Rugaciune pentru iubire

Rugăciune pentru iubire


Acesta este cel mai mare secret al succesului dintre acele ce se pot spune în cuvinte. Un braţ viguros poate sparge un scut şi chiar să ia viaţa cuiva, însă doar nevăzuta putere a iubirii poate deschide inimile oamenilor; şi până nu voi stăpâni această artă, nu voi fi mai mult decât un iubitor de mărunţisuri. Voi face din iubire cea mai puternică armă şi nici unul dintre cei pe care îi voi provoca nu se va putea apăra de forţa ei.
Argumentele i-ar putea contrazice; vorbele mele i-ar putea face bănuitori, chipul meu i-ar putea face să mă suspecteze, totuşi iubirea mea va topi toate inimile ca un soare ale cărui raze desgheaţă pământul îngheţat.
Şi cum voi face astea? De acum înainte, voi privi toate lucrurile cu iubire şi mă voi naşte din nou. Voi iubi soarele, pentru că îmi încălzeşte corpul; voi iubi ploaia pentru că îmi purifică spiritul; voi iubi lumina pentru că îmi arată calea; voi iubi şi întunericul, pentru că îmi arată stelele. Voi spune bun-venit fericirii, pentru că mă face mărinimos; şi voi îndura tristeţea, pentru că îmi deschide sufletul. Voi aprecia recompensele, dacă ele mi se cuvin; voi spune bun-venit şi piedicilor, pentru că ele sunt cele ce mă întăresc.
Îmi voi iubi duşmanii, şi ei îmi vor deveni prieteni; îmi voi încuraja prietenii, şi ei îmi vor deveni fraţi; voi căuta întotdeauna motive să binecuvântez; niciodată nu îmi voi găsi scuze să bârfesc. Când voi fi tentat să critic, mă voi înfrâna; când voi merge la rugăciune, îmi voi înălţa vocea din toate puterile.
Oare ceea ce spun păsările, vântul, marea şi întreaga natură nu este o rugăciune către Creator? Nu pot vorbi Creatorului în acelaşi mod?De acum înainte îmi voi aminti acest secre, iar el îmi va transforma viaţa.
Şi cum voi face? Voi iubi toţi oamenii, pentru că fiecare are calităţi care merită admirate, chiar dacă uneori ele sunt ascunse. Cu iubire voi sfărâma zidul de suspiciune şi ura pe care l-au construit în jurul inimii lor şi în loc voi construi poduri, astfel ca iubirea mea să intre în sufletul lor.
Voi iubi pe cei cu voinţa puternică, pentru că ei mă pot inspira. Îi voi iubi pe cei care eşuează, pentru că ei mă pot învăţa. Voi iubi regii, pentru măreţia lor, îi voi iubi pe cei umili, pentru că sunt divini. Îi voi iubi pe cei bogaţi, pentru singurătatea lor; îi voi iubi şi pe cei săraci, pentru simplitatea lor. Îi voi iubi pe cei tineri pentru încrederea pe care o au; îi voi iubi pe cei bătrâni, pentru înţelepciunea pe care o dăruiesc. Îi voi iubi pe cei frumosi, pentru armonia lor. Îi voi iubi pe cei urâţi, pentru sufletul lor însetat de pace.
Dar cum voi întâmpina reacţiile celorlalţi? Cu iubire. Tot aşa cum iubirea este arma care deschide sufletele oamenilor, ea este şi scutul care respinge săgeţile urii şi suliţele furiei. Răutatea şi descurajarea se vor izbi de noul meu scut şi vor deveni mai blânde decât ploaia de primăvară. Scutul mă va proteja de mijlocul lumii şi mă va sprijini când voi fi singur.
Şi cum voi întâmpina pe cei care mă vor înfrunta? Într-un singur fel: în linişte, rostind în sinea mea „Te iubesc”. Astfel spuse, în linişte, aceste cuvinte vor străluci în ochii mei, sprâncenele se vor descreţi, zâmbetul îmi va reveni pe buze şi vocea mea va deveni mai profundă; iar inima lor se va deschide. Şi cine va fi acela care nu va primi ceea ce ofer eu când inima lui îmi va simţi dragostea?
Şi mă voi iubi pe mine însumi - Sinele meu.Atunci voi veghea orice intră în trupul, mintea şi sufletul meu.Niciodată nu voi fi prea îngăduitor cu dorinţele trupului, ci mai degrabă voi avea grijă de el prin moderaţie. Nu-i voi îngădui minţii mele să fie atrasă în slăbiciune sau în deznădejde, ci mai degrabă o voi înălţa către cunoaştere şi înţelepciune.Nu voi permite vreodată sufletului meu să se complacă în mulţumiri deşarte, ci mai degrabă îl voi hrăni cu meditaţie şi rugăciune. Nu voi permite inimii mele să devină mică şi amară, ci o voi deschide tuturor, iar ea va creşte şi va cuprinde tot Pământul.
De acum înainte voi iubi întrega creaţie. Din această clipă voi arunca din mine orice ură, pentru că nu am timp de ură, ci doar de iubire.Iubirea intensă cheamă iubire.Nu este atăt de important să fii iubit, cât să iubeşti – cu toată iubirea şi cu toată fiinţa ta.
Astăzi încep o viaţă nouă! Fiindcă fiecare zi e o nouă viaţă pentru mine. Şi îmi făgăduiesc cu sfinţenie că nimic nu va întârzia creşterea noii mele vieţi. Astăzi încep o nouă viaţă a iubirii. Voi merge cu fruntea sus printre oameni. Şi ştiu că, atunci când vreau cu adevărat ceva, întregul Univers participă la realizarea visului meu.

Ubuntu

Un antropolog le-a propus un joc, unor copii dintr-un trib african.
A pus un coș plin cu fructe lângă un copac și le-a spus că cel care va ajunge primul va câștiga toate fructele.
Când a dat startul pentru alergare, toți copiii s-au luat de mână și au alergat împreună, apoi s-au așezat să se bucure de premiu.
Când i-a întrebat de ce au alergat așa, din moment ce unul singur ar fi putut câștiga toate fructele, i-au răspuns:
- Ubuntu*… Cum ar fi putut fi unul dintre noi fericit, dacă toți ceilalți ar fi fost triști?

* Ubuntu - un cuvânt vechi african, concept-bază a culturii Xhosa, însemnând „omenie faţă de ceilalți (semenii noștri)”. 
                       Se poate traduce prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toți”….

Mai multe informatii la: http://filedelumina.ro/2012/11/15/ubuntu/#ixzz2CJX9WSel

AM CAUTAT IUBIREA .....

                               de Costache Ioanid (1912 - 1987) a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini romani, atat in Romania cat și in strainatate)

Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfanta
ca pe un cer de cantec in lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncanta.
Si-am intalnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamant edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: "Ramai, esti prea frumoasa!"
Si-am strabatut pamantul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart in tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar intr-o primavara,
am intalnit in cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie intampinand batjocuri,
lasand sa-i rupa cainii din haina cate-un fald.
Urca pe colti de stanca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sange cald.

Si totusi in privire avea un cer de taina
cum n-am vazut in lume in ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara in sarcina a strans.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cand am privit prin zdrente cutremurat de plans.

Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred in lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.

-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osanda sub care-atat Te-apleci?
am intrebat drumetul. Si El mi-a spus in soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci...

-Dar tu, vorbi strainul, urcand incet privirea,
dar tu pe cine cauti innourat si crunt?
-Eu... am soptit in sila, eu... cautam iubirea...
-Iubirea? ... fu raspunsul strainului. Eu sunt...
 

Despre realizarea Sinelui si… revelarea divinului

„Ochiul prin care il vad pe Dumnezeu este acelasi ochi prin care Dumnezeu ma vede pe mine: ochiul meu si ochiul Domnului sunt un singur ochi, o singura viziune, o singura cunoastere, o singura iubire.”
C.G.Jung (1875 – 1961)

Psihiatru si psihanalist elvetian, Carl Gustav Jung a fost preocupat de semnificatia realizarii Sinelui, afirmand ca arhetipul Sinelui se refera la „totalitatea integrata armonic a potentialitatilor psihice ale individului, un adevarat arhetip al arhetipurilor”.

Realizarea Sinelui reprezinta scopul dezvoltarii fiecarei persoane, si se refera la confruntarea cu contrariile si armonizarea lor, iar acest proces de atingere a Sinelui este numit de Jung individuatie.

Iata si o anecdota spirituala de provenienta budista, care ne poate ajuta sa intelegem treptele care duc spre experienta interioara si, de acolo, spre unitate, spre totalitate:

“Intr-o dimineata, numai ce Buddha da sa se aseze intre discipolii sai, ca iata 7 oameni dau sa se apropie de grupul lor.

- Exista Dumnezeu? intreba primul om ajuns inaintea lui Buddha.
- Exista Dumnezeu? se mira Buddha.

- Exista Dumnezeu? intreba cel de-al doilea om ajuns inaintea lui Buddha.
- Da, Dumnezeu exista, se bucura Buddha.

- Exista Dumnezeu? intreba al treilea om ajuns inaintea lui Buddha.
- Nu, Dumnezeu nu exista, se intrista Buddha.

- Exista Dumnezeu? intreba al patrulea om ajuns inaintea lui Buddha.
- Si ce daca Dumnezeu exista sau nu exista, se amuza Buddha.

- Exista Dumnezeu? intreba al cincilea om ajuns inaintea lui Buddha.
- Cand si cand, Dumnezeu exista si nu exista, se ingandura Buddha.

- Exista Dumnezeu? intreba al saselea om ajuns inaintea lui Buddha.
- Nu stiu inca daca Dumnezeu exista, contempla Buddha.

- Exista Dumnezeu? se minuna al saptelea om ajuns inaintea lui Buddha. Fara sa astepte vreun raspuns, omul pleca numaidecat.
- … (fara nici un raspuns)

- Maestre, asta e absurd, spuse unul dintre discipoli. Cum poti da 7 raspunsuri diferite la aceeasi intrebare ?
- Pentru ca sunt 7 cai diferite, raspunse Buddha. Si fiecare persoana se apropie de Dumnezeu pe calea sa : unii luandu-L ca ipoteza, altii afirmandu-L, altii negandu-L, altii afirmandu-L sau negandu-L simultan, altii afirmandu-L si negandu-L simultan, altii neafirmandu- L si nici nenegandu-L, iar altii revelandu-L.”

Exista, asadar, sapte trepte prin care se poate ajunge la atingerea adevarului, la realizarea sinelui prin experienta interioara, la unitate si totalitate: mirarea, bucuria, tristetea, amuzamentul, ingandurarea, contemplarea si revelatia.

Ele pot fi asociate cu cele sapte culori ale curcubeului iubirii si cu cele sapte chakre sau centri subtili, care se echilibreaza si se integreaza pe masura ce Kundalini isi muta sediul da la o chakra la alta, ducand la experienta adevarului spiritual si la unitatea cu divinul.

In continuare, va invit sa vizionati un film despre cautarea Sinelui, calatorie in care pornim fie cu buna stiinta, fie „din intamplare”, fie la varste mici, fie la varste mai inaintate, dar care, daca este traita cu adevarat, are rezonanta pe parcursul intregii vieti.

Joshua este un baietel pentru care calatoria a inceput in momentul in care bunicul sau iubit a murit din cauza unui cancer. Intrucat bunicul ii spusese ca nu il va parasi niciodata, baietelul a considerat ca acesta „nu s-a tinut de cuvant” si traverseaza o perioada depresiva, in timpul vacantei.

Intors la scoala catolica unde invata, incepe sa le intrebe pe calugarite daca exista Dumnezeu, il intreaba chiar si pe preotul scolii, ba chiar urmareste un cardinal si incearca sa adreseze intrebarile sale chiar lui Dumnezeu. Ce il nelinistea foarte tare era faptul ca nu stia daca bunicul sau a ajuns in Rai si ca acolo cineva are grija de el.

Nu primeste raspunsuri si cauta pe internet diverse surse care sa il ajute sa inteleaga ceea ce nimeni nu ii putuse explica: yoga, religia islamica, practici indiene, ba chiar incearca sa isi convinga parintii sa plece impreuna intr-o excursie la Roma, intrucat era convins ca Papa ii poate da raspunsuri la intrebarile sale.

Majoritatea colegilor de clasa nu il inteleg si il considera „ciudat”, il privesc cu neincredere si dispret, incercand sa il convinga ca Dumnezeu nu exista sau ca daca exista oricum nu ii pasa de problemele oamenilor; familia nu este ea insasi pregatita cu raspunsuri pentru intrebarile micutului Joshua.

Un sistem intreg – care, aparent, are raspusuri pentru orice - nu reuseste sa ii raspunda lui Joshua (si nu numai lui)… si totusi… divinitatea gaseste modalitati neasteptate de a ne raspunde la intrebari si, in final, chemat sau nu, divinul, sacrul, se reveleaza – dar o face cand ia el aceasta hotarare, cand considera ca suntem pregatiti pentru acest lucru, nu cand hotaram noi.

Unul dintre simbolurile Sinelui este Dumnezeu, insa Jung aminteste ca nu a folosit in lucrarile sale concepte teologice, ci s-a bazat pe surse de provenienta psihiatrica, psihanalitice si culturale.

La nivelul constientului, Sinele se manifesta printr-o diversitate de simboluri, simbolul fiind singura forma de exprimare a continuturilor psihice necunoscute: piatra alchimistilor, figurile geometrice de tip mandala, folosite in practicile religioase orientale, figuri religioase importante (Budha, Cristos) – toate acestea sunt dupa Jung simboluri ale Sinelui, Cristos reprezentand perfectiunea de ordin divin.

Avand in vedere ca simbolul este singura modalitate de legatura intre inconstientul colectiv si constient, este necesar sa li se povesteasca copiilor basme si legende, iar adultilor sa li se transmita cunostinte religioase, pentru ca mesajul inconstientului sa fie integrat in constient, pentru a accede de la un eu imaginar la un eu veritabil.

Dupa Jung, daca nu incercam sa intelegem simbolurile si sa le integram (in aspectele lor pozitive si negative), lasam loc pentru aparitia fobiilor, obsesiilor, reprezentarilor ipohondrice si perversitatilor intelectuale.

Desi de formatie initiala psihiatru, Jung afirma: „Exista multi oameni despre care se poate afirma ca sunt nebuni si care fac experienta divinului, iar eu nu le voi contesta autenticitatea trairii, caci stiu ca acest gen de experienta necesita curaj si soliditate pentru a-i putea rezista. De aceea, mi-e mila de cei care au fost zdrobiti si nu-i voi vitregi pretinzand ca s-au impiedicat de un simplu obstacol psihologic…”

Jung a presimtit prezenta divinului, a sacrului, inca din copilarie, cand, la varsta de opt ani, asezat pe o piatra, a avut reflectii aparent stranii pentru varsta lui: „Se intampla deseori, cand eram singur, sa ma asez pe piatra, si atunci incepea un joc al gandurilor care suna cam asa: ‘Eu sed pe aceasta piatra. Eu sunt sus, iar ea este jos.’ - Dar si piatra ar putea sa spuna: ‘eu’ si sa gandeasca: ‘Eu ma aflu aici pe aceasta panta, iar el sade pe mine.’ Atunci s-ar ivi intrebarea: ‘Sunt eu acela care sade pe piatra sau sunt piatra pe care sade el?’”

Experienta interioara nu este acelasi cu experienta traita, ea trebuie experimentata profund, insa nu intotdeauna o experienta traita profund devine o experienta interioara. Este vorba despre o experienta intima sacra, ce nu se explica si nu capata sens decat prin cunoasterea implinita.

Prin prisma suferintei pe care a traversat-o intr-o etapa tarzie a existentei sale, Jung a ajuns la cateva adevaruri interioare si ajunge sa afirme ca: „exista forte de natura personala cu care un contact intim este foarte personal si foarte posibil”.

Pacientii pe care ii avea in terapie in casa pe care singur si-a construit-o in afara Zurich-ului dupa ruptura de Freud, puteau observa, gravata in piatra grinzii de deasupra intrarii, urmatoarea inscriptie latina, transcriere dupa un oracol din Delphi:

„Vocatus atque non vocatus, deus aderit”
„Chemat sau nu, zeul va fi prezent”

Semnificatia pe care o da acestui gest este: „Da, zeul va fi prezent, dar sub ce forma si cu ce intentie? Am pus sa se graveze aici aceasta inscriptie pentru a aminti pacientilor si a-mi aminti mie insumi ca teama sau frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii; aici incepe o alta cale la fel de importanta, nu de apropiere de crestinism, ci chiar de Dumnezeu, ceea ce pare intr-adevar chestiunea finala”.

Jung mai afirma ca: „A vorbi despre Dumnezeu este usor si ii da omului certitudini false. Dar este greu de vorbit cu Dumnezeu si este in general putin apreciat.”

Este, asadar, vorba despre un eveniment atat de singular si de inimitabil, incat este „total imposibil sa va explic pe scurt calea de urmat pentru a ajunge la experienta interioara. In primul rand, nimeni nu poate spune ca ea este asa sau altfel; ea nu se transmite prin cuvant. Nu stiu daca imi cunoasteti scrierile; ele contin multe elemente in legatura cu metodele de urmat, dar lectura lor in sine ar putea, eventual, sa va deruteze cu desavarsire…”

Spre finalul vietii sale, intr-un interviu, Jung a fost intrebat: „Credeti astazi in Dumnezeu?”. Raspunsul sau a fost: „Astazi? (o clipa de tacere). N-am nevoie sa cred. Eu stiu.”

Intalniri placute cu divinul din jurul vostru,
Mona Georgescu

Sursa: http://www.damaideparte.ro/index.php/despre-realizarea-sinelui-si-revelarea-divinului/653/2/