Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.

”Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa. De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud. Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea. “Ce faci?” a strigat vantul. “Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala, unde sunt uimitori munti si arbori!” Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si, incet, a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip. Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea. El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu. “Buna dimineata”, zise el. “Cum e viata acolo jos?” “Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?” “Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri.” “Pentru mine”, zise duna, “viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea.” “Si asta te intristeaza?” “Ma face sa simt ca nu am un rost in viata.” “Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu.” Duna a ezitat un moment, apoi a spus: “Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?” “Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important”, zise mandru norul. “Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar.” A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis: “Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna.” “Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine’, zise duna. “Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri.” “Dragostea nu moare niciodata, zise norul. “Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul.” Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu. In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie. Douazeci de ani mai tarziu, duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai. Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.” Paulo Coelho

Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mâine.

Poveste preluata de pe http://quotationsfreak.wordpress.com/2011/03/04/batranul-tamplar-si-casa-sufletului/ Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere de aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie.  Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea. Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare. Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada. Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i: -  Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine! Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine!  Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel. Asa e si cu noi.  Ne construim vietile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim în casa care tocmai ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita.  Însa nu ne putem întoarce înapoi. Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scândura sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o cladesti. Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mâine.

Franghia atasamentului

Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru.Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.
Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul.Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie.
Urma un moment de tacere absoluta, atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte fu : "Ajuta-ma Doamne".
Deodata auzi o voce venita din departari: "Ce doresti fiule?" "Salveaza-ma, Doamne!" striga alpinistul cuprins de frica mortii.
"Chiar crezi ca eu te pot salva?"
"Da Doamne, cred in Tine"
"Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni"spuse Dumnezeu
Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata...asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.

Cat de atasat de franghia ta esti tu? :)


...poveste preluata de pe Editura for you

Darul

Se povesteste cã un tânãr, singur la pãrinti, urma sã-si încheie cu
brio studiile academice. De luni de zile admirase o masinã expusã în
vitrina unui
magazin auto. Stia cã tatãl lui îsi poate permite sã cumpere o astfel
de masinã, asa cã si-a exprimat dorinta sã o primeascã în dar la
absolvire.

Ziua mult asteptatã se apropia, însã fãrã ca tânãrul sã poatã depista
vreun semn cã masina mult visatã va intra în posesia sa. O usoarã
dezamãgire începuse sã i
se cuibãreascã în inimã.


În seara dinaintea festivitãtii de absolvire, tatãl si-a chemat fiul în birou.
L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cât de mândru este de
el si cât de mult îl iubeste. Apoi i-a întins o cutie frumos
împachetatã, rostind emotionat: "Felicitãri, fiule!"

Fiul a deschis cutia, sperând cã va gãsi în ea cheile masinii. Însã în
cutie se afla o biblie scumpã, îmbrãcatã în piele, cu numele lui scris
în litere
aurite pe copertã.

Dezamãgirea i s-a transformat în mânie.
- Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie?
Trântind Biblia pe biroul tatãlui, tânãrul a iesit furios din camerã,
pãrãsind definitiv casa tatãlui sãu.


Anii au trecut. Tânãrul de odinioarã avea de-acum o afacere prosperã
si o familie frumoasã. Într-un târziu, si-a dat seama cã vremea nu stã
în loc si a
hotãrât sã-si viziteze tatãl, pe care nu-l mai vãzuse din ajunul
absolvirii facultãtii.

Însã înainte ca sã poatã pleca la drum, o telegramã fulger îl anuntã
cã tatãl lui a decedat si cã toatã averea i-a rãmas lui, ca singur
mostenitor.


Ajuns din nou acasã dupã ani de zile, inima i-a fost coplesitã de
tristete si regrete. A intrat în biroul tatãlui sãu. La un capãt al
mesei grele din lemn de
stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii - în
aceeasi pozitie în care o lãsase el înainte de a pãrãsi casa
pãrinteascã. Cu ochii
împãienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a început sã
citeascã în ea.

La un moment dat, întorcând încã o filã, un plic alb a fluturat la
podea. S-a aplecat sã ridice plicul, pe care se afla adresa
magazinului auto de unde
sperase cu ani în urmã sã primeascã masina mult visatã. În plic, un
contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT- scria în
litere mari peste
termenii contractului. Masina îl astepta de ani de zile în garaj.


De câte ori nu trecem cu vederea binecuvântãrile lui Dumnezeu, doar
pentru cã nu sunt "împachetate" cum ne-am asteptat ?

Menirea unui caine

O povestioara cu tilc!

...preluata de pe un grupul de discutie"lux_sublima@yahoogroups.com"

Fiind veterinar, l-am consultat pe Belker si am descoperit ca avea sa moara de cancer. Am spus familiei ca nu se poate face nimic pentru Belker si m-am oferit sa execut procedura de eutanasie a batranului catel la ei acasa. 

In timp ce stabileam urmatorii pasi, Ron si Lisa mi-au spus ca, dupa parerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane, sa urmareasca procedura. Ei credeau ca Shane ar putea sa invete ceva din aceasta experienta. 

In urmatoarea zi, am simtit familiarul nod in gat atunci cand familia lui Belker l-a inconjurat. Shane parea atat de calm, mangaind batranul caine pentru ultima data, incat m-am intrebat daca intelegea ce se petrece. In decursul a cateva minute, Belker s-a stins in liniste. 

Micutul baiat a parut sa accepte trecerea lui Belker fara vreun pic de dificultate sau confuzie. Am stat cu totii pentru o vreme, impreuna, dupa moartea lui Belker, comentand cu glas tare tristul fapt ca vietile animalelor sunt mai scurte decat cele ale oamenilor. Shane, care ascultase in liniste, a spus cu glasul lui subtire: „Eu stiu de ce." 

Speriati, ne-am intors cu totii spre el. Cuvintele pe care le-a rostit in urmatorul moment m-au uimit. Nu auzisem niciodata o explicatie mai alinatoare. 

El a spus: „Oamenii se nasc pentru a invata cum sa traiasca o viata buna – cum e sa iubesti pe toata lumea mereu si sa fii bun, nu-i asa?" Copilul de sase ani a continuat: „Ei bine, cateii stiu deja cum sa faca toate lucrurile astea, deci nu trebuie sa stea la fel de mult."

Tine minte, daca un catel ar fi profesorul, ai invata lucruri precum: 

Cand cei dragi vin acasa, alearga intotdeauna in intampinarea lor. 
Nu rata niciodata oportunitatea de a iesi la o plimbare; 
Permite ca experienta aerului proaspat si a vantului peste fata ta sa fie extaz pur; 
Trage cate un pui de somn; 
Intinde-te inainte de a te ridica; 
Alearga, zburda si joaca-te in fiecare zi; 
Bucura-te de atentie si lasa oamenii sa te atinga; 
Evita sa musti atunci cand un simplu marait e suficient; 
In zilele calde, opreste-te si intinde-te pe iarba; 
In zilele toride, bea multa apa si intinde-te sub un copac umbros; 
Cand esti fericit, danseaza si misca-ti tot corpul; 
Cufunda-te in bucuria simpla a unei plimbari lungi; 
Fii loial; 
Nu te preface niciodata ca esti altceva decat esti; 
Daca ceea ce vrei este ingropat, sapa pana il gasesti; 
Cand cineva are o zi proasta, fii tacut, stai aproape si mangaie-l incet cu nasul; 

BUCURA-TE DE FIECARE MOMENT AL FIECAREI ZILEI!

ESTE HAR.....

Este har…
- sa iubesti fara sa fii iubit…
- sa slujesti fara sa fii pretuit…
- sa daruiesti fara sa ti se multumeasca…
- sa te jertfesti si fara sa ti se recunoasca…
- sa ierti fara sa fii iertat…
- sa-l sustii pe cel care te-a lepadat…
- sa ramai linistit, desi esti nedreptatit…
- sa crezi desi nu vezi fata in fata…
- sa crezi desi nu esti deplin lamurit…
- sa investesti cladind fara sperante…
- sa taci pentru a nu face rau aproapelui…
- sa vorbesti de dragul adevarului…
- sa induri fara sa murmuri, fara sa cartesti….
- totul sa-ti apartina, dar tu de toate bucuros sa te lipsesti…

Pr Iustin

Astazi mi-a batut la usa o fosta iubire.

O iubire traita nebun si neintelept, genul de iubire despre care auzi petrecandu-se altora si-ti spui ca tu nu vei trai in viata ta asa ceva, slava Cerului! Iar cand vine, nu i te poti opune, o traiesti cu rasuflarea taiata si cu inima franta si nu te recunosti nicicum. Iubirea aceea pe care nu-ti vine sa o strigi in gura mare pentru ca nu intelegi cum de nu poti renunta la ea.  Iubirea lectie. Iubirea oglinda.  Cea dupa care simti ca in viata ta nu o sa te mai darui, nu o sa mai iubesti, iti incui inima si o lasi doar sa pompeze sange si te indrepti catre natura, catre ceea ce e usor de iubit - plante sau animalute sau carti, ori catre Dumnezeu, in lipsa de altceva. Alegi singuratatea. Alegi sa te pazesti cu 7 lacate, distrugi podurile, si-i privesti pe cei care vor sa se apropie de tine ca pe potentiali inamici. Si te stradui sa intelegi de ce. Daca ai rabdarea de a intelege, poti merge mai departe. Darami zidurile. Descui lacatele. Refaci podurile. Te intorci cu fata spre lume. Esti pregatit pentru ceea ce vine. Si-i multumesti celui care te-o iubit asa de tare incat si-a asumat lectia si suferinta alaturi de tine. Il iubesti iar. Dar altfel. Te uiti in jur si-i vezi pentru prima data pe cei care astepta la poarta inimii tale. Si traiesti mai departe. .....preluat dintr-un mail trimis de JeDi