BELAGINELE – LEGILE FIRII (LEGILE NATURALE)

Codul dupa care traiau, in urma cu mii de ani, pelasgii, inaintasii daco-romanilor…   

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.

 2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.

3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si in josul sau, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet ca si pamantul cel neted.

4. Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate si prea multa apa ii stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt, cu atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.

6. Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.

7. Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, iar impreuna puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu sta in calea sa . Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.

9. Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa se duca precum a venit, caci te-ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevar; sunt ca pulberea campului ce-ti acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamna la trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia,boala, amaraciunea si moartea.

10. Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea? Duce un om mai mult decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere, daca ea nu este lamurita de vreme.

11. Fierul inrosit a fost rece si se va raci iarasi; Vasul a fost pamant si va fi iarasi pamant; Pamantul ce-a fost sterp acum este pamant roditor si se va starpi iarasi peste vremi. Ravna omului face schimbatoare toate acestea. Dar ravna ii intoarce bucuria in tristete si linistea in neliniste. Fierul si focul ajuta omul, dar il si vatama. Si aceeasi ravna il indeamna a merge pe carari nestiute si nebatute de ceilalti dinaintea lui. Tot ravna il indeamna la strangere de averi, la marirea puterii si a se masura cu altii. Fereste-te de a te masura cu altul, caci trufia de aici se naste; ea te va cobori mai jos de dobitoace si te va desparti de fratele si de vlastarul tau.

12. Neinteleptul este manat de ravna, dar inteleptul incaleca ravna. Neinteleptul sufera cand ravna il duce la pierdere si la cadere, dar inteleptul intotdeauna gaseste castigul in pierdere si inaltarea in cadere.

13. Trufia raceste iubirea inimii si o face in dusmanie si nu exista dobitoc mai josnic decat omul care nu mai are iubire in inima sa. Caci iubirea este cea dintai putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gandul tau sa se impresoare cu trufia, caci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gandul bun si vorba inteleapta iti pot potoli necazul, iti pot racori inima, dar nu te vindeca, pentru ca omul sufera dupa cum trufia a crescut in el, caci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si noaptea si dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se intorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramane pururi, iar aceasta are nenumarate si nesfarsite ramuri si, asemenea izvoarelor mintii si sufletului tau, ele nu se arata la vedere. Caci o suflare si un foc fac sa creasca toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatra vin si catre aceeasi vatra se intorc si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste langa cel mic, fara a-i face rau, asa sa fiti intre voi, cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine. Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar toate acestea le vei gasi mai tarziu, inflorite in inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu este al tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grabi nici o lucrare caci trasul de ramuri loveste inapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce este inainte de vreme, caci iti va amari sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si ispita.

19. Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama si nu a locuit dintru inceput in inima ta; Daca nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. Intelepciunea este mai pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme.

20. Nu-ti amari sufletul cand simti durerea si neputinta, ci mai degraba cauta sa te folosesti de ele pentru indreptare, caci in rod ai si samanta. Nu se poate ca o samanta buna sa dea rod rau. Lacomia intotdeauna duce la pierdere, furtul intotdeauna duce la boala, gandurile sterpe intotdeauna duc spre ratacire, mania intotdeauna loveste inapoi, rautatea si neadevarul intotdeauna aduc neputinta, trufia intotdeauna aduce suferinta.

21. Mergi la izvor cand sufletul ti-e aprins, scormoneste in apa limpede si asteapta pana ce devine iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea sufletului tau, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gandul tau, si cum samanta nu se poate fara coaja, asa este si gandul cel rodnic al omului. Coaja gandului rodnic este vointa, iar fara vointa,gandul se usuca si nu foloseste la nimic. Dar puterea este in rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata pamantul tare.

23. In vremea lucrului tau, inveseleste-ti inima la vederea lucrarii tale, inainte de terminarea ei, caci precum fructul isi anunta venirea cu o floare, tot asa fapta omului este vazuta de cel cu mintea si simtirea limpede, inainte de a fi terminata.

24. Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza omului grabnic avut, caci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are multe ganduri desarte si le schimba de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a invelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si inselator, ori vede mai bine necazul altuia si cauta a-l amagi, iar de acolo isi trage grabnica avutie.

25. Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care se vede prin ochii tai.

26. Unde este taria omului acolo ii este si slabiciunea, ceea ce-l ridica il si coboara; ramai in limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel bland este deasupra celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia seama de toate acestea.

27. Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa, stanca ii este numai invelitoare. Dar taria lui este incercata de vant, de apa cea lina. Ia-ti puterea din rabdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gandului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stanca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga si taria ei este asemeni unei revarsari de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afara, dar este chemata de teama lor, insa teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevar, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul lor slabit si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea intelepciunii.

30. Multumeste-i pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste-i cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste-i soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau, multumeste-i lunii pentru linistea somnului tau, multumeste-le stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste-i muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste-i padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste-i izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste-i copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste-i omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.

31. Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din teama si neputinte, iar trufia este invelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu cauta a-i indrepta din vorbe si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca. Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara pantecului tau? Asa este si cu omul, de vei vrea sa-l indrepti, adu-i pentru inceput gandul si simtirea la ce este placut atat omului bun, cat si omului rau. Unul vede roata plecand, iar altul vede aceeasi roata venind. Cine vede mai bine ?

32. Doar cel inteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, caci cel inteleptit a fost odata si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au facut sa tina seama de alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare in varful muntelui si acolo nu a scapat de ele, a fugit in mijlocul padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit inlauntrul sau si iata ca roadele sale amare aveau radacini in mintea si simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasa decat cealalta? Este un izvor mai limpede decat altul? Este un fir de iarba mai presus decat altul? Fiecare are taria, frumusetea si priceperea lui. Este in firea lucrurilor ca padurea sa aiba felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la aceeasi mana, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este marul mai intelept decat prunul sau parul ? Este mana stanga mai buna ca dreapta ? Altfel vede ochiul stang de cel drept? Cele de sus isi au rostul lor si cele de jos isi au rostul lor, cele mari isi au rostul lor si cele mici isi au rostul lor, cele repezi isi au rostul lor si cele incete isi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin isi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al celui de langa tine are aceeasi vatra si ramane fara umbra. Vezi ce tulbura necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tau. Adu-i linistea in suflet si limpezimea in minte si batranetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei intoarce de unde ai venit, satul de caldura urmasilor tai.

35. Intotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si intotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu iubire si nu cu trufie caci acolo iti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce alcatuiesc lumea si toate acestea le gasesti in om si toate alcatuiesc un intreg. Nu este nimic care sa fie afara si sa nu fie si inauntru. Ia seama la toate acestea cand iti apleci privirea inauntrul tau si vei gasi toata intelepciunea zeilor ascunsa in nevazutul fiintei tale. Zeii au luat seama inaintea omului de aceasta intelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

37. Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sangelui prin vine, vindecarea ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii trupului sunt facute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este in fiecare si al carui chip se arata in lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farama din putinul care se vede…

38. Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pun doar putin mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica, nici o duioasa atingere, nici un gust placut, nici o mireasma imbatatoare si nici o bucurie a ochilor. Caci unde este caldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este ras, si plansul pandeste.

39. Iata dar calea de inceput: cumpatarea in toate cele ce faci, ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele, ziua sa le porti mereu in minte, seara sa le ai cu tine in somn si astfel supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta, boala si rautatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea, modestia si ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde este vointa poate aparea si delasarea, unde este curajul poate aparea si frica, unde este rabdarea, poate aparea si graba si unde este modestia poate aparea si trufia. Caci miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gandeste si acesta este cel ce vede miscarea in nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfata in cunoasterea si linistea ce intrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras de una si fuge de cealalta, dar inteleptul vede si frumosul si uratul, simte si frigul si caldura si finetea si asprimea, aude si placutul si neplacutul, gusta si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecata intre ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este in toate, caci frumosul din urat se trage si uratul din frumos, dulcele a fost amar la inceput si se va face iarasi amar, placutul se naste din neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza sufletul inteleptului pentru ca cele bune si placute hranesc si bucura trupul si simturile sale, iar cele neplacute neinteleptului hranesc mintea si intelepciunea sa, caci vede innoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.

43. Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita nici o clipa ca omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa, caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesubt, usorul se intinde mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare printre intelepti este cel ce o pricepe.

45. Inteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gandeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neinteleptul ii desparte. Deschide-ti bine ochii, caci cel ce face, cel ce simte si cel ce gandeste sunt asemeni norilor care vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra. El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urat, dincolo de curgerea timpului.

Niveluri de constiinta

Un material foarte interesant despre nivelurile constiintei asa cum apare in cartea lui David R. Hawkins “Power vs Force”. O clasificare care ne ajuta sa vedem unde ne aflam fiecare dintre noi cat si la nivel de grup, tara, omenire
“De la minim la maxim, nivelurile constiintei sunt: rusinea, vina, apatia, durerea, frica, dorinta, mania, mandria, curajul, neutralitatea, bunavointa, acceptarea, ratiunea, iubirea, bucuria, pacea, iluminarea.
Desi putem atinge pentru scurt timp anumite niveluri, de obicei este un nivel care defineste starea noastra normala. O crestere de la un nivel la altul are ca rezultat o schimbare enorma in viata ta.

Nivelurile distructive 1. Nivelul rusinii.
La nivelul asta, esti dominat de nevroza. Esti timid, retras, introvertit. Devii paranoic, crezand ca toata lumea te judeca si incepi sa ai halucinatii. Cand ti-e rusine, incepi sa compensezi prin perfectionism, prin rigiditate, si incepi sa devii un extremist moral.
2. Nivelul vinovatiei.
La nivelul asta, ori esti manipulat si pedepsit, ori pedepsesti manipuland. Cel mai mare lucru care te preocupa este pacatul, incepi sa actionezi din vinovatie si s-o proiectezi asupra altora.
3. Nivelul apatiei.
La nivelul asta domina disperarea, lipsa sperantei. Viata pare fara rost, viitorul pare fara rost. Traiesti intr-o stare generala de neajutorare. Esti dependent de ceilalti iar altii te percep ca pe o povara de care trebuie sa aiba grija.
4. Nivelul doliului.
La nivelul asta, traiesti predominant intr-o continua melancolie, fiind trist pentru ce ai pierdut. Incepi sa vezi tristete peste tot in jurul tau. Tristete pentru conditiile vietii, incepi sa privesti viata in sine ca fiind trista. Crezi ca nu poti inlocui ceea ce ai pierdut sau ce a simbolizat pentru tine.
5. Nivelul fricii.
Aici, frica iti limiteaza cresterea ca persoana si duce la inhibitii. In acel moment, cauti lideri puternici care par ca si-au cucerit fricile si crezi ca ei vor fi cei care te vor scoate din culmile disperarii si te vor elibera din “sclavie”.
6. Nivelul dorintei.
Cand esti in “dorinta”, lucrul asta te poate motiva sa participi intr-o gama larga de activitati “umane”. Insasi economia se afla la nivelul dorintei. Dorinta face sa investim efort, sa atingem obiective si sa obtinem premii. Insa dorinta este si nivelul dependentei: de alcool, de tutun, de droguri. Este nivelul acumularii si al lacomiei. De ce nu functioneaza? Pentru ca satisfacerea unei dorinte este inlocuita de alta dorinta, nesatisfacuta. La nivelul asta, ramai obsedat sa acumulezi din ce in ce mai multi bani, mai ales fara un scop final pentru ei.
7. Nivelul furiei.
Dorinta duce la frustrare, iar frustrarea duce la furie. Aceasta poate duce, mai departe, la actiune distructiva sau la actiune constructiva. Furia te poate catapulta spre independenta sau te poate schimba in rau. Poate duce la ura si poate avea un efect coroziv in toate ariile vietii tale.
8. Nivelul mandriei.
Nivelul la care ajungi in momentul in care ai autoritate in domeniul tau. Nivelul la care majoritatea vor sa ajunga. Mandria pare frumoasa, insa e frumoasa doar in comparatie cu nivelurile anterioare. In societate, mandria are o reputatie buna si e incurajata frecvent, insa e vulnerabila, deoarece e dependenta de conditiile exterioare. Daca acele conditii exterioare nu mai sunt implinite, te poate catapulta inapoi in cele mai de jos niveluri ale constiintei. Partile negative ale mandriei sunt aroganta si negarea lucrurilor care nu se incadreaza “in tipar”, blocand cresterea ta ca persoana.

Nivelurile constructive 9. Nivelul curajului.
De-abia acum incepi sa devii cu adevarat puternic. Incepi sa explorezi si sa experimentezi lucruri noi, si devii stimulat de lucrurile pe care le faci. In “curaj”, ai energia sa inveti lucruri noi, iar cresterea si educatia nu mai sunt lucruri asa de mari pentru tine. In “curaj”, ai capacitatea de a-ti privi frica in ochi si de a creste, in pofida faptului ca ea inca exista acolo.
10. Nivelul neutralitatii.
In momentul asta, incetezi sa mai privesti lucrurile in alb sau negru. Incepi sa nu mai fii rigid in lucrurile pe care le faci, devii flexibil si incetezi sa mai judeci in general. Cand lucrurile nu iti ies asa cum vrei, nu te mai simti infrant, nu te mai simti speriat, nu te mai simti frustrat. In “neutralitate”, poti sa spui cu usurinta “daca nu obtin lucrul asta, nu e nici o problema, o sa-l obtin pe altul”. E nivelul la care nu mai esti intimidat cu usurinta. Nu incerci sa demonstrezi nimic, nu esti interesat de conflict sau competitie, nu vrei sa controlezi comportamentul altor persoane. Incepi sa detii cu adevarat stabilitate emotionala.
11. Nivelul dispozitiei.
Nivelul la care vei avea parte de cea mai rapida crestere. E nivelul la care ti-ai depasit problemele din viata ta si esti dispus sa participi la tot ce inseamna VIATA. De-abia acum devii cu adevarat prietenos, succesul aparand automat. Incepi sa lucrezi pe orice tip de post e nevoie, si nu te simti inferior atunci cand te ocupi de “munca de jos”. Incepi sa fii empatic la nevoile celorlalti, sa-i ajuti pe ceilalti si sa contribui la bunastarea societatii.
12. Nivelul acceptarii.
In “acceptare”, incetezi sa mai obtii bucurie din lucrurile exterioare tie. Nimic din ceea ce exista in afara persoanei tale nu are capacitatea sa te faca cu adevarat fericit. Iubirea nu mai e oferita sau luata inapoi de catre altcineva, ci este generata din interior. Devii activ in viata, fara sa ai vreo intentie ascunsa. Nu mai esti interesat doar sa determini “ce e bine” si “ce e rau”, ci esti dedicat sa rezolvi problemele reale pe care le au restul oamenilor. Muncile grele nu te mai sperie, ba chiar iti creeaza placere. Incetezi sa mai discriminezi si sa fii intolerant. Obiectivele pe termen lung devin prioritare in fata celor pe termen scurt.
13. Nivelul ratiunii.
Este nivelul stiintei, al medicinei. Este nivelul laureatilor premiilor Nobel. Insa ratiunea, ca lucru intrinsec, nu constituie un ghid spre adevar. Ratiunea este cel mai eficient lucru intr-o lume tehnologica, insa, in acelasi timp, reprezinta un blocaj major in a obtine niveluri superioare de constiinta.
14. Nivelul iubirii.
In general, dragostea, in societate, reprezinta o combinatie ale urmatoarelor elemente: atractie fizica, posesivitate, control, dependenta, eroticism si noutate. La baza, toate lucrurile astea ascund defapt sentimentul de furie si dependenta pentru persoana sau lucrul pe care-l iubesti. Dragostea adevarata este dragostea neconditionata, neschimbatoare, permanenta. Nu fluctueaza, deoarece nu este influentata de nici un factor extern. Dragostea adevarata e un mod de a interactiona cu lumea: iertand, ingrijind si suportand. Acesta e nivelul adevaratei fericiri.
15. Nivelul bucuriei.
Este nivelul vindecarii, nivelul compasiunii si al spiritualitatii. Nivelul la care ai o atitudine pozitiva in fata oricaror necazuri din viata ta, oricat de grave ar fi ele.
16. Nivelul pacii.
Nivelul la care totul este viu si radiaza energie. Nivelul marilor invatatori spirituali ai istoriei. Este nivelul la care religia formala este inlocuita de spiritualitate pura, facand-o astfel inutila.
17. Nivelul iluminarii.
- Cel mai inalt nivel al constiintei umane, unde umanitatea se amesteca cu divinitatea. Extrem de rar. Nivelul lui Krishna, Buddha, Iisus. Chiar si numai a te gandi la persoane de la nivelul acesta iti poate ridica constiinta. Este identificarea sinelui cu intreg universul, reprezentat prin transcendenta ego-ului.

Totul din mediul tau va avea un efect aspupra nivelului de constiinta. TV-ul. Filmele. Cartile. Paginile de internet. Oamenii. Locurile. Obiectele. Mancarea. Daca esti la nivelul ratiunii a te uita la stirile de la TV (care sunt predominant la nivelul fricii si al dorintei) iti va cobora temporar constiinta. Daca esti la nivelul de vina, stirile TV de fapt iti vor ridica nivelul.
Sa urci chiar si un singur nivel poate fi extrem de dificil; marea majoritate a oamenilor nu reusesc sa faca asta intr-o viata intreaga. O schimbare de doar un nivel poate sa schimbe totul in viata ta. De aceasta este putin probabil ca persoanele sub nivelul curajului sa progresese fara ajutor extern. Curajul este necesar ca sa lucrezi constient; se reduce la a-ti pune realitatea la bataie intr-un pariu pentru sansa de a deveni mult mai constient, mai pregatit. Dar cand ajungi la acel urmator nivel, iti dai seama clar ca a fost un pariu bun. De exemplu, cand ajungi la nivelul curajului, toate fricile tale vechi si falsa mandrie iti vor parea caraghioase acum. Cand ajungi la nivelul acceptarii (fixarii si atingerii de tinte), te vei uita inapoi la nivelul de binevointa si te vei vedea ca un soarece intr-o roata – erai un alergator bun, dar nu alesesei o directie.
Cred ca cel mai important lucru pe care noi ca fiinte umane il putem face este sa ne ridicam nivelul individual al constiintei. Cand facem aceasta, noi raspandim nivele mai ridicate de constiinta celor din jurul nostru. Imagineaza-ti ce lume incredibila ar fi daca am reusi sa aducem pe toata lumea la nivelul ce acceptare. Confrom lui Hawkins 85% din oamenii de pe pamant traiesc sub nivelul curajului.
Cand experimentezi temporar nivelele superioare poti vedea unde trebuie sa ajungi in etapa urmatoare. Ai unul din acele momente de claritate in care intelegi ca lucrurile trebuie sa se schimbe. Dar cand te scufunzi in nivelele inferioare aceea amintire devine incetosata.
Priveste aceasta ierarhie cu mintea deschisa si vezi daca-ti ofera idei noi care te pot ajuta sa faci urmatorul salt in viata ta. Nici un nivel nu e mai corect sau mai gresit decat celelalte. Incearca sa nu-ti lasi ego-ul umflat de ideea ca esti la un anumit nivel, decat desigur daca esti momentan la nivelul mandriei.

Sursa: http://www.acumsiaici.ro/2011/niveluri-de-constiinta/#more-1229

Posibila conversatie cu o femeie inteligenta

Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie:

 - Ce tip de barbat cauti?

 Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:

 - Vrei sa stii intr-adevar?

 El raspuse: Da!

 Atunci ea incepu sa zica:

 - Fiind femeie sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?

Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.

Ea, stiind ce gandeste el, spuse:

- Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.

El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu.

Ea zise:

- Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit.  Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar ... dar numai o ora! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore !

Cand termina, se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.

El ii zise:

- Ceri mult.

Ea raspunse:

- Valorez mult.

Oriunde exista iubire, exista si dezordine

Un barbat i-a oferit fetitei sale in varsta de 12 ani o anumita suma de bani daca accepta sa tunda iarba. Fetita s-a apucat cu malt sarg de treaba si pana seara intreaga peluza era perfect tunsa, cu exceptia unui petic de iarba ramas intr-un colt.

Cand tatal i-a spas ca nu-i poate da banii, caci nu a respectat intelegerea, fetita i-a raspuns ca prefera sa uite de bani, dar nu este dispusa sa tunda ai iarba din acel petic.

Curios sa afle de ce, tatal s-a dus sa verifice portiunea de gazon netunsa. Chiar in mijlocul ierbii se afla o broasca raioasa mare. Fetitei i se facuse mila de ea si a refuzat sa o striveasca cu masina de tuns iarba.

Oriunde exista iubire, exista si dezordine. Ordinea perfecta ar face din aceasta lume un cimitir.

http://www.angel.org.ro/mod_articole-45-282--Oriunde-exista-iubire-exista-si-dezordine

Samanta - ce plantezi azi, vei culege maine

Samanta

 

Un bogat om de afaceri crestin a decis ca este timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul din directorii firmei sau copiii sai, el a decis sa incerce ceva deosebit.

Într-o zi si-a convocat tot executivul care era format din tineri si le-a spus:

- Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general (CEO). Asa ca decizia mea este ca unul din voi sa ocupe acest post.

Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:

- Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta, o samanta speciala. Vreau ca sa luati samanta aceasta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi exact peste un an sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecaruia si dupa un criteriu personal voi alege viitorul manager general.

Un tanar, pe nume Jim a fost prezent la intalnire si asemenea fiecaruia a primit si el o samanta. A plecat acasa si cu entuziasm a impartasit sotiei planul sefului. Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta. In fiecare zi Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o mica planta si-a facut aparitia. Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta, dar nimic nu se intampla.Trei, patru, cinci saptamani au trecut dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim se simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta. Au trecut sase luni si nimic insa nu se intamplase in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau Jim si-a dat seama ca omorase samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotarat sa nu spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. El a hotarat insa sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant, cine stie?  Poate intr-o zi samanta va incolti.

Dupa exact un an, fiecare din cei ce primisera o samanta de la sef, si-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat. Desi a simtit un gol in stomac gandindu-se la experienta pe care o va avea si poate cea mai jenanta experienta din viata lui si a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei.

Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei. Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras si altii l-au compatimit sincer.

Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat pentru a se ascunde.

- Wau! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! a spus seful. Astazi unul din voi va fi numit managerul general al companiei.

Deodata, seful l-a descoperit pe Jim in coltul cel mai indepartat al salii cu vasul sau gol. A rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat! El a inceput sa gandeasca cam asa : Seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze.

Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa.  Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc. Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus,

- Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.

Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim falimentase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec?

Apoi seful a continuat:

-         Cu un an in urma, am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi. Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte si toate au fost seminte moarte care nu aveau cum sa incolteasca. Toti cu exceptia lui Jim mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta procurata de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.

http://www.angel.org.ro/?modul=mod_articole&CID=45&id=369&lang=ro

VORBESTE-NE DESPRE IUBIRE cu Kahlil Gibran

VORBESTE-NE DESPRE IUBIRE

cu KAHLIL GIBRAN

        Or, eu nu sunt decat un cautator de taceri si ce comoara am gasit in tacerile mele, pe care sa o impart cu incredere?

        Cand Iubirea va face semn, urmati-i indemnul,

        Chiar daca drumurile-i sunt grele si prapastioase,Si cand aripile-i va cuprind, supuneti-va ei,

        Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,

        Iar daca vocea-i va vorbeste, dati-i crezare,

        Chiar daca vocea-i ar putea sa va sfarme visurile, asemenea vantului din miazanoapte care va pustieste gradinile.

        Fiindca, precum iubirea va incununa, ea trebuie sa va si crucifice. Precum va face sa cresteti, ea trebuie sa va si reteze uscaciunile.

        Precum ea se ridica pana la inaltimea voastra, alintandu-va ramurile cele mai fragile care freamata in lumina Soarelui,

        Tot la fel va razbate pana in adancul radacinilor voastre, zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.

        Asemeni snopilor de grau, ea va secera.

        Va treiera pentru a va descoji.

        Va vantura spre a va curata de pleava.

        Va macina pana la inalbirea fainii.

        Va framanta pana ajungeti foarte supusi,

        Ca apoi sa va harazeasca focului sau si sa puteti deveni painea sfanta la ospatul divin.

        Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste tainele inimii si astfel sa deveniti o parte din inima Vietii.

        Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia decat de la sine.

        Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita,

        Fiindca Iubirii ii este de ajuns Iubirea.

        Cand iubiti, nu trebuie sa spuneti: „Creatorul e in inima mea”, ci mai degraba: „Eu sunt in inima Creatorului”

        Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini.

        Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca ele acestea sa fie:

        Sa te topesti si sa devii izvor ce susura in noapte-si canta,

        Sa cunosti durerea prea marii duiosii,

        Sa fii ranit de intelegerea Iubirii,

        Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te,

        Sa te trezesti in zori cu inima intraripata si sa inalti multumire pentru inca o zi de Iubire,

        Sa te odihnesti la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul Iubirii,

        Sa te intorci impacat acasa la ora amurgului,

        Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru cel iubit, iar pe buze un cantec de lauda.

        Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul Iubirii, fiindca Iubirea, daca o meritati, va va arata drumul ea insasi.

Floarea de lotus

"Ştii că floarea de lotus este şi floarea paradisului şi că atunci când s-a născut Buddha aceasta i-a arătat calea pe unde să păşească, nu?" Povestiri despre viaţă şi moarte - Emil Iliescu

- Dă-mi mâna, Hua, îi spuse Minyong fetei ce abia avea curajul să privească spre prăpastia ce se întindea la câţiva paşi de ei. Nu-ţi fie teamă, eşti cu mine, cascada asta mă cunoaşte de când eram de-o şchioapă! Poteca este într-adevăr strâmtă şi foarte abruptă dar nu mai avem mult până la baza cascadei şi, crede-mă, nu o să-ţi pară rău că ai acceptat să cobori cu mine spre trupul ei limpede de ape!
- Nu faptul că este strâmtă, mă înfricoşează, şopti palid Hua, potrivindu-şi câţiva zulufi cu care vânticelul acela stârnit din senin se juca cum se joacă un copil cu zmeul lui multicolor. Prăpastia...prăpastia mă înspăimântă şi nu mă gândesc decât la un pas făcut greşit, la talpa care poate aluneca precum o corabie pe furtună înghiţită de ape...!
- Să nu te mai gândeşti la nimic decât la noi doi, la ceea ce vom simţi peste câteva clipe, când deasupra noastră dragonul din cascadă se va azvârli în braţele argintii ale lacului de la poalele stâncii...la sentimentul că noi doi vom fi părţi ale căderii de apă, ca şi cum ne-am fi născut din ea...uite, mai avem câţiva metri doar...
Poteca şerpuia tainic ca un semn de foc spre baza stâncii iar zgomotul apei în cădere amplifica şi mai mult măreţia cascadei care parcă se rotea în aer asemenea unui vultur codat ce se coboară asupra pradei, fără scăpare. Brazii înspicaţi modelau trupul de piatră al stâncii, zăgăzuind cu rădăcinile lor ancestrale orice încercare a muntelui de a scăpa din chingile puternice şi străvechi ale pământului. Pe acest pământ, în cantonul Sichuan se petrecuseră sub lumina blândă a soarelui toate generaţiile neamului lui Minyong şi tot ca şi el, perechi-perechi, căutaseră să aducă sub torentul de ape al cascadei puritatea feminină cu care fiecare fusese hărăzit să-şi trăiască viaţa. Era o datină străveche a neamului lor, aceea de a-şi aduce aleasa inimii pentru jurământul-de-lacrimi, cum îl numeau ei, aici, lângă Stânca-şobolanului-cu-miros-de-mosc.
Ajunseseră la capătul potecii şi Hua rămăsese pironită locului, nemaiîndrăznind să mai facă un pas. Puterea formidabilă a cascadei se spărgea în mii de puncte strălucitoare de lacul ce aştepta ca un prinţ leneş şi întins la soare sărutul apei proaspete coborâtă din munte ca un dragon de foc, sărut amestecat cu aburul moale al aerului care mirosea a răşini de brad, smarald de piatră tocită de şfichiul neiertător al apei, flori de mosc, trup de vâsc îmbrobonit de picurii de apă ce săreau prin aer ca nişte fluturi transparenţi.
- Vino, Hua, o prinse timid de mână Minyong, vino, dar fii atentă! Calcă doar pe urma paşilor mei, nici un centimetru la stânga sau la dreapta, da?
- Bine, aşa voi face! Numai zgomotul ăsta asurzitor al apei îmi dă fiori reci pe şira spinării şi inima mi se furnică precum o libelulă aruncată într-un ocean de aer fierbinte...
- Trebuie să ne lipim cu spatele de peretele stâncii...aşa...simţi răcoarea umedă a pietrei? Aşa, să stai strâns lipită de stâncă, hai vino, încet, încet...aşa...Ştiam eu că vom reuşi...împreună...numai împreună...aşa cum au reuşit toţi ai neamului meu...! Acum suntem feriţi de privirile universului sub perdeaua cascadei...
Hua parcă nici nu mai respira, simţind pielea tare de piatră a stâncii cum i se mula pe spatele-i arcuit de spaimă şi de concentrarea de a nu ieşi din cuvântul lui Minyong. El cunoştea mai bine decât oricine din cantonul lor muntele şi niciodată ei nu-i fusese teamă să-l însoţească în cele mai misterioase locuri din împrejurimi. Acum însă presiunea fantastică pe care apa i-o inducea în timpanele golite de orice alte sunete, perdeaua de fum albăstrui născută din contactul apei ce zbura rotund prin aer cu apa ce aştepta sub stâncă, totul îi dădea o senzaţie de teamă dulceagă.
- Aşa...aproape că am ajuns la mijlocul cascadei...Priveşte acum înspre Muntele-de-Aur...de unde răsare soarele...îl vezi?
- Da, parcă apa ar fi tăiat felii mari de galben copt din el, pe care apoi milioanele de picături îl ţes într-o pânză purpurie, aşa cum ţesem noi pânza aurită pentru costumele de ceremonie agrară...
- Acum ai înţeles de ce strămoşii noştri au botezat această cascadă Cascada-lacrimilor-purpurii?
- Da! De acolo, de sus, de pe tăpşanul plin cu flori al stâncii nu-ţi poţi da seama de taina acestei cascade...
- Tocmai de aceea am vrut să vii cu mine aici...Vreau să rostim împreună jurământul-de-lacrimi...Vrei?
- Da, îi răspunse Hua, roşindu-se precum bujorul imperial, care zi de zi luminează dimineţile oamenilor săraci din Sichuan.
- Dă-mi mâna, Hua...aşa...şi închide ochii...Auzi, suntem numai noi, auzi bătaia sacadată a inimilor noastre şi inima măreaţă a dragonului din cascadă? Dacă într-o bună zi unul dintre noi va pieri...nu numai fizic, ci şi spiritual... dacă amintirea lui nu va mai fi decât o picătură de apă fosforescentă, ca asta pe care am prins-o în palme...dacă iubirea dintre noi se va veşteji, precum coama bradului taiwanez la sosirea iernii, atunci cel rămas în lumină trebuie să vină aici sub cascadă. Să simtă iar piatra cum i se topeşte pe vertebrele îndurerate şi să facă trei paşi înainte. Atât trei paşi! Atunci dragonul stâncii va simţi că un om i se dăruieşte necondiţionat şi va lua durerea lui. Cascada imensă îl ba boteza cu milioanele lui de picături argintii şi-l va cufunda pentru todeauna în Lacul-care-aşteaptă. Vei face aşa cum spune jurământul, dacă mi se va întâmpla vreodată ceva?
- Ştii bine că aşa voi face! Dar tu?
- Jurământul este al nostru, al amândurora, Hua! Îl voi respecta cu sfinţenie! Hai, acum! Ne aşteaptă bunica! De multe ori i-am vorbit de tine şi acum a venit vremea să o cunoşti!
Urcuşul până pe tăpşanul acoperit de iarbă crudă nu a mai fost greu pentru Hua şi Minyong. Parcă dragonul din cascadă le împrumutase ceva din puterea lui legendară. Ajunşi pe culme priviră spre depărtare, acolo unde Muntele-de Aur îşi ridica fruntea căruntă de sub zăpezile lungi ale iernii ce abia trecuse. De mic, Minyong se rugase să fie asemenea acelui munte al copilăriei sale, să stea toată viaţa cu fruntea în lumină.

***

Hua trebuia să facă faţă în aceiaşi zi unei alte emoţii. Bunica lui Minyong era recunoscută în acele locuri pentru nişte întâmplări trecute, care se transmiseseră din om în om, precum polenul purtat de harnicele albine din floare în floare. Se spune că pe vremea dinastiei Huang-Ji, un soldat rănit bătuse la uşa colibei sale. Bătrâna Yangling îl primise, îl îngrijise cu puterile de leac ale tradiţiei cantonului lor şi îl sfătuise cum să ajungă pe poteci ascunse înapoi la Palatul-Maimuţei-de Jad, acolo unde împăratul Huang-Li credea că şeful gărzii sale fusese răpus în ultima incursiune asupra unor triburi nomade din munţi, triburi care jefuiau Împărăţia. Îl condusese pe potecile tăcute, scufundate în cântec de păsăret multicolor, până la ieşirea din canton. Peste ani la uşa colibei bătrânei Yangling se oprise un pâlc de soldaţi conduşi de şeful Gărzii Imperiale, nimeni altul decât soldatul rănit îngrijit de bunica lui Minyong. Venise să-i mulţumească binefăcătoarei lui şi să-i aducă daruri. De atunci toată lumea o respecta şi mai mult pe bătrână, convinşi că protecţia imperială îi vor ajuta şi pe ei să scape de birurile mari impuse de împărat. De aceea, Hua era emoţionată şi se strecură timid pe uşa colibei bătrânei.
- Bunico, azi ai s-o cunoşti pe logodnica mea, Hua. Hai, vino, Hua, vino mai aproape, nu te ruşina...bunica mea este blândă ca o turturică...!
- Vino, copilă, stărui bătrâna cu o voce scăzută, vino aproape! De văzut nu te pot vedea, căci am obosit să văd lumea asta nedreaptă şi grea din jur cu ochii mei naturali. Am renunţat la lumina lor. Acum sunt ca un liliac bătrân, dar cunosc lumea cu celelalte simţuri...
Bătrâna pipăi cu mâinilele-i ciolănoase şi reci petalele de trandafir ce se culcaseră pe pomeţii fetei. Apoi se opri peste sprâncene, pe genele-i aripi de fluture, pe părul de abanos, strâns într-o coadă strălucitoare.
- Minyong...când ziceai că faceţi nunta?
- Când Muntele-de Aur va dezbrăca cojocul de nea şi iarba va îmbrăca cămaşa de rouă...De ce întrebi?
- Fetele din Sichuan sunt recunoscute pentru gingăşia lor dar eu am pipăit cu simţurile mele oarbe acum o floare de lotus... Ştii că floarea de lotus este şi floarea paradisului şi că atunci când s-a născut Buddha aceasta i-a arătat calea pe unde să păşească, nu?
- Da, bunico, ştiu!
- Dar să ştii, ai grije de iubirea acestei fete! Poza ei să o ţii întotdeauna lângă o floare de lotus în partea de sud-vest a camerei în care dormi. Căci sud-vestul este colţul iubirii! Dacă nu vei face aşa, cineva o va culege şi o va sădi în pământ străin, peste ape multe. Acolo ea va bucura ochii şi inimile oamenilor...
- Bunico, ştii foarte bine că nici o fată din Sichuan nu a pus piciorul mai departe de Muntele-de Aur...nimeni nu a plecat mai departe de cantonul ăsta prăpădit...nicicând...!
- Da, ştiu, dar la fel de bine ştiu că destinul unei flori de lotus nu este destinul unei simple fete din Sichuan. Pământul nostru a fost binecuvântat de mii de ani cu flori şi fete la fel de gingaşe...dar numai una este floarea de lotus...floarea sădită de Eon-ul primordial...
- Eon-un primordial? a întrebat Hua, cu ochii aţintiţi spre Minyong, ca şi cum l-ar fi implorat ca bătrâna să-i dezvăluie şi ei această taină pe care nimeni nu i-o spusese până acum.
- Ei, bine, simt nerăbdarea logodnicei tale cum se împrăştie în aerul molcom al înserării...aşa că va trebui să afle şi ea legenda acestui canton... Se spune că atunci când pe locurile noastre nu existau decât Muntele-de Aur şi Lacul-care-aşteaptă un eon, un uriaş peste puterea noastră de imaginaţie, o fiinţă emanată din duh divin a poposit pe meleagurile noastre. Şi atât de mult a fost impresionat de dârzenia muntelui şi de calmul lacului năpădit de norii ce se cufundau în ferestrele valurilor că s-a spălat cu apa neâncepută a lacului, apoi a întins mâna şi a cules de pe Muntele-de-aur muguri de bambus pentru a-şi astâmpăra foamea. Spre seară, a întins mâna urieşească şi a cules de pe cer o floare pe care a botezat-o Floarea-din-căuşul-lunii şi pe care a răsădit-o în lacul tainic. După plecarea lui spre alte zări, floarea a prins rădăcini adânci şi puternice în Lacul-care-aşteaptă şi a început să se înalţe, să se înalţe, până ce a umbrit cu petalele ei chipul lacului, şi a întrecut în înălţime brazii muntelui, munte care ameninţa să rămână ca un pitic în faţa măreţiei ei. Atunci lacul s-a răzvrătit şi într-o noapte a chemat vânturile din munte. O furtună nemaiîntâlnită a început să bântuie locurile cu valuri mari, aproape cât brâul muntelui şi floarea a fost smulsă din cheagul ei de pământ, dusă la vale de torentele primejdioase. Peste un anotimp, eon-ul s-a întors ca să admire şi să miroasă Floarea-din-căuşul-lunii dar văzând că ea a dispărut a început s-o plângă. Lacrimile lui au format de atunci Casada-lacrimilor-purpurii. Înainte să părăsească locurile acestea a blestemat pământul ca ori de câte ori din el va răsări o floare de lotus aceasta să fie smulsă de destin şi dusă departe de Sichuan. De aceea ţi-am spus să ai grije de floarea ta de lotus! De mult nu a mai răsărit printre fetele din Sichuan o astfel de floare ...
Minyong a privit-o pe furiş, cu subânţeles pe logodnica lui, ca şi cum ar fi vrut să-i spună: “Bunica e bătrână, visează mult la vremurile trecute! N-ai grije, nimeni nu te va smulge de lângă mine, niciodată! În ceea ce priveşte plecarea ta peste ape, ăsta este un lucru care nu se va putea întâmpla nicicând!”

***

Trecuse sabia de flori a primăverii prin trupul plăpând al cantonului, se legănase corabia verii pe apele albastre ale lacului şi toamna se strecura din cotloanele pădurii ca o coadă stufoasă de vulpe şireată pentru a prinde oamenii nepregătiţi, cu recoltele nestrânse la timp, pradă ploilor şi vânturilor potrivnice. În Sichuan cutreiera însă o veste care însufleţise aerul amorţit respirat de oameni. Din capitală va sosi o echipă de experţi în wushu, pentru a selecţiona talente native pentru lotul Chinei, ce urma să se deplaseze în SUA pentru Campionatul mondial de arte marţiale. În Sichuan toţi ştiau că talentul lui Minyong în ceea ce priveşte Quan Shu - arta pumnului - nu avea rival în canton, aşa încât atunci când experţii îl văzură la lucru el fu singurul convocat pentru a începe antrenamentele ce vor avea loc în templul Shaolin din Henan. Atunci se gândise Minyong cât de înşelătoare este viaţa şi că în privinţa plecării logodnicei sale, Hua, din fruntariile cantonului, bunica lui se înşelase amarnic. Iată că nu ea, ci el va pleca, pentru timp îndelungat dincolo de Sichuan spre lumea pe care nu o cunoştea, dar pe care era atât de avid să o cântărească în forţa pumnului, în şuieratul nei-jin-ului său şi în loviturile formidabile de picior, care încă din copilărie frângeau puieţii de bambus ca pe nişte flori de păpădie în vânt. Când lovea prin coordonarea diafragmei şi a muşchilor abdominali, forţa extraordinară a contracţiei lor se transfera în forţa loviturii asemănătoare cu Kiai-ul japonez şi toţi cei de faţă simţeau cum prin aer calcă moartea...
Când îşi luase la revedere de la bunica, spunându-i pe un ton oarecum plin de mândrie că oracolul ei nu se va adeveri niciodată, că doar el va fi cel care va părăsi cantonul şi sărăcia de acolo, aceasta îi spusese cu o voce hotărâtă, şi tristă: “O să te întorci mai repede decât îţi închipui...şi o să suferi...şi Hua nu o să fie lângă tine...!”
Dar cuvintele bătrânei nu-l mai interesau câtuşi de puţin pe Minyong. Mirajul unei noi vieţi, chiar şi departe de Hua, începuse să-şi ţeasă pânza lui înşelătoare pe sufletul său.
Plecarea lui Minyong a însemnat începutul calvarului pentru Hua. Pe zi ce trecea veştile despre el se răreau, scrisorile de la el deveneau o amintire şi Hua ştia că acesta deja poate o şi uitase.
Când a sosit vestea că Minyong devenise campion mondial, că fusese invitat la mai multe turnee internaţionale şi mai apoi se stabilise în SUA, Hua a simţit că trebuie să-l caute pe unchiul Jianjun, care trăia cu familia de mulţi ani în America, unde-şi deschisese un restaurant.
Cu ajutorul lui ajunsese la sala de antrenament a lui Minyong dar de acolo i se spusese că acesta este plecat într-un turneu. Cea care le dăduse vestea era o tânără, Cyndi, care se recomandase prietena lui Minyong. Peste câteva săptămâni, când Hua îl văzuse pe logodnicul ei într-o maşină decapotabilă împreună cu Cyndi, ea realizase că între ea şi Minyong nu mai exista nimic decât iarba neagră a uitării.
Se afla în restaurantul unchiului ei când un domn între două vârste o abordase întrebând-o dacă nu vrea să pozeze pentru nişte reviste importante. I se păruse bărbatului că Hua avea o privire nemaiîntâlnită de el, regizor de ani buni şi prin faţa ochilor căruia se perindaseră mii de femei poate. Unchiul Jiangiang o încurajase şi pentru că suferinţa pentru ruptura dintre ea şi Minyong ameninţa să o zdrobească psihic, ea acceptă. Într-o jumătate de an, Hua era pe prima pagină a revistelor “Vanity Fair” şi “Vogue”. Surâsul ei trist, care parcă amintea de lacrimile purpurii ale cascadei iubirii ei, lumina aceea stinsă din priviri, ca un asfinţit duios de soare pe muntele-de-aur, întrega ei fiinţă captiva prin densitatea sentimentelor pe care le provoca privitorului american plictisit şi suprasaturat de divele care se perindaseră pe prima pagină ale acelor reviste de stil. Când Minyong îşi dădu seama că Hua a lui este cea la picioarele căreia stăteau toţi fotografii şi regizorii, încercă disperat o reconciliere. O căutase la restaurantul lui Jiangiang şi întâlnirea cu ea îi strecurase în suflet, de cum o zărise, acel fior ce străbătea crestele muntelui lui drag.
- Hua, nu credeam că destinul ne va pune faţă în faţă, după atâta vreme şi atât de departe...
- Destinul ni-l facem noi, Minyong, aşa încât putem fi oriunde şi oricând sufletul ne şopteşte, îi răspunse Hua privindu-l duios.
- Mie sufletul mi-a şoptit că trebuie să mai văd o dată floarea de lotus...
- Ai venit singur sau cu logodnica ta...?
- Hua, trebuie să uiţi ce a însemnat viaţa mea până acum...o să mă schimb, ai să vezi... nu vreau ca dragonul să-mi apară în vreun vis şi să mă împingă sub torentul cascadei noastre minunate...
- Ai să te schimbi, fiindcă aşa simţi că trebuie să facă sau fiindcă mai însemnăm ceva unul pentru altul?
- O să mă schimb! Raţiunile hotărârii mele nu mai contează acum...Vreau să fiu alt om...
- Atunci, Minyong , să vii şi să mă cauţi, atunci când te vei schimba cu adevărat...!
Minyong a plecat cu inima pâlpâind de speranţa că Hua l-a iertat şi poate vor fi iar împreună. Dar inima lui Hua rămăsese acolo printre ghearele cu care dragonul cascadei voia să înhaţe oglinda argintie a lacului. Inima şi iubirea ei erau cele care aşteptau supuse spiritului Muntelui-de-aur. Nu îi mai răspunse vreme îndelungată şi dureroasă lui Minyong la telefon. Îl evita cu acea mândrie proprie vedetei ce se ştie adulată de un public furibund şi nu voia să-i arate că inima ei încă mai bătea pentru el. Voia să simtă că s-a schimbat şi aştepta acest lucru cu emoţie ori de câte ori citea ştiri despre turnenele lui prin mass-media vremii.
Minyong suferi însă enorm, văzându-se respins. Viaţa lui, de altfel foarte ordonată şi sportivă, se transformase într-un calvar, cutreierând barurile şi locurile rău famate new-yorkeze. Atras de bani şi distrus psihic acceptă în cele din urmă să dea curs unei provocări cu care fusese momit chiar la venirea în State: să se lupte în circuitul de lupte ilegale organizat clandestin în locaţii conspirate. Într-un final, oracolul bătrânei Yangling se realiză: Minyong fu accidentat grav la coloană. Cum sponsorii lui, antrenorii şi puţinii prieteni, cu atât mai mult Cyndi, nu mai puteau profita de pe urma lui, fu nevoit să se întoarcă în Sichuan. Vestea accidentării lui ajunse şi la Hua, în ciuda încercărilor unchiului ei de a o ţine departe de această dramă.
Inima unei flori de lotus nu putea să bată însă decât în pământul care o plămădise. Hua se întoarse acasă şi primul drum fu la bunica Yangling.
- Aţi avut dreptate, îi spuse ea, îmbrăţişând-o, am plecat peste ape, am încântat oamenii, dar locul meu este tot aici...
- Floarea de lotus nu-şi va părăsi nicicând pământul din care a răsărit... îi spuse bătrâna cu multă afecţiune în glas, semn că nu o uitase, aşa cum făcuse nepotul ei.
- Vreau să-l ajut pe Mingyong...am bani...vreau să urmeze un tratament, căci am înţeles că nu este totul pierdut...
- Ştiam că o vei face dar niciodată nu am vrut să-l încurajez, spunându-i că într-o bună zi te vei întoarce...Trebuia să sufere pentru aroganţa şi prostia lui!
- Acum unde este?
- De dimineaţă până seara stă pe tăpşanul înflorit al cascadei. Îl duce acolo în căruciorul cu rotile vărul său, Jianjun. Stă acolo toată ziulica cu ochii aţintiţi în zare. Îi spune vărului său că atunci când se va însănătoşi va coborî poteca. Se va aşeza sub cascadă şi va aştepta ca dragonul să-l înhaţe în gheare şi să-l coboare în adâncuri, căci viaţa fără tine nu mai înseamnă nimic pentru el.
Hua alergase într-un suflet la cascadă, acolo unde Mingyong stătea nemişcat cu capul cuprins între palme. Îl mângâie uşor pe părul negru, apoi îl cuprinse cu mâinile amândouă spunându-i doat atât: “Sunt aici...şi nu voi mai pleca niciodată!”.
Mingyong ştia că vorbele acelea nu sunt ale vântului înşelător, simţise parfumul lor şi mângâierea la care renunţase atât de nechibzuit. O trase spre el şi o privi în ochi. Apoi îi sărută pe rând mâinile şi îi mulţumi fără glas, doar printr-o privire ce strânsese în ea parcă toate răsăriturile şi apusurile Muntelui-de-aur. Privi spre zare. Muntele-de-Aur tresărea în somnul mineral de veacuri, în timp ce pe povârnişurile lui lumina soarelui se prelingea ca o miere de piatră. Ştia că acum principiile vitale, ying şi yang, s-au reunit pentru totdeauna prin sufletele lor. I se păru că dragonul cascadei le surâde, că liniştea din lucruri atinsese şi sufletele lor şi că lacrimile purpurii se vor şterge de pe faţa necăjită a lunii.
- Diseară...diseară, Hua, îi spuse el blând, va trebui să privim amândoi cerul. Când floarea de lotus, care se spune că este atât de râvnită de călugării shaolini, fiindcă dă celui ce o posedă puterea universală, când ea se întoarce la origini, mai strălucitoare ca niciodată, se pot întâmpla minuni! Ştiu de la bunica mea că cerul este un covor ţesut din două bucăţi mari, viaţa şi moartea, care în astfel de momente tainice se desfac şi se deschid din ţesătura Căii Lactee. Va trebui să privim acest miracol, unul lângă altul...nedespărţiţi...pentru totdeauna...!