Povestea olarului leneș și a înțeleptului mut

A fost odată un olar, care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic.   Într-o zi, olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă, un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el, era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare, trebuia să bată la uşă apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau, în semi-întunericul dinăuntru, doar ochii înţeleptului mut. Apoi, trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi şi omul putea citi răspunsul în expresia acestora.

Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de pe uşă. Prin fanta îngustă, văzu cu greu nişte ochi ce îl priveau din întuneric. Îi puse pe nerăsuflate, întrebarea:

- Cum pot să ajung să prosper, în marea Cetate?, apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru. Şi văzu nişte ochi plictisiţi..nepăsători, total indiferenţi. În acel moment, realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător!

Îşi spuse:

- Până acum am stat şi am aşteptat ca şansa ideală, să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult, pentru a mă apropia de ţelul meu!

Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală? se mai întrebă el.

- Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă, în loc să pună mâna şi să facă ceva..

În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja câştiga bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte, pentru a-şi permite să se mute în Cetate. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi  ca, în acest ritm, i-ar fi trebuit ani întregi.  Şi, pe deasupra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui. Aşa că, porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire.

Coliba arăta la fel, în paragină, puteai să juri că nu locuieşte nimeni acolo. Bătu în uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare:

-  Cum pot să vând mai mult, pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?

Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină.

- Privirea unui om singuratic, izolat de lume, gândi el.

Şi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor.

A doua zi plecă în târg, cu un singur gând: să vândă atât de multe oale, încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. Toţi cunoscuţii lui erau oameni sărmani, care abia se descurcau de pe o zi pe alta. După o lună, vindea şi câştiga aproape de două ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă.

Câştiga atât de bine, încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în marea Cetate, unde visase mereu să ajungă. Târgul era mult mai mare în Cetate. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile doldora de bani. Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie. Dar înca era departe de ţelul lui.

Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Şi deja muncea de dimineaţa până seara şi vindea aproape tot ce producea. De data asta, abia aştepta să ajungă din nou la coliba înţeleptului. Şi avea încredere deplină că îşi va primi răspunsul, ca şi în celelalte dăţi.

Ajuns în faţa colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era şi mai dărăpănată, arăta de-a dreptul părăsită.

- Oare o fi murit?, se întrebă el şi îl trecu un fior. Ciocăni în uşă cu mâini tremurânde şi deschise oblonul îngust. Un sentiment de recunoştinţă îi cuprinse inima, când văzu din nou ochii în întuneric.

- Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit, pentru a câştiga mai mult? şi se uită cu atenţie în ochii înţeleptului mut. Privirea din întuneric era de această data vie, îndârjită. Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa. Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp.

Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cetate şi că prospera, dar pe de altă parte, muncea atât de mult, încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.    În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun, la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când ca să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice. Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile. Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui, pentru a-i încânta ochii.

Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât. Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie, ulcioarele lucrate cu migală.

- Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare, spuse el. Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând.

Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie… să producă pentru feţele regale! Cu banii câştigaţi ar putea să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! Şi toate astea, doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou! Primul lucru la care s-a gândit după această întâmplare a fost să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Vroia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor.

Ajuns la colibă, bătu la uşă iar apoi deschise oblonul. Ochii dinăuntru străluceau de bucurie, ca niciodată.

- Mare înţelept, ştiu că eşti mai retras de felul tău, dar vreau să-ţi mulţumesc din suflet şi să-ţi povestesc cât de mult m-ai ajutat!, spuse olarul.

Apoi deschise uşa şi rămase înmărmurit.

Înăuntru, dincolo de uşă, era doar o oglindă.

Pentru a reuşi, nu te mai plânge – uită de scuze şi acţionează!
Dacă acţionezi şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi, munca va fi mai satisfăcătoare şi recompensa mai mare, pentru că vei avea o motivaţie mai puternică.
Ai nevoie şi să te relaxezi, să te bucuri de viaţă şi astfel să observi oportunităţi pe care nu le vedeai în mod normal.
Toate răspunsurile sunt deja în tine, trebuie doar să pui întrebările potrivite.

Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2013/03/18/povestea-olarului-lenes-si-a-inteleptului-mut/#ixzz2NvqcR8x5

Rugaciune pentru iubire

Rugăciune pentru iubire


Acesta este cel mai mare secret al succesului dintre acele ce se pot spune în cuvinte. Un braţ viguros poate sparge un scut şi chiar să ia viaţa cuiva, însă doar nevăzuta putere a iubirii poate deschide inimile oamenilor; şi până nu voi stăpâni această artă, nu voi fi mai mult decât un iubitor de mărunţisuri. Voi face din iubire cea mai puternică armă şi nici unul dintre cei pe care îi voi provoca nu se va putea apăra de forţa ei.
Argumentele i-ar putea contrazice; vorbele mele i-ar putea face bănuitori, chipul meu i-ar putea face să mă suspecteze, totuşi iubirea mea va topi toate inimile ca un soare ale cărui raze desgheaţă pământul îngheţat.
Şi cum voi face astea? De acum înainte, voi privi toate lucrurile cu iubire şi mă voi naşte din nou. Voi iubi soarele, pentru că îmi încălzeşte corpul; voi iubi ploaia pentru că îmi purifică spiritul; voi iubi lumina pentru că îmi arată calea; voi iubi şi întunericul, pentru că îmi arată stelele. Voi spune bun-venit fericirii, pentru că mă face mărinimos; şi voi îndura tristeţea, pentru că îmi deschide sufletul. Voi aprecia recompensele, dacă ele mi se cuvin; voi spune bun-venit şi piedicilor, pentru că ele sunt cele ce mă întăresc.
Îmi voi iubi duşmanii, şi ei îmi vor deveni prieteni; îmi voi încuraja prietenii, şi ei îmi vor deveni fraţi; voi căuta întotdeauna motive să binecuvântez; niciodată nu îmi voi găsi scuze să bârfesc. Când voi fi tentat să critic, mă voi înfrâna; când voi merge la rugăciune, îmi voi înălţa vocea din toate puterile.
Oare ceea ce spun păsările, vântul, marea şi întreaga natură nu este o rugăciune către Creator? Nu pot vorbi Creatorului în acelaşi mod?De acum înainte îmi voi aminti acest secre, iar el îmi va transforma viaţa.
Şi cum voi face? Voi iubi toţi oamenii, pentru că fiecare are calităţi care merită admirate, chiar dacă uneori ele sunt ascunse. Cu iubire voi sfărâma zidul de suspiciune şi ura pe care l-au construit în jurul inimii lor şi în loc voi construi poduri, astfel ca iubirea mea să intre în sufletul lor.
Voi iubi pe cei cu voinţa puternică, pentru că ei mă pot inspira. Îi voi iubi pe cei care eşuează, pentru că ei mă pot învăţa. Voi iubi regii, pentru măreţia lor, îi voi iubi pe cei umili, pentru că sunt divini. Îi voi iubi pe cei bogaţi, pentru singurătatea lor; îi voi iubi şi pe cei săraci, pentru simplitatea lor. Îi voi iubi pe cei tineri pentru încrederea pe care o au; îi voi iubi pe cei bătrâni, pentru înţelepciunea pe care o dăruiesc. Îi voi iubi pe cei frumosi, pentru armonia lor. Îi voi iubi pe cei urâţi, pentru sufletul lor însetat de pace.
Dar cum voi întâmpina reacţiile celorlalţi? Cu iubire. Tot aşa cum iubirea este arma care deschide sufletele oamenilor, ea este şi scutul care respinge săgeţile urii şi suliţele furiei. Răutatea şi descurajarea se vor izbi de noul meu scut şi vor deveni mai blânde decât ploaia de primăvară. Scutul mă va proteja de mijlocul lumii şi mă va sprijini când voi fi singur.
Şi cum voi întâmpina pe cei care mă vor înfrunta? Într-un singur fel: în linişte, rostind în sinea mea „Te iubesc”. Astfel spuse, în linişte, aceste cuvinte vor străluci în ochii mei, sprâncenele se vor descreţi, zâmbetul îmi va reveni pe buze şi vocea mea va deveni mai profundă; iar inima lor se va deschide. Şi cine va fi acela care nu va primi ceea ce ofer eu când inima lui îmi va simţi dragostea?
Şi mă voi iubi pe mine însumi - Sinele meu.Atunci voi veghea orice intră în trupul, mintea şi sufletul meu.Niciodată nu voi fi prea îngăduitor cu dorinţele trupului, ci mai degrabă voi avea grijă de el prin moderaţie. Nu-i voi îngădui minţii mele să fie atrasă în slăbiciune sau în deznădejde, ci mai degrabă o voi înălţa către cunoaştere şi înţelepciune.Nu voi permite vreodată sufletului meu să se complacă în mulţumiri deşarte, ci mai degrabă îl voi hrăni cu meditaţie şi rugăciune. Nu voi permite inimii mele să devină mică şi amară, ci o voi deschide tuturor, iar ea va creşte şi va cuprinde tot Pământul.
De acum înainte voi iubi întrega creaţie. Din această clipă voi arunca din mine orice ură, pentru că nu am timp de ură, ci doar de iubire.Iubirea intensă cheamă iubire.Nu este atăt de important să fii iubit, cât să iubeşti – cu toată iubirea şi cu toată fiinţa ta.
Astăzi încep o viaţă nouă! Fiindcă fiecare zi e o nouă viaţă pentru mine. Şi îmi făgăduiesc cu sfinţenie că nimic nu va întârzia creşterea noii mele vieţi. Astăzi încep o nouă viaţă a iubirii. Voi merge cu fruntea sus printre oameni. Şi ştiu că, atunci când vreau cu adevărat ceva, întregul Univers participă la realizarea visului meu.

AM CAUTAT IUBIREA .....

                               de Costache Ioanid (1912 - 1987) a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini romani, atat in Romania cat și in strainatate)

Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfanta
ca pe un cer de cantec in lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncanta.
Si-am intalnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamant edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: "Ramai, esti prea frumoasa!"
Si-am strabatut pamantul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart in tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar intr-o primavara,
am intalnit in cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie intampinand batjocuri,
lasand sa-i rupa cainii din haina cate-un fald.
Urca pe colti de stanca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sange cald.

Si totusi in privire avea un cer de taina
cum n-am vazut in lume in ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara in sarcina a strans.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cand am privit prin zdrente cutremurat de plans.

Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred in lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.

-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osanda sub care-atat Te-apleci?
am intrebat drumetul. Si El mi-a spus in soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci...

-Dar tu, vorbi strainul, urcand incet privirea,
dar tu pe cine cauti innourat si crunt?
-Eu... am soptit in sila, eu... cautam iubirea...
-Iubirea? ... fu raspunsul strainului. Eu sunt...
 

Iubirea nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori!

Iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. A  iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin).

Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti!Când ştii cine eşti, la nivelul cel mai profund din tine însuţi, poţi iubi fără condiţii. Când eşti în contact cu Sinele nu mai ai nevoie de nimic de la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la ceva de la el. Altfel e ca şi cum i-ai cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în amiaza mare. E ridicol. Să-ţi simţi Sinele este o fericire atât de mare încât primul lucru care-ţi vine să-l faci este să o împărţi cu cineva, să o dăruieşti cuiva.

A afla cine eşti şi a-ţi manifesta Sinele este esenţa căutării spirituale. Cei care depind de o altă fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau fac primele mişcări de încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afara ta nu te poate face cu adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie, poţi să te simţi bine perioade mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă agreabilă. Dar fericit în sensul cel mai înalt eşti doar în contact cu Sinele.

Cum ai putea să te mai agăţi de cineva când trăieşti această fericire? Poţi să te bucuri împreună cu cineva, să împărtăşeşti această fericire cu ea. Dar ea, dacă pleacă, nu pleacă şi cu fericirea ta. Fericirea rămâne cu tine! De aceea nu te cramponezi, de aceea respecţi şi încurajezi libertatea.

Posesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe partenerul sau partenera ta? Te agăţi de ea. Te agăţi de celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău, nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eşti. Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva ţii cu dinţii. A devenit posesia ta. Nu îi mai dai drumul. Te agăţi cu disperare deoarece relaţia aceasta te face să te simţi un pic mai bine. Aceasta este iubirea, în opinia ta.

Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: “Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.” A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb. Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi.

Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva. Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă poţi, o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier.

Tu nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască. Asta este ceea ce eu numesc o relaţie minunată. Este o relaţie între un împărat şi o împărăteasă. Aristocraţia autentică la nivelul ei cel mai înalt. Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit.

Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu reprezintă nici un fel de problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta şi asta-i tot. Vei continua să curgi.

Există oameni a căror iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai curgă. Ei au încercat sau încearcă să blocheze iubirea. Dar iubirea care nu se exprimă naştemonştri interiori! Energia care nu-şi urmează cursul natural se transformă în contrariul ei. Chinezii ştiu asta de foarte mult timp. Excesul de Yin începe să devină Yang excesul de Yang începe să devină Yin. O apă a cărei curgere este blocată ştii ce devine? O mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să conţii o mlaştină în interiorul tău.

Iubirii adevărate îi pasă de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu. Reţine acest criteriu: dacă iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost o iubire în mare parte imaginată; în spatele ei nu s-a aflat Sinele, ci Eul. Eul are această particularitate: orice ar face, generează, într-un final, suferinţă.

Revenind mai spre început, aceasta înseamnă că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti Eul. Nu eşti! Câtă vreme te vei identifica cu Eul, îţi va fi imposibil să iubeşti cu adevărat. Nu vei putea fi un om fericit. Eul este limitat şi luptă cu toate mijloacele pentru supravieţuire. Esenţa lui este frica. O modalitate de a face faţă acestei frici este încercarea de a acapara. Se agaţă de o persoană şi încearcă să pună stăpânire pe ea. Dar celălalt, în adâncul lui, îşi doreşte să fie liber. Aşa începe lupta! Lupta nu este întotdeauna pe faţă şi consecinţele ei (răni, vătămări grave) nu sunt întotdeauna vizibile. Eul creează suferinţă. Iubirea creează libertate şi bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te rog, nu acuza iubirea de asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este responsabilitatea ta. Poate ai avut anumite aşteptări. Anumite pretenţii. Cereri pe care nu le-ai exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai conştient. Toate acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea. Îţi aminteşti? Iubirea este dăruire, împărtăşire.

În iubire nu există victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum şi plângi, acesta nu e semnul că ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta. Dacă vei continua să visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată iubirea reală!

Adrian Nuţă, Inchisorile invizibile

Articol preluat de pe site-ul http://drumuricatretine.wordpress.com/2012/06/21/iubirea-nu-limiteaza-nu-pune-bariere-nu-creeaza-inchisori/

Fatima , Judecatorul si Cortul

Fatima a muncit mult alaturi de tatal ei , torcand fire de diferite culori exotice . Intr-o zi , tatal ei ii spune ca ar trebui sa plece intr-o calatorie pentru a-si putea vinde produsele . Poate ca , in cursul calatoriei” iti vom gasi si un tanar frumos si bun cu care sa te casatoresti “ . Plini de speranta , pleaca la drum dar pe mare s-a dezlantuit o furtuna teribila , vasul a fost zdobit de stanci , toti s-au inecat, numai Fatima a fost purtata de valuri pe tarm, undeva in apropierea Alexandriei. Acolo, a fost adoptata de o familie de tesatori care au invatat-o acest mestesug . In cativa ani , avea o viata fericita . Dar intr-o zi , cand se afla pe malul marii , o gasca de negustori de sclavi au rapit-o si au dus-o la Istanbul. A pierdut pentru a doua oara , totul. Unui om cumsecade , care facea catarge , i-a fost mila de ea si a cumparat-o . In familia acestui om ,  ea a muncit foarte mult , a invata sa faca catarge , iar in scurt timp a fost eliberata , i-a fost data libertatea . Inca o data , o noua viata incepea pentru ea . Intr-o zi ,  constructorul de catarge i-a spus :” Fatima , te voi face agentul meu si du aceste catarge la Java , unde sa le vinzi la un pret bun”. Fatima a plecat dar pe mare  vasul  a fost lovit de un taifun pe coasta Chinei. Si-a blestemat iarasi soarta fiindca nimic nu mergea oricat ar fi incercat ,intrebandu-se “ de ce sunt asa ghinionista ?”

Ceea ce Fatima nu stia era ca in China circula o legenda care spunea ca intr-o zi o femeie extraordinara va aparea pe tarmul marii si va fi in stare sa construiasca ceva minunat, un Cort . Asa ca, din cand in cand imparatul Chinei trimitea cate o iscoada pe tarm , ca sa o caute pe acea femeie extraordinara . Chiar in momemtul  cand Fatima a fost adusa de mare pe tarm , una dintre iscoade s-a intamplat sa fie acolo si i-a spus ca trebuie sa mearga la imparatul Chinei care o asteapta . Cand au ajuns la palat ,imparatul i-a zis :” Poti sa construiesti un  lucru minunat despre care am auzit ca se cheama cort?” Fatima i-a raspuns ca da , de-a lungul calatoriei  ei vazuse destule corturi . Atunci , imparatul i-a spus sa se apuce de treaba , sa-l faca . Fatima i-a spus ca pentru inceput are nevoie de o panza tare , imparatul i-a raspuns ca nu are . In momentul acela , Fatima si-a adus aminte de familia de tesatori din Alexandria care au invatat-o acest mestesug  si a tesut panza de care avea nevoie . Dupa asta , i-a spus imparatului ca are nevoie de franghii iar acesta i-a raspuns ca nu are asa ceva . Atunci, Fatima si-a adus aminte de tatal ei care a invatat-o sa toarca , si a tors niste franghii colorate si puternice . Apoi i-a cerut imparatului niste  tarusi lungi pentru cort iar acesta i-a raspuns iarasi ca nu are asa ceva . Asa ca Fatima noastra si-a amintit de timpul in care construia catarge si a facut niste tarusi lungi . Pentru ca a vazut atatea corturi in calatoriile ei , Fatima a reusit sa construiasca cel mai frumos cort . Imparatul a fost extrem de impresionat de munca ei si a intrebat-o ce recompensa vrea pentru ceea ce a construit . A primit in dar un print frumos cu care s-a casatorit , au trait fericiti inconjurati de copiii lor pana la sfarsitul vietii .

S-a impacat cu viata , dandu-si seama ca fiecare episod aparent  catastrofal din viata ei o invatase o anumita indemanare esentiala pentru obtinerea fericirii ei finale . 



Preluat de pe site-ul http://adriana-astro.com/calatoria-lui-jupiter-%E2%80%93o-reciclare-de-12-ani/

Sfaturi pentru o viata mai buna

http://www.marcandangel.com/2011/12/11/30-things-to-stop-doing-to-yourself/

Motto: "Cand te opresti sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi"
Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu. 

Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii - sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.

Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine.Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.

Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.

Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti intr-o lumea care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.

Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul. 

Nu iti mai fie frica sa gresesti. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut.

Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.

Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia... Completati voi lista mai departe.

Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata inainte de a o impartasi cu altcineva.

Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insufiecient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?

Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.

Nu mai respinge relatii noi doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.

Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.
Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: "Ce am eu si toata lumea isi doreste?".

Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi.

Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna "Ceea ce mi-ai facut este in regula", ci iertarea inseamna " Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna". Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.

Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.

Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.

Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.

Nu mai alege calea usoara. Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar.

Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti - plangi, daca simti nevoia - este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.

Nu ii mai invinui pe altii pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.

Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: "Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?" Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate. 
Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora.

  Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?