperând cã va gãsi în ea cheile masinii. Însã în
cutie se afla o biblie scumpã, îmbrãcatã în piele, cu numele lui scris
în litere
aurite pe copertã.

Dezamãgirea i s-a transformat în mânie.
- Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie?
Trântind Biblia pe biroul tatãlui, tânãrul a iesit furios din camerã,
pãrãsind definitiv casa tatãlui sãu.

Anii au trecut. Tânãrul de odinioarã avea de-acum o afacere prosperã
si o familie frumoasã. Într-un târziu, si-a dat seama cã vremea nu stã
în loc si a
hotãrât sã-si viziteze tatãl, pe care nu-l mai vãzuse din ajunul
absolvirii facultãtii.

Însã înainte ca sã poatã pleca la drum, o telegramã fulger îl anuntã
cã tatãl lui a decedat si cã toatã averea i-a rãmas lui, ca singur
mostenitor.

Ajuns din nou acasã dupã ani de zile, inima i-a fost coplesitã de
tristete si regrete. A intrat în biroul tatãlui sãu. La un capãt al
mesei grele din lemn de
stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii - în
aceeasi pozitie în care o lãsase el înainte de a pãrãsi casa
pãrinteascã. Cu ochii
împãienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a început sã
citeascã în ea.

La un moment dat, întorcând încã o filã, un plic alb a fluturat la
podea. S-a aplecat sã ridice plicul, pe care se afla adresa
magazinului auto de unde
sperase cu ani în urmã sã primeascã masina mult visatã. În plic, un
contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT- scria în
litere mari peste
termenii contractului. Masina îl astepta de ani de zile în garaj.

De câte ori nu trecem cu vederea binecuvântãrile lui Dumnezeu, doar
pentru cã nu sunt "împachetate" cum ne-am asteptat ?

Menirea unui caine

2011-02-17T22:49:00.000+02:00

O povestioara cu tilc!

...preluata de pe un grupul de discutie"lux_sublima@yahoogroups.com"

Fiind veterinar, l-am consultat pe Belker si am descoperit ca avea sa moara de cancer. Am spus familiei ca nu se poate face nimic pentru Belker si m-am oferit sa execut procedura de eutanasie a batranului catel la ei acasa.

In timp ce stabileam urmatorii pasi, Ron si Lisa mi-au spus ca, dupa parerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane, sa urmareasca procedura. Ei credeau ca Shane ar putea sa invete ceva din aceasta experienta.

In urmatoarea zi, am simtit familiarul nod in gat atunci cand familia lui Belker l-a inconjurat. Shane parea atat de calm, mangaind batranul caine pentru ultima data, incat m-am intrebat daca intelegea ce se petrece. In decursul a cateva minute, Belker s-a stins in liniste.

Micutul baiat a parut sa accepte trecerea lui Belker fara vreun pic de dificultate sau confuzie. Am stat cu totii pentru o vreme, impreuna, dupa moartea lui Belker, comentand cu glas tare tristul fapt ca vietile animalelor sunt mai scurte decat cele ale oamenilor. Shane, care ascultase in liniste, a spus cu glasul lui subtire: „Eu stiu de ce."

Speriati, ne-am intors cu totii spre el. Cuvintele pe care le-a rostit in urmatorul moment m-au uimit. Nu auzisem niciodata o explicatie mai alinatoare.

El a spus: „Oamenii se nasc pentru a invata cum sa traiasca o viata buna – cum e sa iubesti pe toata lumea mereu si sa fii bun, nu-i asa?" Copilul de sase ani a continuat: „Ei bine, cateii stiu deja cum sa faca toate lucrurile astea, deci nu trebuie sa stea la fel de mult."

Tine minte, daca un catel ar fi profesorul, ai invata lucruri precum:

Cand cei dragi vin acasa, alearga intotdeauna in intampinarea lor.
Nu rata niciodata oportunitatea de a iesi la o plimbare;
Permite ca experienta aerului proaspat si a vantului peste fata ta sa fie extaz pur;
Trage cate un pui de somn;
Intinde-te inainte de a te ridica;
Alearga, zburda si joaca-te in fiecare zi;
Bucura-te de atentie si lasa oamenii sa te atinga;
Evita sa musti atunci cand un simplu marait e suficient;
In zilele calde, opreste-te si intinde-te pe iarba;
In zilele toride, bea multa apa si intinde-te sub un copac umbros;
Cand esti fericit, danseaza si misca-ti tot corpul;
Cufunda-te in bucuria simpla a unei plimbari lungi;
Fii loial;
Nu te preface niciodata ca esti altceva decat esti;
Daca ceea ce vrei este ingropat, sapa pana il gasesti;
Cand cineva are o zi proasta, fii tacut, stai aproape si mangaie-l incet cu nasul;

BUCURA-TE DE FIECARE MOMENT AL FIECAREI ZILEI!

ESTE HAR.....

2011-02-17T19:58:00.000+02:00

Este har…
- sa iubesti fara sa fii iubit…
- sa slujesti fara sa fii pretuit…
- sa daruiesti fara sa ti se multumeasca…
- sa te jertfesti si fara sa ti se recunoasca…
- sa ierti fara sa fii iertat…
- sa-l sustii pe cel care te-a lepadat…
- sa ramai linistit, desi esti nedreptatit…
- sa crezi desi nu vezi fata in fata…
- sa crezi desi nu esti deplin lamurit…
- sa investesti cladind fara sperante…
- sa taci pentru a nu face rau aproapelui…
- sa vorbesti de dragul adevarului…
- sa induri fara sa murmuri, fara sa cartesti….
- totul sa-ti apartina, dar tu de toate bucuros sa te lipsesti…

Pr Iustin

Astazi mi-a batut la usa o fosta iubire.

2011-01-18T09:26:00.002+02:00

O iubire traita nebun si neintelept, genul de iubire despre care auzi petrecandu-se altora si-ti spui ca tu nu vei trai in viata ta asa ceva, slava Cerului! Iar cand vine, nu i te poti opune, o traiesti cu rasuflarea taiata si cu inima franta si nu te recunosti nicicum. Iubirea aceea pe care nu-ti vine sa o strigi in gura mare pentru ca nu intelegi cum de nu poti renunta la ea.

Iubirea lectie. Iubirea oglinda.

Cea dupa care simti ca in viata ta nu o sa te mai darui, nu o sa mai iubesti, iti incui inima si o lasi doar sa pompeze sange si te indrepti catre natura, catre ceea ce e usor de iubit - plante sau animalute sau carti, ori catre Dumnezeu, in lipsa de altceva.

Alegi singuratatea.

Alegi sa te pazesti cu 7 lacate, distrugi podurile, si-i privesti pe cei care vor sa se apropie de tine ca pe potentiali inamici.

Si te stradui sa intelegi de ce.

Daca ai rabdarea de a intelege, poti merge mai departe.

Darami zidurile. Descui lacatele. Refaci podurile. Te intorci cu fata spre lume. Esti pregatit pentru ceea ce vine.

Si-i multumesti celui care te-o iubit asa de tare incat si-a asumat lectia si suferinta alaturi de tine. Il iubesti iar. Dar altfel.

Te uiti in jur si-i vezi pentru prima data pe cei care astepta la poarta inimii tale.

Si traiesti mai departe.

.....preluat dintr-un mail trimis de JeDi

Poveste despre suflet

2010-11-17T11:59:00.000+02:00

Era odata un rege care avea 4 neveste.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie
din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce
era mai bun.

De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se
mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama
ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era
intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele
avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste
momentele grele.

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie
in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea
il iubea cu adevarat, el de abia o observa!

Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata
lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi
singur."

O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am
daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu
am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant.
Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea.
Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei
muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine
intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei
sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua
sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat
si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita
imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie.Era atat
de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.

Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de
tine cand am avut ocazia!"

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort
investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.

Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.

Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati
ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru
dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa
averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma
oriunde vom merge.

Poveste preluata de pe http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/message/3928

Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

2010-11-02T09:27:00.000+02:00

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului. Era
ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce
luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste
sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data indianul a spus:

- Am auzit un greiere.
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.

Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona
unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul
greiere. Prietenul sau a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde
de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest
zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine. a venit imediat raspunsul.
Da-mi voie sa-ti arat.

A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada
discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului,
au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in
jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.

- Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce
este important pentru tine.

Ascultind zi de zi la televizor gilceava, crimele, tragediile,
URECHEA CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU se formeaza pe tot ce este
urit, rau. Ni se impregneaza FRICA!

Devenim neputinciosi, tematori ( de avion, de frig, de vint, de mincare, de
oamenii de linga noi, de sentimentele noastre SI NU STIM DE UNDE, CIND SI CUM.

UITE ASA: ascultind asa zisele informatii, care de fapt sunt praf in urechile
fraierilor! Dupa care spunem: e greu, oamenii sunt rai, tarim intr-o lume
nesigura, urita, nu mai am incredere in nimeni, etc.

Intre timp greierii cinta, frunzele fosnesc, apele curg si noi nu le auzim.

Viata este frumoasa si merita traita!

Hraneste-ti sufletul ascultind tot ce te unge la suflet, nu ce te raneste!
Dumnezeu ne-a dat sufletul sa il hranim, sa il curatam, sa avem grija de el.

E foarte bine!

2010-09-25T10:32:00.002+03:00

Povestea spune ca un rege african avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla - (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel, spunand: "E foarte bine!"

Intr-o zi, regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!" .

La asta regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l "prepare".
Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era....intreg. In concluzie l-au eliberat pe rege. La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si, cuprins de remuscari, a ordonat ca prietenul lui sa fie eliberat.

"Ai avut drepate", i-a spus prietenului proaspat eliberat. "A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului." Si a inceput sa-i povesteasca patania cu canibalii.
"Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru."
"Nu ", a replicat prietenul , "Este foarte bine!".
"Ce vrei sa spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?".
"Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine."
Indiferent in ce situatie te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea.

A binecuvanta

2010-09-23T18:36:00.000+03:00

Traducere dupa un articol de Pierre Pradervand

Cand va treziti, binecuvantati ziua care incepe, deoarece vine plina de
daruri nevazute, pe care le veti chema catre voi prin aceasta binecuvantare,
pentru ca a binecuvanta inseamna ca sunteti constienti de numarul infinit de
daruri prezente in fiecare colt al Universului si le chemati catre
voi.Atunci cand treceti pe langa oameni pe strada, in autobuz, la locul de
munca, la cel de relaxare, binecuvantati pe acestia.
Pacea binecuvantarii ii va insoti pe drumul lor si blanda lumina acesteia se
va revarsa si ii va calauzi pe cale.Atunci cand va intalniti si discutati cu
diverse persoane binecuvantati-le sanatatea, munca, bucuria, relatia cu
Dumnezeu, cu ei insisi si cu altii. Binecuvantati-le aspectul financiar si
abundenta din vietile lor, binecuvantati in orice fel imaginabil pentru ca
aceste acte nu numai ca vor sadi semintele vindecarii in viata acestora, dar
si pentru voi intr-o buna zi vor rasari roadele acestor acte, si va vor
lumina viata acolo unde ea parea arida.
Atunci cand cineva va raneste si se poarta cu tine intr-un mod jignitor,
raspundeti-i cu o binecuvantare; binecuvantati cu bucurie, sincer, complet,
pentru ca astfel de actiune care porneste din inima se constituie ca un scut
care va protejeaza de efectul actiunii lor si care face ca sageata
indreptata catre voi sa ricoseze.A binecuvanta insemna ca din adancul
fiintei tale, din cel mai launtric colt al inimii, sa doresti binele in mod
neconditionat, complet, fara a astepta ceva in schimb.A binecuvanta inseamna
a recunoaste si a preaslavi ceea ce este darul lui Dumnezeu.
A binecuvanta inseamna a invoca aceea ca grija Divina sa se reverse peste
cel la care ne gandim, a vorbi sau gandi cu recunostinta.
A binecuvanta tot ceea ce ne inconjoara. fara nici o forma de discriminare,
este cea mai inalta forma de a darui. Cei pe care ii binecuvantam nu vor sti
niciodata de unde a aparut acea raza de soare pe cerul innnourat al vietii
lor, iar noi rareori vom vedea lumina care se revarsa in vietile lor.
Cand ceva in vietile voastre nu merge asa cum doriti, cand ceva neasteptat
va darama planurile si va pune la pamant, binecuvantati cu fervoare, pentru
ca viata va invata o lectie, pe care chiar voi ati acceptat sa o primiti.
Incercarile prin care trecem, sunt binecuvantari ascunse si cete de ingeri
ne insotesc in acestea.
A binecuvanta inseamna a deveni constient de frumusetea universala,
omniprezenta ascunsa ochilor nostri; inseamna sa activezi legea universala a
atractiei, lege care va aduce in viata noastra, din cele mai indepartate
colturi ale Universului, lucrurile de care ne vom bucura.
Este imposibil sa binecuvantezi si sa judeci in acelasi timp. Deci
pastrati-va permanet intentia de a binecuvanta tot ceea ce intalniti, pentru
ca astfel, intr-o buna zi, veti vedea in tot ceea ce va inconjoara prezenta
lui Dumnezeu.
Fiti binecuvintati!