miercuri, 27 ianuarie 2010

Nu mai astepta sa se schimbe lumea



În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.
Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos şi dificil.
Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.
Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.
Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.
Morala:
Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.

Preluare de pe  site-ul http://www.ozibuna.net/cartea-cu-povesti/28-nu-mai-astepta-sa-se-schimbe-lumea.html

vineri, 22 ianuarie 2010

Pot sa imprumut 25$?




preluare de pe site-ul http://www.ozibuna.net/cartea-cu-povesti

Un om a venit de la muncă târziu, obosit şi nervos, găsindu-şi băiatul de 5 ani aşteptând la uşă .
- Tati, pot să te întreb ceva?
- Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
- Tati, câţi bani câştigi pe oră?
- Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
- Doar vreau să ştiu…Te rog spune-mi, cât câştigi pe oră?
- Dacă trebuie să ştii, câştig 50$ pe oră.
- Ah, a răspuns micuţul, cu capul plecat.
- Tati, imi imprumuti te rog 25$?
Tatăl s-a înfuriat,
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca să îmi ceri nişte bani să îţi cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Gândeşte-te de ce eşti aşa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru aşa copilării.
Micuţul a mers în linişte în camera şi a închis uşa .
Omul s-a enervat şi mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut să pună aşa întrebări doar pentru a cere nişte bani.
După o oră, omul s-a calmat şi a început să gândească:
“Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ şi chiar nu mi-a cerut bani des.” Omul a mers la uşa băiatului şi a deschis-o:
- Dormi? a întrebat…
- Nu tati, sunt treaz, a răspuns baiatul.
- M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25$.
Micuţul a sărit, zâmbind. Mulţumesc tati, a zbierat. După aceea a scos un pumn de bani.
Omul a văzut că băiatul avea deja bani şi s-a enervat din nou.
Micuţul şi-a numărat încet banii şi s-a uitat către tatăl său.
- De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai? a spus tatăl.
- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, am 50$. Pot să cumpăr o oră cu tine???? Te rog sa vii mai repede acasă mâine . Vreau sa mănânc cu tine.
Tatăl a fost distrus. Şi-a luat băiatul în braţe şi l-a implorat să îl ierte. Este doar o reamintire pentru toţi ce lucrează din greu în viaţă. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiaţi de inimile noastre. Să ne amintim să împărţim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care îl iubim.
Dacă mâine murim, compania pentru care lucram ne va înlocui foarte uşor, în câteva ore. Dar familia şi prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieţilor lor.

luni, 18 ianuarie 2010

UN MAESTRU AL IUBIRII

„Cel mai important moment
Este întotdeauna prezentul,
Cel mai important om
Este întotdeauna cel care se afla în faţa ta
Si cea mai importantă lucrare
Este întotdeauna iubirea.”


De Herbert Hahn
(în traducerea Gabrielei Cimpeanu)

Prin ţările dinspre Soare-Apune călătorea odată un om despre care se vorbea foarte mult.
Se povesteau multe despre minunile pe care el le înfăptuia şi era numit Maestrul iubirii. Un lucru era şi rămânea ciudat: nimeni nu ştia unde tocmai se află.
El apărea în mod misterios şi la fel de misterios dispărea. De obicei un elev zelos îl însoţea.
Un nobil căruia dezvoltarea şi creşterea valorilor sale îi erau mai importante decât rangul, dori să-l cunoască pe Maestrul iubirii. Pentru învăţătură cheltuise deja mult timp şi bani. Nici pentru a-l găsi pe maestru nu pregetase să depună orice efort. El căută fără odihnă, dintr-o ţară în alta, timp de aproape trei ani.
Într-o seară sosi într-un sat în care auzise că Maestrul iubirii ar fi zăbovit numai cu câteva ore mai înainte. Ultima oară el a binecuvântat pentru rodnicie ogorul unei văduve sărace şi apoi s-a îndreptat spre capela din pădurea ce se afla în apropiere. Cu toate că deja se lăsa seara nobilul îşi luă rămas bun, sări în şa şi o porni la galop spre pădure.
În curând întâlni doi călători: un bătrân respectabil cu o privire clară şi pătrunzătoare, un tânăr cu trăsături şterse, îmbrăcăminte ponosită, dar cu o ţinută foarte dreaptă.
Nobilul sări de pe cal, se înclină adânc şi vorbi: „Am cinstea de a-l saluta pe Maestrul iubirii? Îmi este permis să-l însoţesc?”

Bătrânul nu răspunse nimic. Îi făcu în tăcere un semn prietenos cu mâna, pe când tânărul nu schiţă nici un gest.
Nobilul se bucură de acest gest modest. Cu plăcere l-ar fi urmat pe acest bătrân. El îl preţuia de mult timp, acum îl găsea şi mai demn de a fi iubit.
Îşi luă calul de căpăstru şi porni alături de ceilalţi doi călători la drum în noaptea ce se cobora. Lui îi era ruşine să aibă un cal, pe când însoţitorii săi călătoreau aşa de săraci prin lume.
Iată însă că în drum întâlniră un cerşetor. Bătrânul întinse mâna şi-i dădu un taler. Tânărul rămase tăcut locului.
Nobilul avu un gând frumos. Se îndreptă către cerşetor şi-i oferi calul său în dar. Acesta luă plin de mulţumire darul nobilului.
Pe când cerşetorul se îndepărta cu calul, bătrânul murmură un cuvânt de laudă.
„Aceasta a fost prima mea lecţie de la Maestrul iubirii”, gândi mulţumit nobilul, „şi nu se vor lăsa aşteptate nici următoarele.”
Un singur lucru îl uimi: tânărul nu ridicase decât din umeri.
În curând sosiră la capela din pădure. În apropiere se afla casa pădurarului. Pădurarul murise, dar văduva şi fata sa mai locuiau în casă. Ele îi găzduiră pe călători peste noapte. Pentru aceasta ei îi tăiară şi cărară lemne în dimineaţa următoare. Tânărul mai săpă şi nişte răzoare în grădină.
Apoi ei o porniră din nou la drum.
Copila pădurarului adusese la despărţire viorele, câte un bucheţel pentru fiecare dintre ei. Apoi îi petrecu făcându-le semn cu mâna.
De la primul pas tânărul aruncă buchetul său. Şi nu aruncă nici o privire înapoi, atâta timp cât fata le făcu din mână.
Bătrânul îl privi uimit pe tânăr dar nu spuse nimic.
“Bădăranul”, gândi nobilul. “Şi asta în prezenţa maestrului!?”

La amiază sosiră la o mănăstire de maici. Stareţa era vestită în lung şi-n lat pentru blândeţea ei. Nimeni nu-şi putea aminti să fi auzit un cuvânt rău din gura ei.
Buna stareţă îi ospătă pe călători cu cele mai alese bucate. La rugămintea nobilului ea îi conduse şi prin chiliile atât de simple, dar pline de atmosferă.
„Aici este chilia în care mă rog eu”, rosti ea încet. Şi ea arătă spre o cameră mică şi luminoasă. Lumina soarelui se răsfrângea printr-o fereastră a cărei sticlă era de un auriu fin. Din ramele ei surâdea binevoitor un minunat chip al sfintei Cecilia.Cu paşi sfioşi intrară cu toţii.
Tânărul intră împiedicându-se. Când dori să arate cu toiagul către fereastră, alunecă şi căzu peste ea. Zăngădind cioburile căzură pe podea, ceilalţi ţipară.
„O, e sticlă! strigă el, mulţumit în acelaşi timp.
Bătrâna stareţă se cutremură. Lacrimi i se iviră în ochi, chipul i se înroşi.
„Mojicul să aibă mai multă grijă! Doamne, iartă-i păcatul!”
Şi suspinând se îndreptă către bătrân: „Acesta era chipul la care m-am rugat în fiecare zi, timp de patruzeci de ani.”
Bătrânul era mişcat. Dar el nu ridică decât din umeri.
Nobilului îi ardea toiagul în mână. Dar el nu-l privea decât pe bătrânul cu ochi senini şi pătrunzători. Când acesta sărută cu pioşenie mâna stareţei, el gândi: „Ce maestru, cu adevărat al iubirii el este! Da, pe lângă el voi deveni cu adevărat mare!”
Dar când îşi reluară călătoria, el îl luă pe bătrân deoparte şi-i şopti: “Ar trebui să fiţi mai puţin îngăduitor cu însoţitorul vostru!”
Bătrânul dădu numai din cap.
Spre seară ei sosiră într-un oraş. Acolo merseră la un medic, care tocmai terminase o lucrare valoroasă.
Obişnuit cu vizitele oaspeţilor străini, el le ură călătorilor din toată inima bun venit.
„Puteţi înnopta în camera mea de studiu, dacă praful prea gros nu vă deranjează.”
Bătrânul zâmbi.”Noi venim de pe drumuri de ţară.”
În curând el era adâncit cu doctorul în discuţie, iar ceilalţi îi ascultau.
Ei îl auziră pe bătrân vorbind de acţiunea plantelor ce înfloresc primăvara, despre cele care înfloresc toamna, despre ierburi simple care numai în anumite faze ale lunii devin tămăduitoare, despre mii de alte secrete ale relaţiei intime dintre om şi plantă.
Doctorul îl asculta cucernic si îşi lua notiţe. Legase deja din câteva foi o carte; acum o desfăcu şi făcu ici şi acolo completări, în timp ce bătrânul povestea cu plăcere.
„Un maestru al iubirii şi al înţelepciunii” se miră nobilul nostru.
Deoarece era numai începutul primăverii şi serile erau încă reci, fu aprins şi un foc în şemineu. Pentru a simţi mireasma proaspătă a florilor, o fereastră rămase deschisă. Bătrânul povestea şi doctorul scria; ceilalţi ascultau. Nimeni nu părea să observe cum pe cerul înserării se adunau nori.
Dintr-odată o pală de vânt se năpusti în încăpere şi cuprinse câteva foi… şi deja erau vânturate afară prin grădină. Doctorul, bătrânul, nobilul, toţi trei se repeziră după ele în grădină. Ploaia se apropia. Vai şi amar dacă preţioasele hârtii ar fi fost udate sau rupte. Urmară rafale din ce în ce mai puternice. Toţi încercau să prindă câte ceva. Nimeni nu observase că tânărul rămăsese în cameră.
În sfârşit reuşiră să adune toate foile.
„Ar fi putut să se termine rău”, spuse doctorul abia răsuflând.
Fericiţi cei trei reintrară în cameră. Dar paşii li se poticniră când îi întâmpină un fum greu. O ultimă rafală de vânt prinsese ultimul teanc de hârtii şi îl aruncase în şemineu. Câteva resturi arse şi chircite zburau prin cameră. Un teanc gros ardea deasupra lemnului.
Tânărul stătea în faţa şemineului cu mantia desfăşurată, ca nu cumva vreo foaie să scape în cameră.
Doctorul se prăbuşi leşinat.
Bătrânul era cutremurat. El închise fereastra şi-i puse celui leşinat un prosop umed pe frunte.
Tânărul se apropie de doctorul leşinat şi-şi aşeză pentru o clipă mâna pe fruntea lui.
Acesta îşi reveni. „Îţi mulţumesc!”
„Nu lui, nu lui”, se revoltă nobilul „El tocmai a…”
El nu-şi termină vorba. Bătrânul îl apucă de braţ şi-l trase afară. Curând erau din nou în pădure. Când se găsiră sub primii copaci nobilul se opri.
„Maestre al iubirii, asta e prea mult. Acela stă şi se uită cum munca unei vieţi piere în flăcări, este distrusă şi plin de neruşinare mai primeşte şi mulţumirile.
Goneşte pe cel care nu este demn să-ţi fie elev. Sau eu va trebui să te părăsesc chiar astăzi.”
Bătrânul tresări. Apoi el murmură:”Doamne opreşte-te. Nu el este elevul. Eu… sunt numai un elev. El…Maestrul iubirii.”
Nobilul crezu că visează.
„Acela…Maestrul iubirii?”
Simţi că-l cuprinde ameţeala.
„Doamne dacă asta e iubire, iar tu elevul acestei iubiri, atunci eu sunt nebun sau întreaga lume. Văd că am fost înşelat: eu am să plec chiar acum.”
Şi se întoarse să plece.
Tânărul îi ieşi în cale. „Aşteaptă şi înţelesul”.
Chipul îi era schimbat. Ochii îi străluceau ca lumina soarelui. Întreaga sa fiinţă emana bunăvoinţă.
Nobilul amuţi. Bătrânul văzând această schimbare, îi şopti:”Vei crede în sfârşit că nu sunt prea bătrân să-i fiu elev acestui maestru al iubirii?”
Pentru că ceilalţi doi se aşezaseră nobilul îşi căută şi el un loc.
Tânărul vorbi.
„Eşti uimit de cele ce ai văzut astăzi? Şi totuşi eu nevolnicul nu am slujit decât în numele iubirii.
Dacă am aruncat buchetul de viorele, am avut un motiv bun.
Fata care jurase credinţă altuia, prinsese drag de chipul meu. Dacă aş fi privit numai o dată înapoi, atunci într-o singură clipire şi-ar fi pierdut cinstea, pentru totdeauna. Aşa am fost dur în slujba iubirii.
Stareţa mănăstirii era plină de dulceagă pioşenie şi mândrie ascunsă. Oamenii o considerau incapabilă de a face rău. Ei spuneau că devenise asemenea unui înger, ca sfânta Cecilia în faţa cărei îngenunchea în fiecare zi. Dar eu am dezvelit grimasa diavolească din sufletul ei. Aşa am adus un vânt proaspăt şi am devenit stângaci din iubire.
Pe doctor îl pândea primejdia să adoarmă peste cărţile lui. A scrie cărţi nu e nimic nou pentru el. Asta ar fi reuşit şi de când era în leagăn. Această viaţă cere ceva nou de la el. L-a investit să fie vindecător. De aceea am lăsat cartea să ardă, în loc să o salvez.
Esenţa înţelepciunii care s-a ars, am cuprins-o în cuvinte pentru noua sa viaţă şi i le-am aşezat pe creştet.
În capul său vor prinde rădăcini şi îi vor înflori în inimă.
El va tămădui chiar mâine un bolnav, pe care renunţase să-l mai viziteze. Şi în ceasul morţii sale, va binecuvânta seara de primăvară în care i-a ars cartea.
Aşa am fost nebun – tot din iubire.
Acesta este sensul. Nu sunt decât un umil slujitor al iubirii.”
Bătrânul îţi aplecă mişcat capul:
„Maestrul meu, maestrul meu!”
Nobilul se ridică. Pentru el începea o nouă viaţă.
„Îţi mulţumesc. Jumătate din viaţă m-am pregătit, trei ani te-am căutat, o zi te-am văzut. Acum plec; am destul de făcut pentru tot restul vieţii.”
Tânărul îi luă mâna şi o ţinu îndelung.
„Mergi şi înfăptuieşte. Dar gândeşte-te în timp ce vei călări spre casă, la ceea ce ai de făcut.”
Încă o dată pe nobil îl cuprinse mirarea.
„Eu – călare spre casă? Nu mi-am dăruit eu aseară calul la începutul lecţiilor despre iubire?”
„Iubire? Prietene, văd că va trebui să cauţi sensul acestui cuvânt, mult mai mult timp decât am crezut. Cerşetorul căruia tu i-ai dat calul era un mare tâlhar. Calul tău i-a folosit numai bine ca să fugă de pedeapsa cu moartea. Dar acum atârnă deja în ştreang. A fost prins în timp ce comanda la un han ţuică pentru un taler strălucitor. Era hanul la care ai aflat unde mă găseşti. Întoarce-te acolo şi vei găsi calul legat de iesle.
Mergi în pace prietene: întrezăresc drumuri prielnice de primăvară pentru cal şi călăreţ.”
Nobilul plecă. O bucată de drum îl însoţi bătrânul, care era un începător în învăţătură.
Totul devenise liniştit. Când atinseră marginea pădurii strălucirea lunii şi a stelelor le lumina drumul. Mireasma florilor ce răsăreau se ridica din pieptul pământului.
„Călătoreşte în primăvară”, salută bătrânul.
Nobilul porni la drum.
Fiecare pas era un cuvânt:
Da, primăvară, acum te cunosc,
Te cunosc abia de azi,
Pe tine care aduci furtuna
Şi flori în furtună

duminică, 10 ianuarie 2010

Doamne, dacă-mi eşti prieten,


de Spiridor Popescu (parafrazare dupa JE :-P )



Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursitul,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubitul.


Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

marți, 5 ianuarie 2010

Cadou in noaptea de An Nou

Cand ceasul a batut de miezul noptii si Noul An a inceput, un inger ti-a facut un cadou foarte special, un cadou care se afla acum in fata ta. Este intr-o cutie mare, invelita in culoarea lunii, ale carei raze lumineaza un lac stralucitor si este legata cu o funda tesuta chiar din acele raze.
 
Desfa funda. Deschide cutia. Da la o parte hartia si vezi inauntru cea mai minunata mantie, tesuta cu iubire, iubirea pura a ingerilor si impletita cu fire de fericire si vise – fericirea si visele tale, tesute doar pentru tine.
 
Unele fire sunt create din emotiile pe care crezi ca le vei trai, atunci cand visele ti se vor implini. Unele fire sunt emotiile pe care le-ai trait deja, in cele mai frumoase momente ale vietii tale. Fiecare bucurie, raset, sarut si imbratisare este aici, fiecare moment de tandrete impartasit cu altii, in trecut si de acum incolo. Fiecare moment de mandrie sincera fata de tine insuti sau fata de cineva iubit, pentru realizarea unui lucru extraordinar. Fiecare moment de pace in care te contopesti si te extinzi in unitate, recunoscand ca esti copilul unui univers binevoitor, pur si inocent, binecuvantat cu iubire si calauzire. Totul se afla aici, in aceasta mantie creata doar pentru tine.
 
Si cel mai minunat lucru dintre toate este ca poti purta aceasta mantie, chiar acum. O poti imbraca si te poti invalui in bucurie, iubire si pace, chiar in acest moment, indiferent cum sunt lucrurile in viata ta. Nu e nevoie sa astepti sa se petreaca ceva, ca sa simti toate acestea, le poti simti chiar acum. Te poti infasura in ea, lasand iubirea sa-ti deschida inima si sa-ti aduca zambetul pe chip. Chiar acum.
 
Imbraca-te cu mantia ingerilor, in fiecare dimineata. Leag-o strans in jurul tau si inspira bucuria vietii. Simte cum grijile se dizolva, pur si simplu, fiind inlocuite cu iubire – o iubire profunda, care curge pentru tine, asa cum esti, in acest moment. Asculta cantul ingerilor si recunoaste iubirea si grija lor, relaxeaza-te in imbratisarea lor, ai incredere ca vor veghea asupra ta, intreaga zi.
 
Fa asta in fiecare zi. Permite-ti sa primesti chiar in acest moment, fericirea la care visezi. Fa asta si cel mai minunat miracol dintre toate va lua nastere in jurul tau, atat de lin, incat s-ar putea sa nu realizezi, decat dupa ce o mare parte din an a trecut. Fa asta, fii asta, fii bucurie, pace si iubire, straluceste odata cu aceasta mantie in fiecare zi si, treptat, circumstantele vietii tale vor incepe sa se schimbe si sa se alinieze cu energia pe care o radiezi.
 
A, iata, aici este un bilet de la ingerul tau: „Cel mai usor mod de a-ti implini visele este sa-ti oferi darul fericirii, chiar acum.”
 
Nu-i asa ca e minunat?
Cu iubire si pace, Carrie www.carriehart. com

Un mesaj de la Neale Donald Walsch

in aceasta zi din viata ta, cred ca Dumnezeu vrea ca tu sa stii ...

... ca acum cand  iti incepi prima saptamana plina de munca din Noul An, defapt nu trebuie sa faci nici un fel de "munca".

*Scopul activitatilor tale de-a lungul zilei* nu *este acela* de a-ti asigura traiul, ci *de a-ti umple viata;* nu de "a munci" ci *de a crea bucurie*. Daca faci ceea ce faci doar pentru a-ti plati facturile , vei fi pierdut motivul principal pentru Toata Viata.

Scopul vietii este sa cunosti si sa exprimi Ceea ce Esti. Daca faci altfel in zilele si perioadele vietii tale, nu vei fi folosit acele zile si
perioade intr-un mod profitabil sufletului tau. Noi urmarim profitul sufletului, si nu profitul trupului.

Aceasta prima saptamana este un moment perfect pentru a contempla acest adevar, nu crezi?

Cu dragoste, prietenul tau,
Neale Donald Walsch

luni, 4 ianuarie 2010

Iti vorbeste Dumnezeu


            Te-am urmarit cand te-ai trezit in aceasta dimineata si speram ca vei sta de vorba cu mine; macar cateva cuvinte, ca sa-mi ceri parerea, sau sa-mi multumesti pentru binele care ti s-a intamplat ieri. Dar mi-am dat seama cat te preocupa sa alegi cu ce te vei imbraca.
                   Cand te pregateai in graba, stiam ca ti-ar ramane cateva minute sa ma saluti, dat erai prea ocupata. Odata, a trebuit sa astepti un timp, ai stat 15 minute fara sa faci nimic. Apoi am vazut cum ai sarit in sus. Am crezut ca vrei sa vorbesti cu mine, dar tu, in loc de asta, te-ai repezit la telefon si ti-ai chemat o prietena ca sa discuti cele mai noi barfe. Te-am privit cu rabdare toata ziua. Cred totusi, ca erai prea ocupata ca sa mai ai un pic de timp si pentru mine.
                   Am observat ca, inainte de pranz, te-ai uitat in jur. Poate te-ai simtit jenata ca sa-mi vorbesti, de aceea nu ti-ai aplecat capul. Cand ai privit cu trei sau patru mese mai incolo, ai vazut cum cativa din prietenii tai mi s-au adresat scurt inainte de a incepe sa manance. Tu nu ai facut-o. E-n regula. Dar mai este inca timp si sper ca, totusi,vei sta de vorba cu mine.
                   Asa se parea ca ai multe treburi. Dupa ce le-ai rezolvat pe unele din ele, ai deschis televizorul. Nu stiu daca iti place sau nu televizorul, insa, indiferent de ceea ce se difuzeaza, doar sezi si privesti in nestire, emisiunile.
                   Am asteptat din nou, cu rabdare, cat timp ai cinat, in timp ce te uitai la televizor, dar nici acum nu mi-ai vorbit. La culcare pareai prea obosita. Le-ai urat noapte buna celor din familie, apoi te-ai prabusit in pat si ai adormit in cateva clipe. Acest lucru este de inteles, deoarece nici nu realizezi ca eu sunt intotdeauna acolo, langa tine. Sunt mai rabdator decat ai crede; si vreau sa te invat cum sa ai si tu rabdare cu altii. Te iubesc foarte mult si in fiecare zi astept un salut cu capul, o rugaciune sau un pic de recunostinta in inima ta. E foarte greu sa vorbesti de unul singur. Desigur, tu te trezesti din nou, iar eu te voi astepta din nou cu dragostea mea. Sper ca astazi ai de gand sa-mi acorzi un pic de timp.
                  Sa ai o zi frumoasa! Prietenul tau, DUMNEZEU.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Iubirea

 fragment din Cartea despre Ego, Osho




Iubirea este prima experienta a fiintei in care ea se pune in rezonanta cu ceva in afara egoului ei. Ea reprezinta prima lectie prin care omul afla ca poate intra in armonie cu cineva care nu face parte din egoul lui, cu o femeie sau cu un barbat, cu un copil sau o mama. Daca inveti aceasta lectie, de ce nu ai intra in armonie cu intreaga umanitate? Daca armonia cu o singura persoana iti ofera atata bucurie, ce sentimente iti va oferi punerea la unison cu intreaga umanitate? Mai departe, daca poti intra in armonie cu intreaga umanitate, de ce nu ai face-o si cu lumea plantelor si animalelor? fiecare pas conduce la urmatorul.
Iubirea este o scara. Ea incepe cu o persoana si se termina cu totalitatea. Iubirea este inceputul, Dumnezeu este sfarsitul. Sa te temi de iubire inseamna sa ramai blocat in mica ta celula intunecata.
Omul modern traieste intr-o asemenea celula; el este un narcisist. Narcisismul este mare obsesie a mintii moderne.
El da nastere la o sumedenie de probleme, toate lipsite de semnificatie. Exista si probleme creatoare, care conduc pe nivelele superioare de constiinta. Altele nu conduc insa nicaieri. Cel mult te scufunda si mai jos.
Iubirea creeaza probleme. Ele pot fi evitate prin evitarea iubirii, dar retineti: acestea sunt probleme esentiale! Ele trebuie experimentate, cunoscute si transcense. Si nu poti transcende o experienta prin care nu ai trecut. Iubirea este singurul lucru pe care merita sa-l faceti. Toate celelalte sunt secundare. Daca va ajuta sa iubiti, merita sa le incercati. De aceea, oricat de mare ar fi durerea, nu ezitati sa iubiti.
Foarte multi oameni iau decizia sa nu se incurce cu iubirea, dar raman blocati in ei insisi. Viata lor nu mai seamana cu un pelerinaj, cu curgerea raului catre ocean; ea ramane un lac murdar, cu apa stagnanta, din care nu va mai ramane in curand decat namolul. Pentru a-si pastra puritatea, fiinta trebuie sa curga. Raul isi pastreaza puritatea pentru ca nu inceteaza sa curga.
...
Iubirea este cel mai mare koan zen posibil. Este dureroasa, dar nu trebuie evitata. Cine o evita, evita practic cea mai mare posibilitate de a creste. Acceptati iubirea, suferiti din cauza ei, caci din aceasta suferinta se naste extazul. Orice forma de extaz se naste din agonie. Da, egoul vostru va trebui sa moara, dar cine moare in forma sa egotica se naste in forma sa divina, ca un Buddha. Iubirea va va darui primele impresii autentice legate de tao, de zen sau de sufism, prima dovada ca Dumnezeu exista, ca viata nu este lipsita de semnificatie.
Oamenii care afirma ca viata nu are nici un rost sunt cei care nu cunosc iubirea. Ei nu vor sa spuna altceva decat ca nu au cunoscut niciodata acest sentiment.
Acceptati suferinta provocata de iubire. Cine nu trece prin noaptea intunecata nu poate cunoaste sublimul rasarit de soare. Soarele nu poate rasari decat din pantecul intunecat al noptii.

01 ianuarie | O zi buna! Bucura-te de viata

01 ianuarie | O zi buna! Bucura-te de viata