Principiul de sanatate doTERRA

Compania doTERRA are ca scop sa ofere prin uleiurile esentiale si produsele create pe baza acestora niste remedii naturale eficiente si usor de folosit.
Principiul sau de sanatate nu se reduce pur și simplu la promovarea utilizarii produselor sale, ci promoveaza urmatoarele concepte de sanatate care stau si la baza tuturor produselor doTERRA:

Fiecare om este responsabil pentru propria sanatate si de aceea trebuie sa ia decizii informate cu privire la aceasta. Deciziile informate, presupun mai intai de toate – cunoastere, auto-cunoastere si educatie de sanatate.
Alimentatia si nutritia este baza si cheia unei stari de sanatate de invidiat, si asta spune si Hipocrate inca acum 2000 de ani „let your food be you medicine”. In acest sens va ajuta si suplimentele nutritive care au menirea fie sa sustina sistemul digestiv pentru functionarea lui optima, fie sa completeze ceea ce nu reusim sa asimilam prin alimentatie in sensul nutrientilor, vitaminelor, mineralelor si alte necesare corpului nostru.
Miscarea, sportul, plimbarea, aerul curat – toate ne ajuta sa ne mentinem intr-o forma fizica plina de tonus. 

Emotiile, stresul au nevoie de atentie din partea noastra, pentru ca acolo sunt 99% din cauza a bolilor noastre.
Odihna – alt factor extrem de important care contribuie la sanatatea noastra.
Evitarea toxinelor si „curatenia” lor periodica.
si INFORMAREA continua legata de sanatate – Socrate spunea acum mai bine de 2000 de ani „Ignoranta este cauza nefericirii noastre”.

Fa parte din echipa noastra de oameni imputerniciti, informati, asumati si pur si simplu „vindecati” din toate punctele de vedere. Alatura-te echipei AICI .

Sursa: Donectar

Castelul Vietii Tale (poveste cu talc)

A fost odată un Senior care hotărâse să facă o excursie prin Europa.

Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în M. Britanie, în

el fiind mentionate zilele si orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă specială "Castelul Vietii Tale." Din fotografiile prezentate, castelul nu este mai bun sau mai rău ca altele... Ghidul mai indica că, din motive care vor fi anuntate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci la iesire, iar coordonarea zilei si orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.

Intrigat de oferta neobisnuită, domnul de cum ajunge la hotel, formează numărul de telefon si se întelege cu proprietarul despre data călătoriei.

Totul în lume decurge după anumite legi...Numarul era inscriptionat la intrarea în castel, iar la usă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate către un om îmbrăcat într-o fusta tipic scotiană, în carouri.

- Ceilalti vizitatori au intrat deja? - se interesează turistul.

- Ceilalti vizitatori??? - se miră omul. Nu, numai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual si nici serviciile unui ghid nu oferim.

Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început ai povesti turistului istoria castelului si a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereti, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din cameră sub scări, catacombele si camera de tortură din temnită. Când a terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorilor o lingură si a cerut ca pe parcursul întregii călătorii să tină lingura cu partea concavă în sus.

- Si asta de ce? - a întrebat el nedumerit.

- Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare care intră pe tot parcursul vizitei trebuie să poarte această lingură cu el. După terminarea călătoriei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină ...

- Si dacă nu vărs nici un gram?

- Oh, în acest caz, vizita este gratuită.

Vizitatorul a fost surprins si amuzat de o astfel de conditie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip si excursia Seniorului a început.

Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-si privirea de la lingura. În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic si ar putea vărsa nisipul. Se coboară sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, însă stând sub scară, îsi dă seama că, pentru a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă. Lucru care nu i-ar fi pus viata în pericol, dar care la sigur avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, asa că, se limitează să examineze camera de la distantă. Pentru acelasi motiv, Seniorul nu s-a coborât în temnită, deoarece trebuia să coboare pe niste scări foarte abrupte. Foarte multumit de faptul că a păstrat continutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde si-a început turul. Acolo era asteptat de persoana în fustă scotiană, cu o balantă în mână. Seniorul a golit continutul din lingură în balantă si asteptată nerăbdător

rezultatul.

- Surprinzător, ati pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiti nimic pentru vizita efectuată - spune

proprietarul.

- Multumesc.

- Ti-a plăcut vizita? - Întrebă la sfârsit omul în fustă.

Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.

- De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip si nu am reusit să examinez ceea ce era în jur meu.

- Foarte regretabil!!... Stii, voi face o exceptie pentru tine. Din nou, voi umple lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta uită de nisip, chiar dacă îl versi pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica conditie e că, trebuie să reusiti în 12 minute,deoarece după asta trebuie să vină alt vizitator.

Fără a risipi nici un moment, domnul a luat lingura si a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După asta repede a coborât pe scări în temnită, nisipul deja îl vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. Repede începe să alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, si - a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea se hotărăste să plece spre iesire, unde era asteptat de proprietar.

- Văd că nu aveti nimic nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveti grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut.

Vizitatorul nu a răspuns imediat.

- De fapt, nu - a spus el în cele din urmă - Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.

Omul în fustă îsi aprinde pipa si spune:

-Există oameni care trec prin "Castelul Vietii" lor, încercând să nu plătească pentru nimic, si nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt si altii, care întotdeauna sunt grăbiti, pierd repede totul si nu pot obtine plăcere. Putini înteleg stiinta vietii. Ei descoperă fiecare ungher si se bucură de fiecare moment. Ei stiu că trebuie să plătească pentru tot, dar înteleg că în viată sunt lucruri pentru care merită să plătesti.

Ubuntu

Un antropolog le-a propus un joc, unor copii dintr-un trib african.
A pus un coș plin cu fructe lângă un copac și le-a spus că cel care va ajunge primul va câștiga toate fructele.
Când a dat startul pentru alergare, toți copiii s-au luat de mână și au alergat împreună, apoi s-au așezat să se bucure de premiu.
Când i-a întrebat de ce au alergat așa, din moment ce unul singur ar fi putut câștiga toate fructele, i-au răspuns:
- Ubuntu*… Cum ar fi putut fi unul dintre noi fericit, dacă toți ceilalți ar fi fost triști?

* Ubuntu - un cuvânt vechi african, concept-bază a culturii Xhosa, însemnând „omenie faţă de ceilalți (semenii noștri)”. 
                       Se poate traduce prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toți”….

Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2012/11/15/ubuntu/#ixzz2CJX9WSel

Povestea Vulturului

 

Vulturul Plesuv are o lectie foarte importanta pentru oameni. El este unul dintre cei mai mari din specia lui, face parte din categoria pasarilor de prada si poate trai pana la 70 de ani. Insa, pentru a ajunge la aceasta varsta vulturul plesuv trebuie sa ia O DECIZIE FOARTE GREA SI DUREROASA.

Cand ajunge la 40 de ani, ghearele sale lungi si flexibile isi pierd forta si nu mai sunt capabile sa-i care prada.
Ciocul lung si ascutit i se inconvoaie. Aripile-i grele si imbatranite de ani si de grosimea penelor ii infraneaza si ii impietresc muschii pieptului ingreunand-u-i astfel zborul faimos.

In acel moment, vulturul are doar doua optiuni: sa MOARA DE FOAME sau sa treaca printr-un greu si dureros proces de transformare care dureaza 150 de zile.

Vulturul DECIDE sa TRAIASCA mai departe. Pentru asta el zboare pe un varf inalt de munte unde isi face un nou cuib. Acolo el incepe sa-si loveasca continuu ciocul incovoiat de o stanca pana cand acesta se rupe. Acest lucru nu este tocmai placut, insa vulturul a decis sa traiasca. Indurerat el asteapta sa-i creasca un nou cioc, mai puternic si mai ferm decat cel cazut.

 

Apoi, vulturul incepe sa-si smulga ghearele, una cate una, scotand sunete ciudate de durere. Dupa ce noile gheare ii cresc, incepe sa-si smulga penele imbatranite.

 

Dupa cinci luni de transformare continua si dureroasa, vulturul renaste si isi reia faimosul zbor pentru care a fost creat si pentru care traieste inca 30 de ani.

 

De multe ori, ca sa supravietuim sau pentru a imbunatatii ceva in viata noastra trebuie sa trecem printr-un astfel de proces de transformare. Trebuie sa facem sacrificii, trebuie sa ne doara si sa suferim, altfel ne vom intoarce in trecut si vom muri fara sa beneficiem de tot ce ne putem oferi.

Cateodata trebuie sa renuntam la trecut, simboluri, obiceiuri, indeletniciri, tabieturi sau stare de confort.
Daca ne vom elibera de obicei, vom putea profita de prezent. Nimeni nu isi propune sau planifica sa esueze. Nimeni nu hotaraste dinainte sa duca o viata plina de mediocritati si frustrari, insa ezitand in luarea unei decizii exacte cu privirea la ceea ce doriti exact, sfarsiti prin a trai instinctiv, accidental. Astfel, veti trece printr-o serie de evenimente fortuite asupra carora veti avea prea putin control.

Cei care se conduc in viata dupa legea accidentului considera ca succesul se datoreaza in mare masura norocului si imprejurarilor si foarte putin lor insisi. Acesti oameni au mereu tendinta de a fi negativisti, pesimisti, neajutorati si de a simti ca si cum nu si-ar putea controla propriile vieti, ei inventeaza in permanenta scuze, au un randament cu mult sub potentialul lor si se complac in diverse forme de activitati inutile si chiar daunatoare, cum ar fi privitul la tv, alcoolul, drogurile si socializarea inutila.

Felul in care iubim conteaza

Asteptand sa iau un prieten de la aeroportul din Portland, am avut una dintre acele experiente care iti schimba viata si despre care ii auzi pe unii oameni vorbind - cele care se strecoara in viata ta pe neastepate. Aceasta s-a intamplat la numai un metru de mine.

Straduindu-ma sa-l vad pe prietenul meu printre pasageri, am observat un barbat care se indrepta spre mine, avand in maini doua genti usoare. S-a oprit chiar langa mine pentru a-si saluta familia. Mai intai, si-a intins mainile spre fiul sau mai mic (de vreo sase ani). A urmat o imbratisare lunga si plina de dragoste. Cand s-au despartit destul de mult incat sa se priveasca, l-am auzit pe tatal spunand:

"Ce bine imi pare ca te vad, fiule. Mi-a fost atat de dor de tine!"

Fiul sau a zambit oarecum sfios, si-a indepartat privirea si a raspuns soptit:

"Si mie, tata!"
Apoi, barbatul s-a ridicat, a privit in ochii fiului sau mai mare (poate de noua sau zece ani) si luandu-i fata in maini i-a spus:

"Esti deja barbat. Te iubesc foarte mult, Zach!" Si s-au imbratisat cu o imbratisare tandra si iubitoare.
In acest timp, o fetita (poate de un an sau un an si jumatate) se zbatea pana la entuziasm in bratele mamei ei, fara sa-si ia vreun moment ochii de la minunata priveliste a intoarcerii tatalui. Barbatul a spus:

"Buna, fetita mea!", luand-o cu blandete din bratele mamei ei. A sarutat-o pe obrajori, a tinut-o aproape de pieptul sau si o legana. Fetita s-a linistit imediat si si-a pus capul pe umarul lui, ramanand nemiscata intr-o incantare candida.

Dupa cateva momente, a inmanat fetita fiului sau mai mare si a spus:

"Am pastrat ce era mai bun pentru la urma!" si a sarutat-o pe sotia sa. A fost cel mai lung si mai pasional sarut din cate imi amintesc sa fi vazut vreodata. A privit in ochii ei cateva secunde si a spus incet: "Te iubesc atat de mult!" Priveau unul in ochii celuilalt, zambindu-si fericiti, in timp ce se tineau de mana. Pentru un moment mi-au parut un cuplu proaspat casatorit, dar luand in considerare varsta copiilor, era imposibil.

M-am gandit la aceasta un timp, dupa care mi-am dat seama cat de absorbit eram de aceasta demonstratie extraordinara de dragoste neconditionata care era la doar un brat departare de mine. Deodata m-am simtit stanjenit, ca si cum invadasem ceva sacru, dar am fost uimit sa-mi aud propria voce intreband cu emotie: "Uau! De cand sunteti casatoriti?"
-"Suntem impreuna de paisprezece ani in total, dar casatoriti de doisprezece. A raspuns, fara sa-si ia privirea de la fata incantatoare a sotiei sale.
-"Pai atunci, de cand esti plecat?" l-am intrebat.

In cele din urma barbatul s-a intors si m-a privit, pastrandu-si acel zambet stralucitor.

"De doua zile intregi!"

Doua zile? Eram inmarmurit. Judecand dupa intensitatea acelei intalniri, am presupus ca fusese plecat de cel putin sase saptamani - daca nu de cateva luni. Stiu ca m-a tradat expresia fetei si am spus aproape fara sa vreau, sperand sa-mi inchei interventia inoportuna cu o urma de politete:

 "Sper ca si casnicia mea sa fie atat de pasionala dupa doisprezece ani!"

Deodata barbatul nu a mai zambit. M-a privit direct in ochi si cu o forta care mi-a patruns direct in suflet, mi-a spus ceva care m-a schimbat pe loc:

"Nu spera, prietene... decide!"
Apoi mi-a oferit iarasi un zambet minunat, mi-a strans mana si a spus:

“Dumnezeu sa te binecuvanteze!"

Facand asta, el si familia lui s-au intors si au plecat impreuna. Inca mai priveam cum se indeparteaza acel om extraordinar si familia lui deosebita, cand, prietenul meu vine si-mi spune:

"Hei, la ce te uiti?"
Fara ezitare si cu un aer ciudat de siguranta am raspuns:

"La viitorul meu!".